TINERI DIN COMUNA LASLEA ÎNVAȚĂ CE ÎNSEAMNĂ O AFACERE

   20 de copii dintr-un sat transilvănean lucrează cu un formator de competențe antreprenoriale și cu un meșter popular, pentru a învăța ce înseamnă să ai o afacere, de la noțiuni teoretice de bază până la testarea în practică a unei idei de business. Acest lucru este posibil prin intermediul proiectului „Antreprenoriat învățat la sat”, implementat de Asociația Casa Naturii, în perioada 1 noiembrie - 20 decembrie 2019. În proiect sunt implicați 20 de copii cu vârste între 11 și 17 ani din Laslea, Mălâncrav și Florești, sate ale comunei sibiene Laslea.

   În ultimele săptămâni, copiii au aplicat cunoștințele antreprenoriale pregătind o afacere cu decorațiuni de Crăciun, lucrate manual, cu motive tradiționale și de sezon, pe care le vor vinde la târguri locale. Proiectul a fost astfel conceput încât să stimuleze gândirea antreprenorială a tinerilor, pentru a îi pregăti să devină mai apoi viitorii lideri și oameni de afaceri ai comunității lor. Viziunea proiectului este așadar una pe termen lung, de construire a unor comunități durabile prin intermediul tinerelor generații. În acest context, activitățile din proiect au fost incluse de Comisia Europeană pe harta evenimentelor Săptămânii Europene a Competențelor Vocaționale.

   Prin educație antreprenorială, copiii au descoperit cum pot business-urile să producă bani și că munca în echipă îi ajută să aibă rezultate mai bune în proiectele lor.

   „Când împlinesc 18 ani, îmi deschid afacere!”, ne-au spus Bogdan și Denisa, entuziaști după primele ateliere.


   Atelierele de educație antreprenorială au sprijinul Școlii Gimnaziale Mălâncrav-Laslea și sunt posibile cu ajutorul programului Start ONG, cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere și instituțiilor non-administrative. Programul are o valoare totală de 500.000 de euro și a fost lansat de Kaufland România, fiind implementat de Asociația Act for Tomorrow în domenii precum educație, sănătate, mediu, social și cultural. Valoarea totală a programului este de 500.000 de euro.

   Proiectul de educație antreprenorială a fost realizat de Asociația Casa Naturii, un ONG activ în mediul rural, a cărui misiune este să sprijine tinerii să devină liderii satelor lor prin programe educaționale care încurajează gândirea critică, inițiativa și munca în echipă.