100%

PRINCIPALA CALE DE ACCES AUTO ÎN CARTIERUL TÂRNAVA II VA FI DESFIINȚATĂ

Asta spune Primăria Sighișoara, într-o informare adresată Consiliului local, în ședința ordinară a lunii mai, ședință la care primarul demisionar a absentat: “Conform datelor transmise de CFR, intrarea principală în cartierul Târnava II din drumul național, va fi desființată. Singura trecere la nivel cu calea ferată menținută va fi cea de pe strada Stadionului. De asemenea va fi menținut pasajul pe sub calea ferată din cartierul Târnava.”. Iată că linia ferată de înaltă viteză aduce și alte probleme în afara celor prilejuite de construcția tunelului, iar soluțiile se lasă așteptate, în contextul în care orașul este administrat după ureche, de pe o zi pe alta, în lipsa unei strategii coerente privitoare la organizarea teritoriului.

DECIZIE DEFINITIVĂ ÎN CAZUL EXCLUDERII LUI ȘUTEU OCTAVEAN

În data de 24.11.2015 Tribunalul Mureș a dat o sentință definitivă în cazul obligativității înlocuirii fostului consilier local Șuteu Octavean. Considerat a fi ilegal, refuzul repetat al majorității consilierilor locali de a lua act de vacantarea funcției ocupate de acesta a fost atacat în contencios administrativ de fostul prefect Vasile Liviu Oprea, același care l-a demis pe primarul Ioan Dorin Dăneșan.

BURSE DE STUDIU JIGNITOARE PENTRU ELEVII SIGHIȘORENI

În proiectul bugetului local pe anul în curs, care este previzionat a fi de 11.5 milioane de euro, se amintește faptul că vor fi mai multe burse pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat decât au fost anul trecut. Cum sunt ele repartizate? În învățământul primar și gimnazial vor fi 952 de burse, din care 402 de merit, 28 de studiu și 522 sociale. În învățământul liceal vor fi 191 de burse, din care una de performanță, 143 de merit, 10 de studiu și 37 sociale. Care e cuantumul lor? Bursa de performanță va fi de 40 lei, cea de merit de 30 lei, cea de studiu de 20 lei iar cea socială de 25 lei.