Adrian Burlacu

ADRIAN BURLACU PIERDE PROCESUL CU INDEPENDENTUL SIGHIȘOREAN

Urmare a unor articole publicate de ziarul nostru Adrian Burlacu a intentat proces colegiului redacțional, solicitând daune totale de 630.000 de lei. Acesta, în calitate de persoană publică și consilier local aflat la al treilea mandat, consideră că Independentul Sighișorean a “demarat o campanie de presă calomnioasă, menită să-l denigreze și să-l expună oprobriului public”, care i-a cauzat prejudicii morale. Încă de la început am considerat că acțiunea consilierului este o încercare de intimidare și de cenzurare a dreptului la liberă exprimare, cu toate că informațiile publicate au avut la bază documente oficiale incontestabile.

NECLARITĂȚI LA FUNCȚIONAREA UNUI CLUB SIGHIȘOREAN

Efectele cazului “Colectiv”, în privința cerințelor legate de securitatea la incendii, se cunosc cam peste tot, prin grija presei și a televiziunilor. În timpul scurs de la tragedie Inspectoratul pentru Situații de Urgență s-a pus pe jar și controlează la sânge tot ce înseamnă incinte publice sau private: școli, săli de spectacole, teatre, stadioane, restaurante, cluburi, cafenele, birturi, discoteci ș.a.m.d. Controalele au scos la iveală mare parte din mecanismele șpăgii din administrațiile publice locale, unde unii operatori economici aveau sau încă au conexiuni și beneficiau sau încă beneficiază de protecție, fără ca organele de control ale statului, plătite din banii contribuabililor, să le tulbure confortul.

CONSILIERI LOCALI LA RAPORT

Funcția de ales al neamului implică nu doar beneficii sau drepturi, ci și obligații sau responsabilități. Deși poate părea ciudat, aleșii sunt obligați prin legi să se supună modului de transparentizare a activității în cadrul instituțiilor publice în care se presupune că ar trebui să trudească în beneficiul conaționalilor. Este și cazul consilierilor locali, a căror activitate este reglementată de mai multe legi, printre care legea 215/2001 (privind administrația publică locală), legea 393/2004 (privind statutul aleșilor locali), legea 52/2003 (privind transparența decizională în administrația publică) și legea 544 (privind liberul acces la informațiile publice).

ODISEEA ÎNLOCUIRII LUI ȘUTEU OCTAVEAN, APROAPE DE FINAL

Spuneam într-un articol mai vechi că alegerea lui Klaus Iohannis ca președinte al României aduce o schimbare de paradigmă. La debutul mandatului său acesta afirma că rezistența la schimbare înseamnă că ea se întâmplă. Simțeam nevoia unei astfel de schimbări căci toate partidele naționale sunt vinovate de haosul în care astăzi ne regăsim, iar majoritatea actorilor politici s-au erodat la putere încât sunt buni de aruncat la groapa de gunoi a istoriei. Partidele care s-au succedat la conducere au aplicat o singură politică de stat, cea a șpăgii.

CONSILIERUL ADRIAN BURLACU PIERDE PROCESUL CU A.N.I.

Agenția Națională de Integritate a decis, pe 16 decembrie 2014, că Adrian Burlacu se află în conflict de interese de natură administrativă (detalii aici). Având dublă calitate - consilier local și fost președinte al Asociației Turistice Sighișora - acesta a întreținut raporturi de parteneriat privind organizarea Festivalului Medieval. Instituția a constatat că Adrian Burlacu a participat la deliberarea și adoptarea a șase hotărâri ale Consiliului Local, în urma cărora a desfășurat activități de comerciant în perimetrul desfășurării festivalului, prin intermediul societății comerciale al cărei asociat și administrator este.

CONSILIERUL ADRIAN BURLACU, GĂSIT INCOMPATIBIL

Având un interes patrimonial, a participat la deliberarea și adoptarea a șase hotărâri emise de Consiliul Local al Municipiului Sighișoara privind organizarea, în luna iulie a fiecărui an, a Festivalului Sighișoara Medievală, în parteneriat cu Asociația Turistică Sighișoara. Ulterior adoptării hotărârilor, în calitate de Președinte al Asociației Turistice Sighișoara a semnat cu Primăria Sighișoara trei acorduri de parteneriat privind organizarea, în luna iulie din fiecare an, a Festivalului Sighișoara Medievală.

CONU' BURLACU FAȚĂ CU REACȚIUNEA

Singurul ziar de opinie publică din Sighișoara se află în vizorul baronilor locali. După publicarea mai multor articole tematice privind lipsa de transparență în administrația Dăneșan prima reacție oficială a venit din partea consilierului și baronului local Adrian Burlacu, membru de vază al organizației locale a PNL. Domnia sa se simte vexat și în același timp lezat de unele afirmații făcute de noi, în cei aproape doi ani de existență a ziarului, și cere lămurirea unor aspecte în condițiile în care nu a solicitat niciodată drept la replică și mai mult, nu a binevoit să ne răspundă la întrebări sau la apeluri atunci când a fost contactat telefonic.

BARONUL LOCAL BURLACU, LA TÂRGUL DE TURISM

În perioada 13-16 martie 2014 a avut loc, la Centrul Expozițional Romexpo din București, ediția de primăvară a Târgului de Turism al României. Aflat la a 31-a ediție târgul a reunit peste 280 de firme din domeniul turismului, inclusiv agenții de turism și hoteluri. Printre cei prezenți la târg s-a aflat și Asociația Turistică Sighișoara, reprezentată de baronul și-n același timp consilierul local Adrian Burlacu, fost președinte al asociației și deocamdată doar membru cu drepturi depline.

CONSILIERUL BURLACU ADRIAN MERGE ÎN EXCURSIE PE BANII SIGHIȘORENILOR

Pe ordinea de zi a ședintei de Consiliu Local din data de 29 August anul curent am descoperit cu stupoare un Proiect de Hotărâre inițiat de primarul condamnat Dorin Dăneșan și semnat de viceprimar, în care cunoscutul “baron și politician de renume local“ Burlacu Adrian este trimis într-o frumoasă excursie în orașul Tabor din Cehia, cu oca­zia festivalului “Tabor Meetings“ (13.09 - 15.09). Nu ar fi nicio problemă la această deplasare dacă cheltuielile ar fi suportate de “latifundiar“ dar proiectul sună cam așa:

"SIGHIȘOARA MEDIEVALĂ", UN EVENIMENT CU ETICHETA “CAVALERII NEDREPTĂȚII”

A mai trecut o ediție a festivalului, ediție care a readus nemulțumire generală pentru locuitorii acestui oraș. Ea a fost generată de taxa de acces în cetate, de tarabele cu oale, vase de tablă, farfurii, săbii laser, huse de telefoane mobile și kitschuri cât cuprinde. Cei 3 cavaleri ai nedreptății - primarul, viceprimarul și Adrian Burlacu, membru al Asociației Turistice Sighișoara (organizator al festivalului) și, totodată, consilier local, au solicitat sighișorenilor să scoată din buzunarele deja zdrențuite de atâtea taxe câte 10 lei de persoană pentru a intra în cetate.