SINGURUL PARTID LOCAL FACE ISTORIE

   Recentele alegeri locale pentru alegerea primarului, a consiliului local și a consiliului județean au produs câteva surprize pe segmentul formațiunilor care oferă o alternativă la actuala clasă politică din România.

   În Sighișoara, confruntarea electorală a pus față în față partidele naționale arhicunoscute și singura formațiune politică locală ce s-a dovedit a fi o forță – Uniunea Independentă pentru Sighișoara, partid înființat pe considerente civice.

   În urma datelor publicate de Biroul Electoral Județean U.I.P.S. a obținut un scor istoric, dublându-și numărul de consilieri de la 3 (în mandatul 2012-2016), la 6 (în mandatul 2016-2020), clasându-se astfel pe locul 2 în preferințele alegătorilor, după PSD, partid care are 7 consilieri. Masa decizională va mai fi ocupată de UDMR (cu 3 consilieri) și PNL (cu 3 consilieri).

   BEJ mai spune că la nivel național U.I.P.S. a primit 3.211 voturi pentru candidatul la funcția de primar, clasându-se astfel pe locul 34 din cele 80 de partide, uniuni sau alianțe înscrise în cursa electorală (cu un procentaj de 0,04%).

   În ce privește procentul obținut, de 32,9%, Iulian Sîrbu a fost peste candidați cunoscuți din orașe mai mari, precum Nicușor Dan (Uniunea Salvați Bucureștiul), care a avut un procent de 30,52%, sau Dan Mașca (Partidul Oamenilor Liberi din Târgu Mureș), care a avut un procent de 9,14%.

   Potrivit aceluiași raport la nivel național U.I.P.S. a primit 2.485 de voturi pentru candidații la consiliul local, clasându-se astfel pe locul 39 din cele 91 de partide, uniuni sau alianțe înscrise în cursa electorală (cu un procentaj de 0,03%).

   În ce privește procentul obținut, de 25,92%, U.I.P.S. a fost peste formațiuni precum Uniunea Salvați Bucureștiul, care a avut 25,19% (15 mandate din 55), sau Partidul Oamenilor Liberi din Târgu Mureș, care a avut 10,61% (3 mandate din 23).

Otilia Mureșan