economie

CÂT NE-AU COSTAT LUCRĂRILE EXECUTATE DE ECOSERV ÎN PRIMA PARTE A ANULUI 2015?

in

În ultima ședință a Consiliului Local pe anul trecut, SC Ecoserv Sig SRL a adus la cunoștința aleșilor un raport trunchiat privind veniturile realizate în primul semestru. Societatea aflată în subordinea consilierilor și finanțată din bugetul local a încasat de la Primăria Sighișoara, doar din Secția zone verzi și Secția Construcții, suma de 1.216.745,26 lei (TVA inclus), conform contractului de delegare a gestiunii prin atribuire directă a unor activități și servicii comunitare de utilități publice.

CONTRACTE ATRIBUITE UNEI FIRME SIGHIȘORENE LA NUCLEARELECTRICA

in

Tags 

economie

Societatea Națională Nuclearelectrica SA, conform anunțului de atribuire cu numărul 162829/17.10.2015, a atribuit prin negociere fără anunţ de participare contractul privind „retehnologizarea sistemelor de curăţare cu bile ale camerelor de apă E şi F ale condensatorului U1 de la CNE Cernavodă”. Criteriul de atribuire a fost „preţul cel mai scăzut”. Contractul, care intră sub incidenţa acordului privind contractele de achiziţii publice, i-a revenit operatorului economic Hana Com Impex SRL, cu sediul în judeţul Mureş, localitatea Sighişoara.

REZULTATELE ECOSERV PE PRIMUL SEMESTRUL AL ANULUI 2015

in

Tags 

economie, ecoserv

Societatea aflată în subordinea Consiliului Local Sighișoara, ce desfășoară activități de gospodărie începând din anul 2011, și-a făcut cunoscute rezultatele pe primul semestru al acestui an. SC Ecoserv Sig SRL a înregistrat venituri totale de 1.603.036 lei și cheltuieli totale de 1.660.419 lei, din care rezultă o pierdere de 57.383 lei.

SC NICOVALA SA, ÎN TOPUL DATORNICILOR LA BUGETUL LOCAL

Vă întrebați cum este posibil ca o societate care nu mai există să fie datornică la bugetul local? Ei bine, este posibil. Pe o listă a datornicilor adusă la cunoștința consilierilor locali în ședința ordinară de Consiliu din luna iulie, figurează 42 de firme falimentate sau în insolvență, cu sume restante ce totalizează 5.663.982,25 lei. Topul datornicilor este completat de societăți precum Dealul Mare SRL, Santcom SRL, Lucforest SRL, Consig SA, Simat SA și Nicovala SA.

REZULTATELE ECOSERV PE ANUL 2014

in

Tags 

economie, ecoserv

Societatea aflată în subordinea Primăriei Sighișoara și-a făcut publice rezultatele financiare pe anul trecut. În cele 12 luni a avut venituri de 4.268.987 lei și cheltuieli de 4.052.476 lei, printre care cele mai mari sunt cu salariile celor 100 de angajați (1.546.811 lei) și cu materialele (1.236.062 lei). Pe cele 5 sectoare de activitate situația este următoarea:

AFACEREA GUNOIUL (III)

in

Tags 

economie

Primăria Sighișoara a acționat în judecată S.C. Schuster-Ecosal S.R.L. pentru nerespectarea obligațiilor contractuale. Plângerea împotriva operatorului de salubritate a fost depusă la secția de Contencios Administrativ și Fiscal din cadrul Tribunalului Mureș, pe 22 octombrie 2014 (înaintea demiterii lui Ioan Dorin Dăneșan), solicitându-se rezilierea contractului de administrare pentru depozitul de deșeuri menajere, rezilierea contractului de concesiune, cu toate actele adiționale subsecvente, precum și obligarea firmei la plata cheltuielilor de judecată.

INFUZIE DE CAPITAL ÎN S.C. ECOSERV SIG S.R.L. (II)

in

Tags 

economie, ecoserv

Firma de casă a Primăriei Sighișoara a mai primit în dar 280.000 de lei de la bugetul local, reprezentând o nouă majorare de capital social. Propunerea Executivului a venit în ciuda pierderilor financiare anuale repetate pe care Ecoserv le înregistrează și a altor două majorări de capital social, acordate în 2014, în valoare cumulată de 360.000 de lei.

PESTE 1 MILION DE EURO BUGET ANUAL PENTRU ECOSERV

in

Tags 

economie, ecoserv

În aceeași ședință extraordinară din luna februarie, în care s-a votat pe nerăsuflate bugetul local anual pe anul 2015, consilierii majorității compuse din PSD-PNL-PDL-UNPR-UDMR-fost PPDD (între timp, în urma ordonanței de Guvern privind migrația aleșilor locali, Octavean Șuteu s-a înscris în PSD, iar Iosif Marin a rămas independent) au votat și bugetul pe anul în curs al SC Ecoserv Sig SRL, fostul serviciu de gospodărie publică transformat în societate cu răspundere limitată aflată în subordinea Consiliului Local Sighișoara.

RECTIFICARE BUGETARĂ LA ECOSERV

in

Tags 

ecoserv, economie

În ultima ședință ordinară de Consiliu Local, desfășurată pe 27.11.2014, SC Ecoserv Sig SRL a propus rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul în curs. Măsura vine în contextul în care anul acesta Ecoserv a primit de la bugetul local, prin două majorări de capital social, suma de 360.000 de lei (60.000 în luna februarie și 300.000 în luna martie). Bugetul prevăzut pentru anul 2014 cuprindea venituri totale de 5.616.000 lei și cheltuieli totale de 5.335.200 lei. În urma execuției bugetare la 10 luni s-a solicitat rectificarea bugetului prin reducerea veniturilor totale cu suma de 1.346.000 lei și a cheltuielilor totale cu suma de 1.079.200 lei.

PRODUCĂTORUL DE TEXTILE TÂRNAVA SIGHIŞOARA VEDE AFACERI ÎN STAGNARE

in

Tags 

economie

Producătorul de textile Târ­nava din Sighişoara, judeţul Mureş, printre ai cărui clienţi se numără bran­duri precum MaxMara, Hauber sau Benetton, a avut în primele nouă luni o cifră de afaceri de aproape 5 mi­lioane de lei (1,1 milioane de euro), în scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul lipsei acute de personal. Compania estimează că va încheia anul în curs cu o cifră de afaceri similară celei realizate în 2013, iar pentru 2015 mi­zează pe o creştere a vân­zărilor pe plan intern, a con­tractelor la export, dar şi pe o uşoară majorare a numărului de angajaţi.

PRIMĂRIA BLOCHEAZĂ INVESTITORII - EPISODUL "SEFAR"

in

Tags 

economie

Unul dintre cei mai importanți investitori ai municipiului Sighișoara, SC Sefar SRL, dorește să construiască un tronson de drum în jurul sediului din cartierul Târnava II, pentru a înlesni transportul, și toate acestea pe fonduri proprii. Însă Primăria orașului îngreunează demersurile pe care cei în cauză trebuie să le urmeze.

ACȚIONAR TÂRNAVA SA, ÎN VIZORUL DNA

in

Tags 

economie

Aflată la debutul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, România este zguduită de două scandaluri de corupție la cel mai înalt nivel ce privesc Dosarul “Microsoft” și Consiliul Județean Brașov, ambele însumând pagube de rândul zecilor de milioane de euro. Dacă în primul scandal apar numele mai multor foști sau actuali miniștri, în al doilea scandal apar numele lui Aristotel Căncescu (președintele CJ Brașov) și Ion Diniță (președintele filialei brașovene a Partidului Conservator și totodată deputat din partea aceluiași partid).

REZULTATELE ECOSERV PE PRIMUL SEMESTRUL AL ANULUI 2014

in

Tags 

economie, ecoserv

Pierderile financiare înregistrate de Ecoserv Sig SRL, încă de la înființarea sa în 2012, continuă și pe primul semestru al anului 2014. Dacă pe anul 2013 societatea a înregistrat pierderi de 100.134 lei, raportate la venituri de 3.622.887 lei și cheltuieli de 3.723.021 lei, pierderile pe primele 6 luni ale acestui an se ridică la 57.595 lei, raportate la venituri de 1.724.071 lei și cheltuieli de 1.781.666 lei (datele sunt extrase din raportul Ecoserv înaintat Consiliului Local Sighișoara).

ECOSERV A ÎNCHIS PIAȚA DE LA STADION

În urmă cu puțin timp conducerea Ecoserv a decis că piața agro-alimentară din cartierul Plopilor, cea pe care o știm neschimbată de 25 de ani, nu mai corespunde standardelor. Primăria n-a mișcat un deget în toți acești ani iar acum Ecoserv, fostul serviciu public de gospodărie, dat peste cap și transformat în zmeu, a închis-o. Chiar dacă puținii comercianți și producători locali care-și descarcă marfa aici nu au beneficiat până acum de cele mai elementare condiții - apă curentă și toaletă - ei au primit acordul scris al Primăriei pentru a-și desfășura activitatea.

TARIFE MAJORATE LA STAȚIA DE SORTARE

in

Tags 

ecoserv, economie

După ce Ecoserv a încheiat anul 2013 pe pierderi (Sursa: aici) s-a decis ca aceste goluri să fie acoperite prin anumite creșteri de tarife. Cea mai importantă activitate a Ecoserv rămâne sortarea deșeurilor direct la stația de sortare de lângă groapa de gunoi a orașului devenită și groapa de gunoi a județului Mureș. În ultima ședință de Consiliu Local majoritatea compusă din consilierii PSD-PNL-UNPR-UDMR-PPDD a votat creșterea tarifului pentru sortarea deșeurilor de la 12 lei/tonă (fără TVA) la 22 lei/tonă (fără TVA), în condițiile în care stația nu funcționează pentru că mașinile de gunoi o ocolesc în favoarea unor grupuri de rromi care au trecere la cel mai înalt nivel.

MARII CONTRIBUABILI, SUB CONTROLUL DIRECT AL ANAF

in

Tags 

economie

Potrivit Constituției România este un stat național, unitar și indivizibil (Articolul I, alineatul 1), având capitala în București (Articolul 14). Asta înseamnă că toate județele țării, ce se suprapun zonelor istorice, se supun voinței centrale. Dacă cucul cântă la capitală e musai ca pe întreg teritoriul mioritic populația să se conformeze. Situația a creat în mentalul colectiv două tabere: București și Provincia iar consecințele se reflectă și la nivel fiscal. Dacă o firmă dintr-un anume județ are peste 250 de angajați și înregistrează o cifră de afaceri netă de peste 50 de milioane de euro, este considerată mare contribuabil și, în consecință, este obligată prin lege să aibă sediul fiscal în capitală.

REDUCERI DE TAXE ÎN PIAȚĂ PENTRU PRODUCĂTORII LOCALI?

in

Tags 

economie

Campania “Produs în Sighișoara” se bucură în continuare de succes. Prima reacție din partea autorităților, după prezentarea mai multor afaceri din cartierul Hetiur, a venit din partea grupului de consilieri ai Uniunii Independente pentru Sighișoara, Iulian Sîrbu, Claudiu Pop și Cristian Sebastian Hajdu, care au inițiat un proiect de hotărâre privind reabilitarea drumului de acces către fermele agricole ale familiilor Cristurean și Kis.

STATUL LISTEAZĂ ELECTRICA PE BURSĂ

in

Tags 

economie

În perioada 10-23 iunie 2014 statul vinde, prin intermediul unei oferte publice inițiale, acțiuni noi la Electrica, sperând ca prin această listare să atragă la buget 390 de milioane de euro. Deși statul român, prin Ministerul Economiei, își va păstra controlul asupra societății, cu o participație de 49% din acțiuni, pachetul majoritar va fi deținut de investitori. Prin acest mod se reduce considerabil influența politică în deciziile societății.

REZULTATELE ECOSERV PE ANUL 2013

in

Tags 

economie, ecoserv

De ce Sighișoara este un oraș departe de a fi perfect? Este o întrebare la care e posibil ca mulți dintre dumneavoastră să fi găsit deja răspunsul corect. Pentru mine lucrurile sunt foarte clare și s-au confirmat odată cu condamnarea definitivă la închisoare a primarului corupt. Dar nu e asta tema articolului de față, chiar dacă, inevitabil, tot ce se întâmplă în acest frumos oraș are legătură directă sau indirectă cu principalul corupt al urbei care, la ora asta, ar fi trebuit să fie demis de către prefectul județului Mureș. Singurele două proiecte din ultimii ani pe care acesta le lasă în urmă sunt crearea Ecoserv și transformarea Perlei Transilvaniei în groapa de gunoi a județului Mureș.

UN NOU MAGAZIN PROFI LA SIGHIȘOARA

in

Tags 

economie

Pe 11 iunie 2014 rețeaua de magazine Profi a inaugurat la Sighișoara al doilea său magazin. Localizat în cartierul Târnava II acesta este primul magazin modular din SE Europei, un format bazat pe tehnologie inovatoare ce oferă posibilitatea deschiderii în imediata apropiere a cumpărătorilor. “Ne aflăm în fața unei revoluții în retail: am creat o nouă tehnologie prin care vom putea ridica magazine cu format ideal în locuri până acum inaccesibile retailului modern”, a declarat Pawel Musial, directorul general al PROFI Rom Food.

Pagini