Sighisoara

PROIECT: 2% DIN BUGETUL LOCAL PENTRU RESTAURAREA MONUMENTELOR

O nouă inițiativă a singurului partid local, Uniunea Independentă pentru Sighișoara, ar putea deveni realitate, în contextul în care orașul nostru - singurul din România inclus pe lista UNESCO, stă extrem de prost la capitolul restaurarea, conservarea și promovarea patrimoniului cultural-istoric. Deși Sighișoara ar trebui să fie principala destinație turistică a județului, numărul de turiști înregistrați în ultimii ani ne poziționează abia pe locul 3, în urma orașelor Târgu Mureș, respectiv Sovata.

PROIECTUL NOII MATERNITĂȚI RUPE PSD

Cred că putem fi cu toții de acord că Sighișoara merită, printre multe altele, o maternitate nouă și acces la servicii de sănătate corespunzătoare secolului 21. Maternitatea pe care o știm a pierdut lupta cu timpul, iar la finalul anului îi expiră, din nou, autorizația de funcționare. Dacă, până acum, subiectul nu a fost unul de prioritate pentru autorități, acum el se dorește a fi. Discuții au mai fost în anul 2014, an în care vechiul Consiliu local a aprobat mutarea Secției de Obstetrică-Ginecologie și a Compartimentului de Neonatologie în clădirea fostei Policlinici (HCL nr. 79/17.04.2014).

PATINOARUL ARTIFICIAL, SABOTAT DE PROPRIII LUI SUSȚINĂTORI

Un proiect inițiat de Mălăncrăvean Ovidiu Dumitru și susținut de echipa PSD a fost respins chiar de către aceștia. Proiectul a fost adus în dezbatere pe finalul lunii noiembrie, în ciuda faptului că Primarul, după cum a declarat în ședința Consiliului local, știa de el încă din luna iulie. Am putea deduce de aici că avea timp suficient ca împreună cu Executivul pe care-l conduce să găsească varianta optimă și cadrul legal, aspecte semnalate de consilierii Uniunii Independente pentru Sighișoara.

IULIAN SÎRBU: „NU CANDIDEZ ÎMPOTRIVA CUIVA, CI PENTRU PROIECTELE NOASTRE, ALE SIGHIȘORENILOR!”

În doar câteva zile, sighișorenii vor decide în mâinile cui își încredințează orașul. Iulian Sîrbu este unul dintre oamenii care își doresc să își asume responsabilitatea pentru Sighișoara, să lupte și să muncească pentru acest oraș, după cum ne-a declarat chiar el. Dacă în interviurile anterioare, pe care ni le-a acordat, am văzut ce anume își propune să realizeze alături de consilierii Uniunii Independente pentru Sighișoara, acum aflăm cum se vede campania electorală chiar din interior. Teama, șantajul, curajul și ambiția sunt cuvinte cheie ale acestei campanii electorale locale.

IULIAN SÎRBU, CANDIDAT LA PRIMĂRIA SIGHIȘOARA: „NE SUFLECĂM MÂNECILE ȘI NE APUCĂM DE TREABĂ!”

Este oficial! Iulian Sîrbu este candidatul Uniunii Independente pentru Sighișoara la funcția de primar al municipiului Sighișoara. Un anunț mai mult sau mai puțin surprinzător, dar cu siguranță mult așteptat. Ce își propune să realizeze pentru Sighișoara, ce a reușit să facă în cadrul Consiliului Local, de ce sighișorenii ar trebui să aibă încredere în el, care este atuul, dar și dezavantajul candidatului independent, veți afla din următorul interviu.

FAMILIA CARE FACE OCOLUL LUMII A POPOSIT ȘI LA SIGHIȘOARA

În anul 2000, o familie din Argentina - Hermann şi Candelaria - decide să facă înconjurul lumii cu un autoturism de epocă – un Graham Paige, fabricat în 1928. În toți acești ani, fie că a fost vorba de Alaska, America de Sud, Noua Zeelandă, Africa de Sud, Egipt sau Orientul Mijlociu, familia Zapp a crescut cu 4 membri (Pampas, Tehue, Paloma şi Wallaby), situaţie ce nu a împiedicat-o să-şi continue călătoria şi să bifeze Europa ca ultimul continent vizitat.

IULIAN SÎRBU: „A VENIT MOMENTUL SCHIMBĂRII!”

Trăim zile tulburi. Acum, parcă mai mult ca oricând, oamenii își doresc o schimbare, una benefică. Unii cer asta în stradă, alții în mediul online. Sighișorenii nu s-au lăsat mai prejos! Au ieșit în stradă pentru a aduce un omagiu victimelor din clubul Colectiv, din București, dar și pentru a-și spune nemulțumirile legate de modul în care este administrat orașul lor. Am ales să vorbim cu un participant al acestor manifestări, însă totodată și un membru al Consiliului Local.

CONSILIERI LOCALI INVITAȚI LA HELSINKI

Între 25 și 26 septembrie 2015 capitala Finlandei - Helsinki - va fi gazda unei conferințe pe tema orașelor verzi, organizată de Comisia Europeană. Conform viziunilor actuale generarea bogăției la nivel european aduce după sine probleme de mediu, sociale și economice, rezultate din poluare, trafic, inechitate socială sau supraaglomerare, motiv pentru care conferința va explora aceste provocări transformate de unii în oportunități de a construi eficient, divers, curat, cinstit și democratic. Helsinki este deja un model de trai urban verde care își dorește a fi sursă de inspirație pentru alte orașe europene.

SIGHIȘOARA RECORDURILOR NEOMOLOGATE

Nu-mi mai place Festivalul Medieval. Nu-mi mai place nu fiindcă aș fi un mizantrop ocazional irecuperabil, ci fiindcă organizatorii de până acum nu au reușit să treacă examenul încrederii și testul calității. Îi consider vinovați de scoaterea evenimentului de pe radarul Ministerului Culturii, a cărui amprentă definitorie lipsește de ani buni, și prefacerea lui într-un gheșeft. Nu-mi mai place fiindcă aceiași bufoni ai regelui l-au dat de pământ în timp ce împrăștiau degajat povestioare cu domnițe, cavaleri, trubaduri și recorduri mondiale.

MIRCEA DIACONU, VIZITĂ DE LUCRU LA SIGHIȘOARA

După cum le-a promis sighișorenilor la vizitele sale anterioare, europarlamentarul independent Mircea Diaconu revine în orașul nostru pentru a susține un seminar internațional cu tema ”Dezvoltarea Rutelor culturale europene în România”. Seminarul este organizat în parteneriat cu Institutul European al rutelor culturale din Luxemburg (European Institute of Cultural Routes/EICR), reprezentat de doamna Pénelopé Denu, Directorul EICR și coordonatoarea acțiunii la nivel european.

VOR APĂ ȘI CANALIZARE, NU MINCIUNI ELECTORALE!

Conform spuselor domnului Fabian Emil, manager al sucursalei sighișorene a operatorului Aquaserv, rețeaua actuală de canalizare a orașului ocupă o suprafață de 97% din total. Unul dintre cartierele sighișorene care încă nu beneficiază de apă și canalizare este Miron Neagu. În sprijinul celor peste 40 de familii care locuiesc în zonă consilierii Uniunii Independente pentru Sighișoara, Iulian Sârbu, Claudiu Pop și Cristian Sebastian Hajdu, au depus încă din anul 2012, un proiect de hotărâre pentru începerea lucrărilor de racordare a cartierului la rețeaua de apă a orașului, însoțit de 49 de semnături ale locuitorilor. Până în prezent primarul a blocat acest proiect.

PROIECT PENTRU COMBATEREA CERȘETORIEI

Știm cu toții că una dintre marile probleme ale orașului, acutizată cu trecerea timpului, este cerșetoria, un fenomen în expansiune care a beneficiat de incoerența și nepuțina autorităților publice locale. Deși ziarul nostru a atras atenția în câteva rânduri și a cerut Executivului să ia măsuri în privința combaterii ei, până astăzi nu s-a întâmplat nimic concret. Numărul cerșetorilor a crescut, zonele în care ei acționează s-au înmulțit, iar sighișorenii și turiștii sunt tot mai agasați de prezența lor și de cererile insistente de ajutor bănesc.

PĂREREA PRIMARULUI DĂNEȘAN DESPRE FESTIVALUL MEDIEVAL

Ce s-a întâmplat cu festivalul și de ce el a devenit neatractiv? Cu câțiva ani în urmă Primăria Sighișoara, prin implicarea directă a primarului Ioan Dorin Dăneșan (actual condamnat la pușcărie pentru fapte de corupție și abuz în serviciu), a predat frâiele organizării festivalului unei grupări locale intitulate Asociația Turistică Sighișoara, din care făceau sau fac parte mai mulți întreprinzători în turism printre care se numără Adrian Burlacu (consilier local din partea PNL), Adrian Popa (fost consilier local din partea PSD), Cristian Ciucan (consilier local din partea PSD) și Ioan Lazăr (zis Joker), beneficiarii unor tratamente preferențiale (precum impozitele mici pe clădiri) și a monopolului instaurat.

CONSILIERI LOCALI PREZENȚI LA SOZOPOL, ÎN BULGARIA

În ultima ședință ordinară de Consiliu Local, desfășurată pe 29 mai 2014, consilierii locali au decis prin vot deplasarea a doi consilieri în localitatea Sozopol, din Bulgaria, pentru a reprezenta Sighișoara la Festivalul Internațional de Francofonie “Soleil”, aflat la a IV-a ediție. Cei doi consilieri care au efectuat deplasarea, în perioada 03-05 iunie, sunt Laurențiu Matei (PSD) și Iosif Marin (PPDD).

VOINȚA LOCUITORILOR BATE LEHAMITEA AUTORITĂȚILOR

in

În România ne-am obișnuit ca statul, ca presupusă entitate omniprezentă și omnipotentă, să ne sprijine mereu, și la bine și la greu, pentru că el este cel care încasează bani și, se presupune că, ar trebui să fie și cel care îi redistribuie în mod echitabil celor care vor cotiza din nou într-un sistem ciclic. Tot statul este cel care nu ne lasă să dormim liniștiți de grija taxelor și impozitelor pe care trebuie să le cedăm stând la cozi în mirosuri dubioase, în fața unor funcționari apatici și plictisiți de rutina zilnică.

PRIMARUL CONDAMNAT NU VREA ÎNCHIDEREA CENTRULUI

De 14 ani sighișorenii s-au pricopsit cu un politruc a cărui singură meserie în viață este cea de primar, cu toate riscurile și animozitățile care izvorăsc de aici, inclusiv riscul de a suporta nemulțumirile oamenilor care nu acceptă în fruntea obștei un edil condamnat definitiv pentru fapte de corupție care le administrează taxele și impozitele. Pus stăpân pe fotoliul ocupat el nu vrea în ruptul capului să demisioneze, una dintre explicațiile acestei pierderi de vreme pe banii noștri putând fi încercarea de mușamalizare a unor probleme acumulate în cele 4 mandate consecutive. Tergiversarea vine la pachet cu blocarea unor proiecte venite din zona opoziției, proiecte care ar putea încurca planurile și calculele ce stau la baza acestei crize locale fără precedent.

ȘEDINȚĂ DE CONSILIU LOCAL ÎN 29 MAI 2014

Pe 29 mai 2014 consilierii locali sunt convocați la o nouă ședință de Consiliu Local. Ordinea de zi cuprinde 28 de puncte. După cum vedeți, la 2 ani de zile de la realegerea primarului și de la un an de zile de le condamnarea lui definitivă pentru fapte de corupție, avem parte de încă o ședință lipsită de proiecte concrete pentru orașul nostru. Timpul trece, leafa vine iar locuitorii așteaptă miracole. (n.r.)

REZULTATELE ALEGERILOR PENTRU EUROPARLAMENTARE

Pentru o mai bună informare a electoratului sighișorean am alcătuit acest tabel cu rezultatele obținute în urma alegerilor europarlamentare în Sighișoara, comparativ cu cele la nivel național. Conform datelor analizate de BEC Mureș prezența la vot în Sighișoara a fost de 20,65% (6016 alegători din totalul de 29127 de locuitori cu drept de vot) față de 32,44 % la nivel național. Mai jos veți găsi doar partidele și candidatul independent care au intrat în Parlamentul European.

PLÂNGERE PENALĂ ÎMPOTRIVA PRIMARULUI CONDAMNAT

Grupul de consilieri locali ai Uniunii Independente pentru Sighișoara, alcătuit din Iulian Sîrbu, Claudiu Pop și Cristian Sebastian Hajdu, au înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighișoara o plângere penală împotriva primarului condamnat Ioan Dorin Dăneșan și a secretarului Primăriei Anca Fleșar. Cei doi sunt considerați principalii vinovați de blocarea a 13 proiecte de hotărâre de Consiliu Local care nu au ajuns niciodată pe ordinea de zi a vreunei ședințe spre a fi supuse la vot.

VREI UN LOC DE MUNCĂ? CERE ȘI I SE VA DA ALTUIA!

Conform programelor electorale ale partidelor care au pus mâna pe putere în ultimii 24 de ani una dintre priorități este crearea de locuri de muncă. O prioritate ce dă bine în ochii electoratului dezorientat și pus mereu în situația de a alege răul cel mai mic. De la a zice până la a face e o cale lungă și deloc nivelată. Cum înființăm aceste locuri de muncă? Cel mai simplu e să scoatem o bucată de hârtie, să facem un grafic frumos colorat și să scriem cu o cariocă “Locuri de muncă” pe care, mai apoi, să o arătăm plebei care cască ochii a mirare în fața televizoarelor.

Pagini