TÂRG DE CARIERE - CE-ȘI DORESC MUREȘENII DE LA UN LOC DE MUNCĂ?

   Aproape 70% dintre mureșeni declară că sunt dispuși să se mute în alt oraș pentru un job mai bun, potrivit unui studiu realizat în toamna anului trecut în rândul candidaților de la Târgul de Cariere. Conform cercetării, 69,23 la sută dintre respondenți afirmă că ar accepta un loc de muncă în altă localitate, fie în țară, fie în străinătate. Din punctul de vedere al implicării în activități de voluntariat sau munca într-un ONG, mai puțin de 15% dintre respondenții din Mureș spun că au făcut voluntariat ori au făcut parte dintr-un ONG pentru mai mult de 6 luni. Studii similare s-au făcut în Cluj-Napoca, Oradea, Brașov, Sibiu și Iași, iar peste tot procentul de implicare în activități de voluntariat a fost mai mare decât cel înregistrat în Târgu-Mureș: 46% în Brașov, 59% în Oradea, 87% în Iași – cel mai mare procent înregistrat -, 19% în Sibiu, 58% la Cluj-Napoca.

Ce îi motivează pe mureșeni să aleagă o companie

   În cadrul cercetării realizate la Târgul de Cariere, ediția de toamnă, candidații au oferit informații legate de motivația și așteptările lor de la viitorul loc de muncă. Astfel, 30,77% dintre candidații din Mureș care au răspuns cercetării afirmă că reputația companiei este foarte importantă pentru ei, 51,92% consideră că e destul de importantă, în timp ce pentru 17,30% dintre respondenți reputația companiei este puțin sau deloc importantă.

   Un alt aspect extrem de important pentru mureșenii care își caută un loc de muncă este posibilitatea de promovare pe care o au în cadrul organizației. 47,12% dintre cei care au participat la cercetare la Târgu-Mureș spun că este foarte importantă pentru ei această componentă, în timp ce 42,31% o consideră destul de importantă. La polul opus, 10,58% dintre candidații mureșeni incluși în cercetare consideră că posibilitatea de promovare este puțin importantă pentru ei. În plus, 44,23% dintre respondenți afirmă că programele de dezvoltare profesională sunt foarte importante pentru ei, 41,35% spun că sunt destul de importante, în timp ce 14,42% consideră că aceste programe sunt puțin importante.

   Studiul a fost efectuat în 6 orașe – Brașov, Oradea, Iași, Sibiu, Cluj-Napoca și Târgu-Mureș – în lunile octombrie și noiembrie 2015, pe un eșantion de 1160 de persoane, dintre care 104 mureșeni.

Acces la mii de candidați și interviuri pe loc

   Companiile care participă la Târgul de Cariere (TdC) au posibilitatea de a întâlni peste 1.000 de candidați la TdC Târgu-Mureș și alte câteva mii în celelalte orașe. În plus, recrutorii pot alege să facă interviurile pe loc, în cadrul evenimentului. De asemenea, companiile pot organiza seminarii pe diverse teme, special pentru candidați, dar și competiții contra-cronometru dedicate pasionaților și profesioniștilor din IT, Speed Coding Challenge.

   Până acum, și-au anunțat participarea la TdC Târgu-Mureș peste 25 de companii printre care CamelWeb, CIE Matricon, Hirschmann Romania, Accenture, Lidl, msg systems România.

   Anul acesta, Târgul de Cariere împlinește 10 ani de activitate. Ediția de primăvară a târgului va avea loc în perioada martie-aprilie în 7 orașe din România și Republica Moldova, iar la Târgu-Mureș va avea loc în 6 aprilie la Teatrul Național.

   Detalii despre Târgul de Cariere găsiți pe www.targuldecariere.ro.

Comunicat de presă