ecoserv

PARCĂRILE DE REȘEDINȚĂ, MĂR AL DISCORDIEI

in

Tags 

anchete, ecoserv

Așa cum știm fostul viceprimar Dan Eugen Bândea a vrut să-și demonstreze sieși că poate aduce profit din serviciul de parcări gestionat de Ecoserv, astfel că a impus, în câteva zone ale orașului, organizarea de locuri de parcare de reședință cu abonament anual. Măsura, evident, a fost abuzivă, căci nu s-a organizat vreo dezbatere publică și nu s-a cerut opinia locuitorilor care deja plătesc taxe și impozite anuale pentru utilizarea domeniului public și pentru deținere de autovehicule. Drept urmare a fost sesizat Avocatul Poporului, instituție care a cerut lămuriri din partea conducerii Primăriei, urmând ca, în perioada următoare, să dea și un verdict.

REZULTATELE ECOSERV PE PRIMUL SEMESTRUL AL ANULUI 2015

in

Tags 

economie, ecoserv

Societatea aflată în subordinea Consiliului Local Sighișoara, ce desfășoară activități de gospodărie începând din anul 2011, și-a făcut cunoscute rezultatele pe primul semestru al acestui an. SC Ecoserv Sig SRL a înregistrat venituri totale de 1.603.036 lei și cheltuieli totale de 1.660.419 lei, din care rezultă o pierdere de 57.383 lei.

AFACEREA "GRILAJUL" (I)

in

Tags 

anchete, ecoserv

La începutul lui iulie 2014 SC Ecoserv Sig SRL, serviciul de gospodărie aflat în subordinea Consiliului Local Sighișoara, a demarat lucrările pentru schimbarea grilajelor din fier de pe marginea șoselei europene. Acestea au fost revopsite sau reparate înainte de a fi schimbate, atât în anul 2013 cât și la începutul anului 2014. Costurile acestor lucrări de întreținere, conform unor facturi eliberate de SC Ecoserv Sig SRL în perioada 29.03.2013-28.06.2014, se ridică la aproape 12.000 lei inclusiv TVA.

REZULTATELE ECOSERV PE ANUL 2014

in

Tags 

economie, ecoserv

Societatea aflată în subordinea Primăriei Sighișoara și-a făcut publice rezultatele financiare pe anul trecut. În cele 12 luni a avut venituri de 4.268.987 lei și cheltuieli de 4.052.476 lei, printre care cele mai mari sunt cu salariile celor 100 de angajați (1.546.811 lei) și cu materialele (1.236.062 lei). Pe cele 5 sectoare de activitate situația este următoarea:

INFUZIE DE CAPITAL ÎN S.C. ECOSERV SIG S.R.L. (II)

in

Tags 

economie, ecoserv

Firma de casă a Primăriei Sighișoara a mai primit în dar 280.000 de lei de la bugetul local, reprezentând o nouă majorare de capital social. Propunerea Executivului a venit în ciuda pierderilor financiare anuale repetate pe care Ecoserv le înregistrează și a altor două majorări de capital social, acordate în 2014, în valoare cumulată de 360.000 de lei.

PESTE 1 MILION DE EURO BUGET ANUAL PENTRU ECOSERV

in

Tags 

economie, ecoserv

În aceeași ședință extraordinară din luna februarie, în care s-a votat pe nerăsuflate bugetul local anual pe anul 2015, consilierii majorității compuse din PSD-PNL-PDL-UNPR-UDMR-fost PPDD (între timp, în urma ordonanței de Guvern privind migrația aleșilor locali, Octavean Șuteu s-a înscris în PSD, iar Iosif Marin a rămas independent) au votat și bugetul pe anul în curs al SC Ecoserv Sig SRL, fostul serviciu de gospodărie publică transformat în societate cu răspundere limitată aflată în subordinea Consiliului Local Sighișoara.

ECOSERV A DEMOLAT PIAȚA DE LA STADION

in

Într-un material publicat în luna iulie a anului 2014 se vorbea despre situația pieței agro-alimentare din cartierul Plopilor, declarată atunci de Executivul Primăriei Sighișoara și de conducerea Ecoserv drept neconformă și în afara cadrului legal, situație de care sunt direct răspunzători (legătura aici). În aceste condiții și având la bază lehamitea autorităților care n-au întreprins nimic pentru gestionarea problemei, locul a devenit insalubru, transformându-se treptat într-un refugiu pentru cerșetori și loc de depozitare a gunoaielor.

RECTIFICARE BUGETARĂ LA ECOSERV

in

Tags 

ecoserv, economie

În ultima ședință ordinară de Consiliu Local, desfășurată pe 27.11.2014, SC Ecoserv Sig SRL a propus rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul în curs. Măsura vine în contextul în care anul acesta Ecoserv a primit de la bugetul local, prin două majorări de capital social, suma de 360.000 de lei (60.000 în luna februarie și 300.000 în luna martie). Bugetul prevăzut pentru anul 2014 cuprindea venituri totale de 5.616.000 lei și cheltuieli totale de 5.335.200 lei. În urma execuției bugetare la 10 luni s-a solicitat rectificarea bugetului prin reducerea veniturilor totale cu suma de 1.346.000 lei și a cheltuielilor totale cu suma de 1.079.200 lei.

REZULTATELE ECOSERV PE PRIMUL SEMESTRUL AL ANULUI 2014

in

Tags 

economie, ecoserv

Pierderile financiare înregistrate de Ecoserv Sig SRL, încă de la înființarea sa în 2012, continuă și pe primul semestru al anului 2014. Dacă pe anul 2013 societatea a înregistrat pierderi de 100.134 lei, raportate la venituri de 3.622.887 lei și cheltuieli de 3.723.021 lei, pierderile pe primele 6 luni ale acestui an se ridică la 57.595 lei, raportate la venituri de 1.724.071 lei și cheltuieli de 1.781.666 lei (datele sunt extrase din raportul Ecoserv înaintat Consiliului Local Sighișoara).

COPIL DE 9 ANI OMORÂT LA GROAPA DE GUNOI

in

“În 21.07.2014, la orele 12.00, s-a înregistrat un apel telefonic la Poliția Sighișoara, în care se relata faptul că pe rampa de gunoi s-a produs un accident. La fața locului s-a deplasat un echipaj operativ care a constatat că un bărbat în vârstă de 64 de ani din Plăieșii de Jos, județul Harghita, care conducea un utilaj, la efectuarea manevrei de mers înapoi, nu a observat că în spatele utilajului se afla un băiat în vârstă de 9 ani astfel că l-a surprins și l-a călcat, urmând decesul acestuia. Bărbatului mai sus menționat i s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.”

ECOSERV A ÎNCHIS PIAȚA DE LA STADION

În urmă cu puțin timp conducerea Ecoserv a decis că piața agro-alimentară din cartierul Plopilor, cea pe care o știm neschimbată de 25 de ani, nu mai corespunde standardelor. Primăria n-a mișcat un deget în toți acești ani iar acum Ecoserv, fostul serviciu public de gospodărie, dat peste cap și transformat în zmeu, a închis-o. Chiar dacă puținii comercianți și producători locali care-și descarcă marfa aici nu au beneficiat până acum de cele mai elementare condiții - apă curentă și toaletă - ei au primit acordul scris al Primăriei pentru a-și desfășura activitatea.

TARIFE MAJORATE LA STAȚIA DE SORTARE

in

Tags 

ecoserv, economie

După ce Ecoserv a încheiat anul 2013 pe pierderi (Sursa: aici) s-a decis ca aceste goluri să fie acoperite prin anumite creșteri de tarife. Cea mai importantă activitate a Ecoserv rămâne sortarea deșeurilor direct la stația de sortare de lângă groapa de gunoi a orașului devenită și groapa de gunoi a județului Mureș. În ultima ședință de Consiliu Local majoritatea compusă din consilierii PSD-PNL-UNPR-UDMR-PPDD a votat creșterea tarifului pentru sortarea deșeurilor de la 12 lei/tonă (fără TVA) la 22 lei/tonă (fără TVA), în condițiile în care stația nu funcționează pentru că mașinile de gunoi o ocolesc în favoarea unor grupuri de rromi care au trecere la cel mai înalt nivel.

REZULTATELE ECOSERV PE ANUL 2013

in

Tags 

economie, ecoserv

De ce Sighișoara este un oraș departe de a fi perfect? Este o întrebare la care e posibil ca mulți dintre dumneavoastră să fi găsit deja răspunsul corect. Pentru mine lucrurile sunt foarte clare și s-au confirmat odată cu condamnarea definitivă la închisoare a primarului corupt. Dar nu e asta tema articolului de față, chiar dacă, inevitabil, tot ce se întâmplă în acest frumos oraș are legătură directă sau indirectă cu principalul corupt al urbei care, la ora asta, ar fi trebuit să fie demis de către prefectul județului Mureș. Singurele două proiecte din ultimii ani pe care acesta le lasă în urmă sunt crearea Ecoserv și transformarea Perlei Transilvaniei în groapa de gunoi a județului Mureș.

ECOSERVUL SUPRATAXEAZĂ COMERCIANȚII

Ce înseamnă să fii comerciant în Sighișoara? Taxe peste taxe și chirii uriașe. Dacă în Târgu Mureș chiria este de 40 de lei pe lună, în Sighișoara chiria este de 372 de lei, adică de nouă ori mai mare. Ce face ECOSERV-ul să ajute comercianții, după cum a promis în momentul delegării în gestiune a pieței agroalimentare din oraș? Chiar nimic. Oamenii se plâng de chirii și spun că nimic nu s-a îmbunătățit de ani de zile.

INFUZIE DE CAPITAL ÎN S.C. ECOSERV SIG S.R.L.

Pentru cititorii care încă nu sunt familiarizați cu acest subiect, ECOSERV SIG nu este altceva decât fostul Serviciu Public de Gospodărie al Primăriei Sighișoara transformat în societate cu răspundere limitată al cărei unic asociat este Consiliul Local Sighișoara. Activitatea principală a societății o reprezintă stația de sortare a deșeurilor. În urma unei anchete efectuate de reporterii Realitatea TV s-a dezvăluit faptul că stația de sortare nu funcționează și, drept urmare, nu produce profit.

ECOSERV, GOSPODĂRIRE SAU ESCROCHERIE?

Unul dintre cele mai dezbătute subiecte în ziarul nostru privește SC Ecoserv Sig, o societate cu răspundere limitată născută prin reorganizarea Serviciului Public de Gospodărie. Această metamorfozare a fost posibilă cu concursul fostului viceprimar (Sorin Virgil Savu) și a fostului Consiliu Local, care a aprobat-o prin Hotărârea de Consiliu Nr. 49 din 31.03.2011 cu modificările și completările unei alte Hotărâri, și-anume 105/08.06.2011.

AU ÎNCEPUT ABUZURILE ECOSERV ÎN SISTEMUL DE PARCĂRI PUBLICE?

in

Începând cu 1 noiembrie 2013 parcările din centrul istoric al Sighișoarei sunt cu plată. Noul administrator al parcărilor publice este căpușa primăriei SC Ecoserv Sig SRL iar străzile pentru care se aplică noul regulament sunt: Ilarie Chendi, Nicolae Bălcescu, Hermann Oberth, 1 Decembrie 1918, Octavian Goga, Anton Pann, General Grigorescu și Griviței (în total 352 de locuri de parcare). Costurile unui tichet sunt 1,5 lei/oră și 5 lei/zi. Societatea căpușă și-a deschis și un birou, pe strada Hermann Oberth Nr. 47 (lângă magazinul apicol).

ECOSERV, UN NUME MAI PUȚIN ECO

in

După cum se vede în raportul SC Ecoserv Sig SRL (căpușa Primăriei) privind exploatarea stației de sortare a deșeurilor din Sighișoara, pe prima parte a anului, aceasta suferă un deficit de 14.575 lei. Având în vedere faptul că acest SRL a fost făcut sub pretextul mai bunei gospodăriri a orașului și aducerii de venituri substanțiale la buget, din sortarea deșeurilor, realitatea este exact cum am mai spus și arătat și în articolele anterioare. Nu se aduc venituri deoarece stația nu este folosită iar gunoiul este adus la groapă fară a fi trecut prin stația de sortare.