U.I.P.S. ARE UN NOU SEDIU

in

   Primul partid local din istoria Sighișoarei are, începând de ieri, 14.10.2019, un nou sediu, localizat pe Strada 1 Decembrie 1918, nr. 42.

   ”Eu consider că nu poți să faci nimic pentru oraș dacă nu reușești să-ți amenajezi ție un spațiu corespunzător în care să funcționezi. Cred că sediul de partid este oglinda a ceea ce vrem să facem noi pentru oraș […] Am stabilit această zi a porților deschise, să-i spunem așa, ca lumea să poată să ne cunoască. Nu suntem un partid închis, suntem o formațiune de independenți, în care ideile se așază la o masă, iar în momentul în care găsim numitorul comun ne ținem de el”, a declarat, în deschiderea oficială, Iulian Sîrbu, consiler local și lider al grupării.

   Dreptul legal de a avea un loc de întâlnire cu sighișorenii a fost câștigat după o serie de piedici puse de putere, în contextul în care alte formațiuni politice, chiar și fără reprezentare în Consiliul local, au fost favorizate.

   La alegerile locale din 2016, în confruntarea cu partidele naționale consacrate, Uniunea Independentă pentru Sighișoara, înființată în 2012, a obținut un scor istoric, poziționându-se pe locul al doilea în preferințele electoratului sighișorean (cu 6 consilieri, dublu față de mandatul anterior), după Partidul Social Democrat (cu 7 consilieri) și în fața UDMR (cu 3 consilieri) și PNL (cu 3 consilieri).

   La nivel național, cele 3.211 voturi obținute de candidatul U.I.P.S. pentru demnitatea de primar au poziționat formațiunea pe locul 34 din totalul celor 80 de formațiuni înscrise în cursa electorală.