VICEPRIMARUL TOTH TIVADAR PIERDE PROCESUL CU A.N.I.

in

   Pe 20 noiembrie 2015 Toth Tivadar a fost declarat de Agenția Națională de Integritate în incompatibilitate/conflict de interese. Deținând simultan și funcția de președinte al Fundației Cultural Științifice “Gaudeamus” (în cadrul căreia și-a angajat soția) și de președinte al Clubului Sportiv “Spartacus”, a participat constant la adoptarea unor Hotărâri ale Consiliului local în urma cărora entitățile controlate de el au primit finanțări din bani publici, scutiri de la plata impozitelor pe clădiri și acordarea de gratuități la folosirea unor imobile (detalii aici și aici).

   Consilierul a contestat la Tribunalul București raportul Agenției Naționale de Integritate, în dosarul cu nr. 44212/3/2014, înregistrat pe 17.12.2014, dar, pe 17.06.2015, instanța și-a declinat competența în favoarea Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. După mai multe termene și amânări, pe 04.11.2016 Curtea i-a respins cererea, ca fiind neîntemeiată. Împotriva sentinței consilierul poate formula recurs. (detalii aici)

   Toth Tivadar se află la al 4-lea mandat în Consiliul local al Municipiului Sighișoara, după ce a candidat și pentru funcția de primar. Cu votul PSD și al UDMR, în ciuda imaginii controversate, el a fost numit viceprimar, Mălăncrăvean Ovidiu Dumitru delegându-i mare parte din sarcinile sale.  

   În condițiile date rămâne de văzut dacă se pune problema unei demisii de onoare, dacă majoritatea compusă din PSD și UDMR își va asuma o conducere a orașului umbrită oficial de probleme de legalitate, de integritate și de moralitate sau dacă va fi acceptată varianta alegerii unui alt viceprimar.  

Redacția