SIGHIŞOARA, UN SIT UNESCO PE DUCĂ

in

Tags 

administratie

   Spre sfârşitul săptămânii trecute ne-a parvenit "Spre informare" printr-un email din partea Primăriei Municipiului Sighişoara un fel de comunicat referitor la dezbaterea Inițiative locale și regionale (turism cultural, festivaluri), eveniment cu participare internațională.” Formularea acestuia mi s-a părut de-a dreptul şocantă aducând aminte nu numai prin opacitatea limbii de lemn folosite de materialele mobilizator-demagogice” ale altor vremi. Motto-ul, cel puţin neinspirat, în opinia mea: „Prezenţa la noi a unor actori importanţi în domeniul turismului cultural ne confirmă încă o dată recunoaşterea pe care Sighişoara a dobândit-o ca sit UNESCO” prefaţa un text dezlânat şi agramat din care reieşea doar sforţarea de a „trage la oala” primarului Ioan Dorin Dăneşan, a meritelor organizării de alţii, mult mai pricepuţi, a unei conferinţei internaţionale Valorificarea turistică a cetăţilor medievale în ţările din Regiunea Dunării” care avea în program şi o întâlnire la Sighişoara. O astfel de abordare prin care se scot lucruri din context, denaturându-se esenţa în scopul vădit de a confisca laurii pentru lucruri în care nu ai avut nicio contribuţie „sună a dracu” ca nuca în perete, chiar dacă a devenit o obişnuinţă  de stil pentru consiliera de imagine a primarului, cea care şi semnează acest comunicat şi, mai nou tot ceea ce comunică instituţia la care lucrează de vreun an.

   Care să fi fost rostul acelui comunicat în afară de a arunca încă un strat de spoială pe obrazul şifonat al şefului de a cărui imagine cică se ocupă semnatara materialului? Nu tu invitarea presei, nu tu invitarea specialiştilor locali în domeniu...Doar o neinspirată ”înfoială în pene” a unui personaj care până la urmă nici nu a catadiscit să participe la trâmbiţata întâlnire unde de altfel „s-au înghesuit” atâţia „actori importanţi în turism” cât să îi numeri pe degete, după cum se vede şi din pozele făcute în timpul „dezbaterii”.

   Analizând lucrurile, se vede clar că s-a evitat intenţionat invitarea presei sau a sighişorenilor interesaţi de bunul mers al cetăţii, cum se face la orice dezbatere pe o problemă de interes. Aceştia  care cu siguranţă ar fi avut ceva de spus despre modul în care a fost batjocorit ceea ce este numit în text ”situl UNESCO”, pentru că ochiul sighişoreanului este capabil să discearnă lângă pitorescul de suprafaţă de neajunsurile pe zi ce trece tot mai mari: ziduri cu scări dărâmate si prăbuşite, alei desfundate, turnuri ce stau sa cadă sub povara nepăsării, pavajul bolovănit cu piatră aruncată „în dorul lelii” de ţi se împletecesc picioarele „slalomând” printre pietre fiind în pericol orice trecător să îşi luxeze gleznele, mersul prin Cetate devenind un adevărat chin pentru oricine se încumetă la drum, modificările recente de arhitectură a unor clădiri de-a dreptul schimonosite de modificări inadmisibile unui monument UNESCO (vezi Terasa Raluca, clădirea fostului şi actualului consilier Burlacu, a patronului Dafora, Piaţa Cetăţii 11 - cu acel eşafodaj pe clădire ce ascunde faţa ridată cu văcălaşul făcut ferfeniţă a întregii faţade - aleea de sub zidul cetăţii dezghiocată pe alocuri, săpăturile la baza dealului ce ţine întreaga cetate făcute de unii localnici ce locuiesc pe Uliţa Morii cu scopul măririi curţilor, punând astfel în pericol o aripă întreagă a cetăţii, clădirea Bibliotecii Documentare, Sala de spectacole Mihai Eminescu cu tavanul gata să cadă, devenită o relicvă a indolenţei, Turnul cu Ceas cu a lui cadrane pline de rugină, Parcul zis Petöfi din fața casei cronicarului Georgius Krauss, tarabele descărnate si căruţele kitsch-oase aşezate strategic pe vadurile turistice, să nu mai punem la socoteală circulaţia auto haotică deşi există „doar pe hârtie” câteva hotărâri ale consilierilor locali de ne-slobozenie auto în cetate. Toate acestea şi multele altele tuşează un tablou a lipsei crunte de preocupare a autorităţilor locale şi nu numai, în ceea ce priveşte conservarea Cetăţii, valorificarea moştenirii istorice și culturale, păstrarea identităţii acestui loc binecuvântat de Dumnezeu, dar batjocorit de potentaţii acestor zile, oameni fără nimic sfânt şi alte valori decât lăcomia și obedienţa față de cei mai mari ca ei... Un astfel gest de obedienţă este însăşi găzduirea acestei dezbateri impuse probabil de cei mai pricepuţi pomeniţi mai sus pe o temă interesantă dar nerelevantă într-un oraş mort din punct de vedere al culturii adevărate în pofida scurgerii de miliarde în diverse parteneriate în spatele cărora se ascund în cârdăşie afacerile oamenilor de casă ai aleşilor...Sighişoara nu are Casă de Cultură, nu are cinematograf şi nici sală de spectacole în pas cu vremurile de azi...Un oraş în care Muzeul de Istorie din clădirea simbol a oraşului este deservit de un personal subdimensionat și umilit cu salarii de 10 ori mai mici decât cei aflaţi la cârma cheltuirii banilor publici, și atunci desigur că programul de vizitare este anti-turism, deşi ne mândrim că este unul dintre punctele cele mai importante de pe agenda multor turişti ce vin din întreaga lume, fie şi pentru câteva ore... 

   Sighişoara, cu întregul sau patrimoniu și valoare cultural-istorică, este doar "o vacă numai bună  de muls" pe spinarea căreia diverşi venetici au tras tunuri şi au plecat lăsând praf şi pulbere în urma lor: mai un zid surpat, mai o clădire schimonosită, mai o clădire în ruină, o alta toaletată chiar trecută în rândul Monumentelor istorice cu geamuri termopan...

   Poate că dacă invitaţia ar fi fost publică şi nu ascunsă pe o pagină de internet obscură şi lipsită de vizibilitate, într-un comunicat cu un motto slugarnic la adresa şefului, printre participanţii la dezbatere ar fi fost și unii care ar fi pus întrebări reale, dureros de acute cerând și răspunsuri și explicaţii concrete despre dezastrul Cetăţii Sighişoarei, aflată în pragul prăpastiei.

   Chiar dacă presa nu a fost invitată ci doar informată, am ţinut să particip la dezbaterea cu pricina care s-a dovedit a fi doar o activitate bifată formal în cadrul unui proiect cu finanţare europeană care toacă banii degeaba ca atâtea altele. Am constatat, nu cu surprindere recunosc, că acea dezbatere, „rezultat al eforturilor comune de a reabilita o parte a monumentelor istorice” – citat Dorin Dăneșan din comunicat Alina Aurora Aldea, era de fapt o sală pur şi simplu lugubru de goală, cu câţiva oameni rătăciţi pe scaune iar în prezidiul în care ar fi trebuit să fie reprezentanţii autorităţilor care să prezinte proiectele de restaurare care aşteaptă cu optimism banii veniţi „pe liniile de finanţare deschise” şi să răspundă întrebărilor puse de actorii în turism cultural” nu era decât prof. Teşculă, director al Muzeului de Istorie. Pe el a rămas toată povara ruşinii unei astfel de impoliteţi ca să nu spun desconsiderare a unor oaspeţi care, ar fi putut să fie cheia spre viitoare oportunităţi pentru Cetate. Acesta şi-a îndeplinit cu sârguinţă sarcinile primite de şeful din nou prea ocupat sau prea obosit sau prea bolnav pentru a reprezenta oraşul, aşa cum îi scrie în atribuţiile legale, conducând oaspeţii într-un succint tur al cetăţii, împreună cu mâna dreaptă a primarului, lipsită de consistenţă şi de aplecare.

   Din partea mass media am fost, doar doi: subsemnatul şi reprezentanţii unui post de televiziune care fiind bine motivaţi au pus doar întrebări benigne, trecând şi de această dată peste întrebări spinoase făcându-şi treaba pentru care au fost plătiţi, adică evidenţierea „preocupării” marelui – mai bine zis eternului – absent la această dezbatere pentru „reabilitarea unor monumente” chiar dacă aceasta nu se vede nici măcar la nivelul teoretic. Ar fi interesant ce va conţine acea broşură despre care se vorbesşte în acel comunicat şi care ar fi trebuit să conţină: „Prezentările, concluziile și recomandările conferinței [...] care se dorește a fi un important punct de pornire pentru dezvoltarea de trasee culturale care să cuprindă cetățile medievale din zona dunăreană.” Dar parcă deja ne lăudam că Sighişoara este un „reper important în cadrul tuturor traseelor de turism cultural”...

   Dacă ar fi fost prezenţi cei de la care am fi dorit să aflăm răspunsuri la întrebări pertinente cum ar fi cea a "liniilor de finanţare”, mai aşteptăm, având  la conducere un sistem bolnav si corupt care a compromis prezentul şi, poate şi viitorul oraşului (nu o dată lipsa de accesări a unor fonduri punându-se pe seama înclinării balanţei puterii care n-a fost niciodată în favoarea Sighişoarei în cele trei-patru legislaturi ale primarului Dăneşan în care nu s-a văzut niciun reviriment în ceea ce priveşte alocarea de fonduri de le guvern sau de la UE. Cetăţile mai puţin valoroase din jur precum: Mediaş, Tg. Mureş si Rupea - au accesat multe milioane de euro din fonduri europene și rezultatele se văd. Ce să mai spunem de Sibiu și Alba Iulia, Râşnov, Braşov sau chiar şi Biertan care ne-au dat clasă prin felul în care si-au jucat cartea dezvoltării în ultimii 15 ani? Sighişoara se târăşte neputincioasă sub povara agonizantă a împrumuturilor dezavantajoase luate "la comandă" și cu proiecte şi strategii lipsite de viziune, prost gestionate și fără niciun impact pentru viitor..."Măreţul" proiect al centrului de informare turistică prin care s-a schimonosit o clădire care făcea parte din istoria culturală a oraşului - ca o ironie a soartei exemplu de plastic și alte materiale incompatibile cu statutul de sit UNESCO al Cetăţii - i-au fost tărăgănate lucrările mai bine de patru ani, în timp ce restul centrelor din reţeaua în care Sighişoara a fost inclusă datorită istoriei ei, nu a „strălucitei” sale administrări, iar cei vinovaţi de prostul management se laudă îmbrăcând acest răsunător eşec într-o "mare realizare". Va veni vremea când incompetenţa şi "batista pusă pe ţambal" nu vor putea ascunde demagogia și ipocrizia celor care au irosit prin lăcomie şi incompetenţă şansa acestui oraş de a ocupa locul pe care îl merită pe ceea ce ei numesc " traseul cultural al cetăţilor dunărene".  Dar atunci, poate va fi prea târziu...

   La final de întâlnire, aşa cum îi şade bine unui director de muzeu în situaţia dată, fiind principalul pion de pe o tablă de şah imaginară, a marcat unele puncte privind vizita întreprinsă în oraşul cetate, de invitaţi spunând că, municipalitatea încearcă să atragă turişti printr-o serie de manifestări culturale însăilând acele câteva festivaluri de peste an, din păcate ne-amintind că în mare parte municipalitatea s-a derobat de a fi un partener viabil şi consecvent, având la îndemână  pârghii prin care să urmărească pe ce se risipesc banii prostimii fapt care a transformat evenimentele în afaceri, municipalitatea fiind insensibilă la criticile aduse pe seama lipsei de valoare artistică a majorităţii. Astfel, cel mai cunoscut  eveniment - Festivalul Sighişoara Medievală – a cărei ediţii de început s-au desfăşurat sub sloganul „SOS Cetatea Sighişoara” în ideea strângerii de fonduri pentru restaurarea Cetăţii a ajuns la cea de-a XXII-a ediţie un bâlci scump şi prost fiind de patru ediţii sub bagheta unui regizor de duzină meschin lipsit de dragoste şi interes pentru Sighişoara, interesat doar de propriul câştig de bani şi imagine...Cu o asemenea abordare festivalurile sighişorene şi-au pierdut din identitate, fiind mai toate doar prilej de cheltuire a banului public prin parteneriate în care municipalitatea are doar obligaţia să achite nişte sume neavând niciun control asupra conceptului şi nici a rezultatelor şi impactului acestora asupra imaginii oraşului. Fie că s-au numit Proetnica, Academia Sighişoara, Sighișoara Film Festival, Datini, Sighișoara Blues Festival sau, mai nou, „prăduitorul” Festival de Balet, căruia chiar de la prima ediţie i s-a alocat peste un miliard de lei vechi lasă loc unor interpretări mai puţin măgulitoare la adresa organizatorilor cu care municipalitatea, spălându-se pe mâni după ce a dat banii având  contracte de parteneriat nu şi-a mai făcut simţită prezenţa.

   Unul dintre participanţii la „dezbatere” a pus întrebarea „care sunt sursele de venit şi acele de control în afară de comisii, respectiv strategiile pe care le aveţi ca să vă asiguraţi o permanentă finanţare a diferitelor programe de reabilitare a cetăţii? întrebare la care ar fi trebuit să răspundă evident cineva competent din cadrul primăriei, nu un director de muzeu cu alte preocupări. Se ştie că în cadrul primăriei există un departament ce monitorizează zona sitului UNESCO precum și un compartiment de management pe proiecte europene şi dezvoltare, nimeni din aceste bine plătite compartimente nu a fost interesat de această dezbatere care viza direct obiectul lor de activitate, darămite primarul sau viceprimarul, (alegerile bată-le vina!) astfel încât domnului director i-a revenit sarcina de a răspunde la întrebări, inclusiv la cea de mai sus, răspunsul fiind fără relevanţă ca venind din partea unui ins cu alte atribuţiuni „oraşul include nu doar cetatea ci şi oraşul de jos, 90% dintre clădiri sunt proprietate privată vizând o muncă susţinută de urmărire a tot ceea ce se  întâmplă, orice lucrare din domeniul monumentelor are nevoie de autorizaţie care include inclusiv un aviz din partea Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice”. În continuare discuţia a fost cam pe acelaşi calapod, un fel de amalgam însăilat departe de a răspunde concret întrebărilor puse. Vorbind la adresa municipalităţii, directorul muzeului a încercat să scoată castanele din foc cu mâna goală spunând că s-au depus cu ani în urmă  proiecte structurale de finanţare pentru restaurarea zidurilor şi a turnurilor de apărare, fără să spună de ce nu au fost finanţate timp de peste 10 ani acele proiecte dar exprimând cu acelaşi optimism din comunicatul suspomenit speranţa că „o dată cu demararea liniei de finanţare 2014-2020 se va relua accesarea fondurilor pentru proiectele de restaurare a cetăţii. În ceea ce priveşte accesul auto în Cetate, dl. Teşculă, pus în situaţia de a-şi da cu părerea, a spus că vinovaţi sunt mai degrabă  locuitorii cetăţii şi părinţii care îşi duc copiii la şcoală cu maşina, fără să mai amintească de zecile de maşini ale funcţionarilor primăriei sau ale consilierilor în zi de şedinţă, astfel încât ei sunt primii care încalcă regulamentul privind traficul auto în Cetatea Medievală, aprobat prin HCL, cei sancţionaţi de regulă de Poliţie sunt turiştii care sunt încurajaţi de hotelieri să încalce semnele de circulaţie de la urcarea în Cetate care interzic în mod explicit accesul auto. Alte probleme puse în discuţie au fost: ridicarea gunoiului menajer, înfiltraţiile, lucrări de infrastructură, în condiţiile în care tot ceea ce a însemnat schimbarea canalizării, a alimentarii cu apă, a gazelor naturale, a instalaţiilor electrice, internet, cablu au fost suportate din bugetul local sau din împrumuturi pe piaţa internă. Un participant a ridicat problema posibilităţii accesării de finanţări pentru valorificarea potenţialului istoric şi industrial al oraşului – vechile fabrici comuniste, locomotivele cu abur, podurile etc. Din păcate ceea ce nu ştia persoana în cauză, parcul a zecilor de locomotive cu abur a fost desfiinţat şi dus la fier vechi, ţesătoriile de bumbac, lână, mătase, sticlă, turnătoria de fontă, fabricile Lemeta şi Nicovala, aşijderea, au fost rase la propriu din temelie de pe faţa pământului, iar linia îngustă de cale ferată ce făcea legătura între Sighişoara şi Sibiu ce lega Valea Târnavei de Valea Hârtibaciului, aşa numitul „Zug”, cândva adevărate minuni locale, au fost cu bună ştiinţă distruse. Cetatea Sighişoarei, încorsetată de ziduri pe alocuri căzute, se va degrada dacă nu se intervine energic cu proiecte viabile care să şi primească fonduri de la Guvernul României şi de la UE.

   Intrarea în discuţie a consilierei personale a primarului Dăneşan, a fost ca nuca în perete, aceasta vorbind  în necunoştinţă de cauză, în intervenţia ei irelevantă încercând să arate, că de fapt  demolarea acelor fabrici în care cândva şi-au aflat de lucru peste 90% din cei apţi de lucru din Sighişoara, apelându-se la mână de lucru şi la localităţile din împrejurimi, nu ar fi avut un impact negativ major asupra oraşului, dorind să scoată în evidenţă ceea ce auzise probabil de când lucrează la primărie şi anume existenţa celor câteva făbricuţe construite cu capital străin în care lucrează câteva sute de sighişoreni, fără să realizeze cât de disproporţionate sunt cele două situaţii.

   La final, înainte de plecare, fiecărui participant i-a fost oferit din partea primăriei un mic suvenir care peste ani le va aminti musafirilor despre un oraş a cărui privelişte din Turnul cu Ceas poate fi o frântură de vis estompată de negura vremilor. Aşa că, la Sighişoara, s-a mai bifat o acţiune „de-a guguştiucu” în care atât Ministerul Culturii cât şi Primăria municipală şi-au dat mâna într-o acţiune în care nici măcar într-o broşură sau pliant mai acătării, nu s-au scos în evidenţă temele propuse a fi dezbătute sau cel puţin enumerate ca temei de discuţie şi analiză cât de cât pertinentă.

                                                                                                          Vasile Luca