Dan Eugen Bândea

PROBLEMELE SĂLII SANDER, ȚINUTE LA SECRET

Cea mai mare “realizare” a autorităților locale din ultimii ani este transformarea Sălii Sander în Centru de Informare Turistică. Pentru asta aleșii noștri au avut nevoie de desființarea Casei de Cultură a orașului, de care aparținea clădirea, și de un proiect implementat la nivel național de către Elena Udrea, aflată la acea vreme pe val, la conducerea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului. Pe finalul anului trecut fostul viceprimar de tristă amintire Dan Eugen Bândea a semnat cu mândrie recepția lucrărilor, în prezența președintelui Consiliului Județean Mureș, Ciprian Dobre, deși pe seama proiectului s-au iscat foarte multe controverse.

ODISEEA ÎNLOCUIRII LUI ȘUTEU OCTAVEAN, APROAPE DE FINAL

Spuneam într-un articol mai vechi că alegerea lui Klaus Iohannis ca președinte al României aduce o schimbare de paradigmă. La debutul mandatului său acesta afirma că rezistența la schimbare înseamnă că ea se întâmplă. Simțeam nevoia unei astfel de schimbări căci toate partidele naționale sunt vinovate de haosul în care astăzi ne regăsim, iar majoritatea actorilor politici s-au erodat la putere încât sunt buni de aruncat la groapa de gunoi a istoriei. Partidele care s-au succedat la conducere au aplicat o singură politică de stat, cea a șpăgii.

BAZA SPORTIVĂ, ÎN ATENȚIA PROCURORILOR ANTICORUPȚIE

Dintr-o informare adusă la cunoștința Consiliului Local Sighișoara aflăm câteva amănunte ce vin în completarea unui articol mai vechi, în care noi am prezentat situația bazei sportive (detalii aici). Lucrările au fost câștigate la licitație de către două firme asociate, SC Eco Horticultura SRL și SC Compania Romprest Service SA, fiind împărțite în 3 etape. După executarea primei etape, care ar fi trebuit să cuprindă drumurile de acces, parcările, instalațiile de apă-canal, de gaz și electricitate, lucrările au fost sistate din lipsă de finanțare.

VID DE PUTERE ÎN PRIMĂRIA SIGHIȘOARA

În ultimele 6 luni conducerea instituției a fost decapitată. După demiterea lui Ioan Dorin Dăneșan din postul de primar, interimatul a fost asigurat de viceprimarul Dan Eugen Bândea, care, pe 22 mai, și-a înaintat demisia, invocând “motive personale”. Și totuși, el va rămâne membru în cadrul Consiliului Local al Municipiului Sighișoara, urându-ne perfid "Adio, dar rămân cu voi". Am putea deduce că problemele urbei și responsabilitățile funcției l-au copleșit doar în măsura renunțării la prerogativele dobândite artificial.

NAȘUL ȘI CU FINUL, ÎN EXCURSIE PE BANI PUBLICI

În perioada 13-15 septembrie 2013 o delegație din partea orașului Sighișoara a fost prezentă la festivalul “Tabor Meetings”, din orașul Tabor (Cehia). Prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 138/29 august 2013 s-a aprobat deplasarea consilierului local Adrian Burlacu pentru a reprezenta orașul la acest eveniment. Conform hotărârii, care avea la bază un proiect completat direct cu numele consilierului, a fost aprobată și “decontarea din bugetul local, a cheltuielilor de deplasare şi diurnă cuvenite, pe baza documentelor justificative [...] prezentate la întoarcerea din deplasare”.