Atelier Meșteșug Românesc

PRIMUL FOOD FEST DIN SIGHIȘOARA

Unii ar zice că mâncarea bună este temelia fericirii. Dacă este sau nu așa, rămâne la latitudinea fiecăruia. Cert este că fenomenul Street Food a luat o amploare deosebită în toată lumea prin evenimente dedicate acestui concept. Pornind de pe străzile Asiei, unde este un adevărat stil de viață, până la festivaluri tematice pe zona de gătit. Acum, Sighișoara are șansa de a intra în circuitul localităților unde se organizează un astfel de eveniment. Însă, deși inițiativa există, totul pregătit, știți vorba: „Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă”. Potrivit organizatorilor de la Atelier Meșteșug Românesc, evenimentul „Sighișoara Food Festival” ar urma să se concentreze pe specificul zonei, al producătorilor locali și al mâncării.