SIGHIȘOARA, LA CENTENAR: MONUMENTE SCHILODITE, FALS PATRIOTISM ȘI AMĂRĂCIUNE

in

Tags 

cultura

   În contextul degradării accelerate a zonei istorice, consilierii Uniunii Independente pentru Sighișoara propuneau, în 2017, alocarea unui fond de 2% din bugetul local pentru lucrări de restaurare și conservare a patrimoniului imobil. Propunerea grupului de consilieri a fost votată în unanimitate, devenind lege locală în 27 Iulie 2017 și intrând în vigoare de la 1 Ianuarie 2018.

   Hotărârea prevede ca, la interval de 6 luni, Primăria să informeze consilierii asupra modului de utilizare a acestui fond. Cum nu a existat o informare oficială la finalul primului semestru, am cerut conducerii instituției să ne transmită un raport, din care am aflat că pentru anul în curs s-au alocat 1.392.000 de lei, pentru următoarele obiective: Proiect tehnic mutare monument Skariatin - 42.000 de lei, tronsonul 7 al Cetății Medievale - 727.000 de lei, soclu bust Ilarie Chendi - 71.000 de lei, turn La Chip - 140.000 de lei, galeria Bătrânelor Doamne - 412.000 de lei. Din acest fondă însă, în primele 6 luni, nu s-a cheltuit nici măcar un leu.

   Spre aducere aminte, restaurarea Cetății, ca obiectiv prioritar al PSD, a făcut obiectul promisiunilor electorale din 2016. Mutarea monumentului Skariatin și restaurarea monumentului La Chip fac obiectul a două proiecte inițiate de UIPS în 2012, respectiv 2013. După cum vedem, partidul aflat de-o veșnicie la conducerea orașului nu doar că este incapabil să-și onoreze propriile promisiuni, dar se ocupă și cu sabotarea opoziției.


   Chiar dacă nu s-a întreprins ceva concret în materie de restaurare și conservare a patrimoniului imobil, în întâmpinarea celor 100 de ani de la Marea Unire, Primăria anunță, cu seninătate, că a obținut o finanțare nerambursabilă de la Ministerul Culturii și Identității Naționale, în valoare de 600.000 de lei. Cu 4 luni înainte de momentul solemn, adică total neoportun, s-a dat de știre că banii vor fi folosiți pentru un Monument al Eroilor (?), în valoare de 50.359,88 de lei, o primă ediție a Festivalului Internațional al Sașilor Transilvăneni (?), în valoare de 450.000 de lei și manifestările de 1 Decembrie, în valoare de 100.000 de lei.

   Evenimentele și alocuțiunile purtătorilor de eșarfe tricolore vor trece ca și până acum cu iuțeala cu care vin, dar moștenirea cultural-istorică va rămâne tot pângărită, în proptelele imposturii. Am avut o ocazie unică de a demonstra patriotism neprefăcut și respect față de înaintașii noștri și față de identitatea locului, însă am irosit-o pe demisia cu cântec a Primarului, pe stângăcii administrative, pe orgolii mărunte, pe aroganțe ieftine, pe festivisme deșănțate, pe cârpeli, pe amatorisme cumplite, pe populisme costisitoare și pe jocuri de partid perfide, care nu sunt altceva decât chintesența diletantismului românesc.

Tudor Groza