SIGHIȘOARA ÎN TOPUL PREFERINȚELOR TURIȘTILOR. MOMENTUL ADEVĂRULUI

in

Tags 

100% Local

     Fără niciun fel de dubiu orășelul nostru este, sau ar trebui să fie, una dintre cele mai importante destinații turistice ale României, indiferent de mecanismele motivaționale care stau la baza deciziei de alegere a locului pentru petrecerea timpului liber. Îmi întăresc afirmația folosind următoarele argumente irefutabile: poziționarea lui în apropierea centrului geografic al țării, existența unui complex arhitectural unic și protejat la nivel mondial, existența unor arii protejate, a unor peisaje tipice și a unor specii endemice, caracterul cosmopolit dat de coexistența seculară a românilor, ungurilor, sașilor, evreilor și țiganilor, densitatea mare de monumente istorice diseminate în imediata apropiere. Nu degeaba Sighișoara a fost supranumită, în trecut, Perlă a Transilvaniei, Perlă a Târnavelor sau Nürnberg transilvănean.

    Dar experiența celor 23 de ani de școală capitalistă n-a ajutat cu nimic comunitatea repetentă astfel că, în zilele noastre, supranumele de Perlă a Transilvaniei e doar o aroganță gratuită. Lucru demonstrat prin studii de specialitate, cum e cel desfășurat în perioada februarie 2011-aprilie 2012, de către Fundația Națională a Tinerilor Manageri în România, prin care au fost intervievati peste 350 de administratori de pensiuni, peste 6.000 de turiști români și peste 6.000 de turiști străini. Proiectul a fost cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 și a urmărit doar sectorul turistic de pensiune. Dintre rezultatele studiului mi-au atras atenția următoarele două:

1. Ierarhia destinațiilor turistice interne are 40 de poziții, Sighișoara ocupând doar poziția 32, cu un procent de 1.5%. Cel mai vizitat este Brașovul, cu un procent de 10.1%, iar cea mai puțin vizitată este Lepșa (Vrancea), cu un procent de 1.1%.

2. În ierarhia județelor vizitate în ultimul an de turiștii intervievați județul Mureș are o pondere de 7% (la egalitate cu Caraș-Severin și București). Cel mai vizitat județ este Constanța, cu o pondere de 37%, iar cel mai puțin vizitat este Vrancea, cu 1%.

     Se pare că bijuteria medievală a României nu stă deloc bine în topul preferințelor turiștilor. Oare de ce?

Tudor Groza