NOI STĂM ACASĂ, EI NE ASIGURĂ BUNURILE

in

Tags 

100% Local

   Este inițiativa campaniei noastre ”Produs în Sighișoara”, care dorește să vină în ajutorul localnicilor pe perioada stării de urgență impusă de autorități, în contextul pandemiei de coronavirus.

   În același timp este o bună ocazie să arătăm că suntem o comunitate unită, ce sprijină producția locală și consumul local.

   Am deschis o listă cu cei din proximitate care pot asigura bunurile necesare în aceste vremuri de restriște, cu respectarea normelor igienico-sanitare și a celor privind circulația, astfel încât să le puteți procura lejer. Tot ce trebuie să faceți este să-i contactați, să le cereți ofertele și să comandați. 

   La chemarea noastră au răspuns până acum:

Révész Szilárd: producător de miere de salcâm, de tei și polifloră
Modalitate de livrare: la domiciliu
Telefon: 0749.233.700

Hundorfean Eugenia: producător de lactate (telemea și lapte de vacă)
Modalitate de livrare: la domiciliu
Telefon: 0756.859.558

Legume de la Hetiur: producător de salată verde, ceapă verde și ridichi
Modalitate de livrare: la ferma din Hetiur
Web: www.legumedelahetiur.ro
Telefon: 0786.052.322

Pop Eugen: producător de lactate (caș de vacă și de oaie)
Modalitate de livrare: la domiciliu
Telefon: 0730.135.963

Matei Laurențiu: producător de ouă de găină
Modalitate de livrare: în piața agro-alimentară
Telefon: 0743.867.522
 
Gourmet Lunch: Kebab (Burger, Doner, Durum sau Plato), Crochete din piept de pui, Chicken bucket, Salate (Kebab, Grecească, Fitness, Asortată)
Modalitate de livrare: la domiciliu
Facebook: @RestaurantCasaFerdinand
Telefon: 0758.718.961
 
Paul Food: Cheeseburger (simplu, cu șuncă, cu sos Jack Daniels), Meniu Cheeseburger cu Gorgonzola, Meniu Dublu Cheeseburger, Meniu Sandvich cu crochete de pui
Modalitate de livrare: la domiciliu
Facebook: @PaulFood89
Telefon: 0746.111.898

La Rotiserie: Coaste de porc, Ciolan de porc, Pui, Cârnăciori
Modalitate de livrare: la domiciliu sau la sediu
Facebook: @stupariucristian
Telefon: 0752.599.375

SPITALUL MUNICIPAL ARE NEVOIE DE MATERIALE ȘI ECHIPAMENTE

in

Tags 

sanatate

   În contextul pandemiei de COVID-19, spitalul municipal caută susținere de la bugetul local, bugetul de stat, din donații și sponsorizări, în vederea suplimentării necesarului obișnuit de materiale și echipamente.

   La o solicitare oficială a Uniunii Independente pentru Sighișoara, conducerea spitalului municipal estimează că pentru următoarea lună ar fi nevoie de 640.000 de lei pentru achiziții, care să asigure funcționarea activității în condiții optime. Este vorba de măști chirurgicale, mănuși chirurgicale, mănuși examinare, combinezoane, ochelari de protecție, acoperitoare încălțăminte, scuturi pentru față, halate de unică folosință, dezinfectanți și un aparat de ventilație mecanică.  

   Dată fiind situația excepțională în care ne aflăm, consilierii U.I.P.S. cer realocarea bugetară a unor sume ce nu reprezintă o prioritate, cum ar fi 400.000 de lei pentru organizarea Festivalului Sighișoara Medievală și 400.000 de lei pentru achiziția unor stații de autobuz.

   Consilierii U.I.P.S. au mai înaintat, în 24.03.2020, o adresă oficială către primărie, cerând virarea de credite bugetare și credite de angajament neutilizate, astfel încât să fie asigurate fondurile necesare pentru aplicarea măsurilor de combatere și prevenire a răspândirii infectării cu noul coronavirus.

    Totodată, managerul spitalului, Dr. Tanaszi Sarolta, a anunțat un cont de Trezorerie în care pot fi făcute donații și sponsorizări: RO40 TREZ 4782 1F37 0100 XXXX.

DOLIU ÎN CONSILIUL LOCAL: S-A STINS DIN VIAȚĂ CONSILIERUL CIOTLOȘ IOAN

in

Tags 

politica

   Uniunea Independentă pentru Sighișoara a anunțat astăzi, 21 Martie 2020, trecerea în neființă a consilierului local Ciotloș Ioan, pe fondul unor probleme cardiace mai vechi.

   Născut în 18 Septembrie 1948, numele său este asociat cu fosta întreprindere de Vase Emailate Sighișoara, astăzi S.C. VES S.A., cu care a crescut și pe care a condus-o între anii 1990 și 2010.

   Colegul său Burghelea Bogdan îl descrie cel mai bine pe veteranul echipei primului partid local din istoria orașului, printr-o spusă a lui Antoine de Saint-Exupery: ”A fi bărbat înseamnă, cu precizie, să fii responsabil”.

   Un interviu pe care l-a acordat ziarului nostru cu 4 ani în urmă poate fi citit aici.

   Dumnezeu să-l ierte!

TÂRGUL DE CARIERE MUREȘ SE REPROGRAMEAZĂ

in

Tags 

economie

Pentru siguranța și sănătatea comunității, Târgul de Cariere, cel mai mare organizator de evenimente de recrutare din țară, a decis modificarea datei evenimentului Târgul de Cariere Mureș, programat pe 26 martie, la Teatrul Național. 

Evenimentul este reprogramat pentru luna mai 2020, urmând ca în perioada următoare să fie anunțată data oficială la care acesta va avea loc. La eveniment vor participa în continuare peste 20 companii din domenii diverse, precum: Automotive și IT, Resurse Umane, Agricultură, Financiar - Bancar, Turism și Contabilitate. 

Între timp, organizatorii evenimentului rămân activi în online, cu toate joburile disponibile și  informațiile pregătite pentru eveniment, urmând ca acesta să fie implementat pe final de primăvară. 

Primele două evenimente din sezonul de primăvară 2020, Târgul de Cariere Brașov și Târgul de Cariere Sibiu, au avut loc săptămâna trecută, urmând ca restul evenimentelor planificate pentru lunile martie și aprilie, respectiv Cluj, Iași și Chișinău, să fie reprogramate pentru luna mai. Târgul de Cariere Oradea rămâne neschimbat, cu data planificată pe 9 mai 2020.

Târgul de Cariere reprezintă cea mai mare și complexă rețea de evenimente de recrutare din România, cu evenimente desfășurate în: Cluj-Napoca, Iași, Oradea, Târgu Mureș, Sibiu și Brașov, de două ori pe an (primăvara și toamna). În cele două sezoane de evenimente de recrutare participă peste 400 companii.

AFACERE DE SUCCES ÎN HETIUR

in

Tags 

economie

Pentru cei care nu știu, din punct de vedere administrativ, Hetiur este un cartier al orașului Sighișoara. Un cartier rural, aflat la 6 km distanță, în direcția Târgu Mureș. Pe vremuri era un sat populat de iobagi ce făcea parte din teritoriul numit “13 Sate”, un teritoriu aflat între cele două Târnave și împărțit între diverse familii de nobili. Prima mențiune documentară s-a făcut în anul 1301. În zilele noastre comunitatea locală mai numără vreo 900 de suflete ce plătesc taxe și impozite asemenea fraților orășeni deși nu se bucură de prea multe beneficii.

Pagini