TARIFELE DE SALUBRITATE, MĂRITE DE CÂTEVA ORI

   Au trecut și sărbătorile de iarnă. Am împodobit bradul, ne-am făcut urări de bine, am mâncat șorici, am băut vin fiert cu scorțișoară și ne-am distrat pe săturate la concertele costisitoare ținute de artiști consacrați în materie de playback. În timp ce atenția noastră era distrasă de la problemele de zi cu zi, pentru că de sărbători ni s-a inoculat ideea că e bine să fim mai buni și mai înțelegători, aleșii noștri ne-au mai tras o țeapă.

   La propunerea Primarului Ovidiu Mălăncrăvean, pe filiera SC Schuster Ecosal SRL, o parte din tarifele de salubritate pe care operatorul le practică în Sighișoara au fost mărite de câteva ori. Bineînțeles că majoritatea compusă din PSD, UDMR și PNL s-a conformat și a găsit iute consensul, decizia fiind luată cu 13 voturi din totalul de 19.

   Deși aleșii sunt obligați să apere interesele generale ale comunității și nu pe ale unei firme private, cei care au votat majorările sunt Ovidiu Matei, Adrian Grabcev, Todoran Geta, Florin Lazăr, Minerva Cioanta, Mihai Șoneriu și Gheorghe Marcu (PSD), Tivadar Toth, Ernö Gal și Erzsebet Buzogany (UDMR), Dan Colceriu, Constantin Ștefănescu Jr. și Ionel Gavrilă (PNL).

   Consilierii Iulian Sîrbu, Claudiu Pop, Bogdan Burghelea, Ioan Ciotloș, Felix Duma și Dorina Stoica (Uniunea Independentă pentru Sighișoara) n-au votat proiectul de hotărâre.

   Astfel, cu începere de la 1 ianuarie 2017, SC Schuster Ecosal SRL, în calitate de administrator al gropii de gunoi, va percepe următoarele tarife, fără TVA:

   Societatea spune că acestea includ taxa de depozitare la groapa de gunoi pe care operatorul sau proprietarul depozitului de deșeuri o plătește Administrației Fondului de Mediu. În contextul unor tarife mărite anterior (detalii aici), a mizeriei generalizate din oraș, a gravelor probleme de mediu pe care groapa de gunoi le generează și a incapacității administrației locale de a rentabiliza serviciul de sortare a deșeurilor în acord cu cerințele Uniunii Europene, povara scumpirilor nu o va duce proprietarul gropii sau administratorul ei, ci va fi transferată pe umerii persoanelor fizice și juridice din Sighișoara.

   De la 1 ianuarie 2018 taxa/tonă, ce se vrea a fi o penalitate prin care se urmărește reducerea deșeurilor depozitate, va fi din nou mărită.

Tudor Groza