DNA Mures

NOUL DOSAR AL LUI DĂNEȘAN, ÎNTORS LA DNA

Curtea de Apel Târgu Mureş a constatat nulitatea rechizitoriului întocmit de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Târgu Mureş în recentul dosar al fostului primar Ioan Dorin Dăneşan, acuzat de semnarea în fals a unei cereri de finanțare, a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale ca fiind nelegal obţinute şi a dispus restituirea cauzei la DNA. Curtea de Apel Târgu Mureş a desfiinţat, astfel, încheierea penală nr. 34/CP pronunţată în 19 martie 2018 de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mureş, care a constatat legalitatea rechizitoriului şi a dispus începerea judecăţii în acest dosar.

PRIMARUL DIN TÂRGU MUREȘ, PUS SUB ACUZARE DE DNA

Primarul municipiului Târgu Mureș, Dorin Florea, a fost pus sub acuzare de DNA pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la uzurparea funcției, cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau altul, săvârșită în formă continuată (9.198 de acte materiale). În același dosar, Claudiu Sergiu Maior, fost viceprimar al municipiului Târgu Mureș, la data faptelor consilier al primarului, este acuzat de săvârșirea infracțiunii de uzurparea funcției, cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau altul, săvârșită în formă continuată.

DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, RAPORT DE ACTIVITATE PE ANUL 2016

in

Direcția Națională Anticorupție a prezentat raportul de activitate pe anul trecut, acțiune la care au luat parte președintele României, ministrul interimar al Justiției, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, procurorul general al României, procurorul-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, dar și reprezentanți ai ambasadelor, ai societății civile și ai mass media. Conform raportului făcut public, procurorii anticorupție au inculpat 1.270 de persoane pentru fapte de corupție la nivel înalt și mediu, din care 3 miniștri, 6 senatori, 11 deputați, 47 de primari, 16 magistrați și 21 de directori de companii naționale.