S-A DAT STARTUL CAMPANIEI ELECTORALE

in

   Oficial și legal, campania electorală începe azi. Peste o lună suntem chemați la urne pentru a ne alege primarii, consilierii locali și consilierii județeni. O lege electorală înnoită stă la baza acestei campanii mult aşteptate de pătura majoritară care a trăit patru ani de nonsens. Nu ştiu dacă România a mai trecut printr-un asemenea climat politic, în care grija partidelor tradiționale, măcinate din interior de boala corupţiei şi de criza resurselor umane, nu este să se confrunte în proiecte ambiţioase și platforme-program, ci să rămână cu orice preț la putere, într-o pseudoemulaţie depărtată de repere morale.

   În ultimii 25 de ani ne-am obişnuit, vrând-nevrând, ca scena politică să fie ocupată, în față sau în umbră, de aceleași personaje sinistre şi neobosite, care au jucat cu nonșalanță aceleași roluri de binefăcători ai naţiei, având în spate decoruri diferite şi la fel de insalubre, iar românii au fost un fel de cobai într-un laborator întunecos, pe pielea cărora politicienii au experimentat nenumărate programe eșuate sau cu bătaie scurtă.

   Trist este că după toate cazurile de corupție prezentate până acum mulți dintre acești pretinși politicieni încă ne dau lecții de moralitate, se victimizează, leagă și dezleagă alianțe, promovează legi pentru propria lor protecție, decid soarta conaționalilor și fac politică la televizor sau pe rețelele de socializare. Efectele îndelungate ale acțiunilor dușmănoase îndreptate împotriva semenilor se simt în toate straturile societății românești, precum cele ale unui cataclism.

   Să fie doar vina politicienilor pentru situația în care astăzi ne aflăm sau este vorba și de idiosincrasia acestui popor mioritic ce s-a resemnat mereu în faţa destinului? Greu de spus. Cert este că suntem din nou la un punct de cotitură, care ar putea aduce o schimbare nu doar de paradigmă, ci şi de convingeri. Plecând din vârful piramidei şi coborând spre bază, este doar problema noastră dacă vrem să continuăm pe aceleași ritmuri perimate sau pe unele actuale.

   După un sfert de veac de democraţie bezmetică şi de capitalism de cumetrie (vorba unui fost preşedinte), sătui fiind de politicianul ESCU şi de retorica sa expirată, românii caută alt gen de discurs, dar mai ales caută să devină o prioritate. Aşa au apărut partide noi, oameni noi şi viziuni diferite, astfel că alegerile locale din această vară vor fi un test important şi o eventuală resetare a sistemului.

   În Sighișoara, neoficial și ilegal, pentru unii aspiranți obișnuiți cu eludarea legilor și panicați de probabilitatea unei schimbări, campania electorală a început mai devreme, sub aspectul tradițional al unei contracampanii șlefuite cu mesaje belicoase și acțiuni de denigrare concertate.

   După 14 ani haotici în care puterea a fost gestionată discreționar de același grup de interese transpartinic, care și-a conservat mișelește celulele autarhice, comunitatea nu a evoluat și a fost îngrădită să țină pasul cu orașele din jur. Problemele noastre s-au acutizat într-atât de mult încât, din obișnuință, le ignorăm și renunțăm la a mai face comparații. Câteva exemple mai relevante de eșecuri administrative ar fi clădirea nefinalizată a CEC-ului, care a împlinit 20 de ani, clădirea vechii bănci maghiare, care a fost înghițită de bălării, degradarea centrului istoric, pierderea a jumătate din platforma industrială, distrugerea bazei sportive, transformarea orașului în groapa de gunoi a județului, migrația masivă a forței de muncă, îmbătrânirea populației, înființarea și finanțarea SC Ecoserv Sig SRL sau afacerea “Grilajul”.

   În ultimii ani singurul lucru care s-a schimbat la nivel de imagine se datorează instituțiilor de control ale statului, care au tăiat în carne vie. Începând cu condamnarea definitivă a fostului primar Ioan Dorin Dăneșan pentru fapte de corupție, continuând cu controalele Direcției Naționale Anticorupție, Curții de Conturi, Gărzii de Mediu sau Inspectoratului de Stat în Construcții și terminând cu rapoartele Agenției Naționale de Integritate, Sighișoara este astăzi mai puțin poluată politic, prin îndepărtarea unor ariviști și diletanți ce trăiau cu convingerea că funcțiile pe care le ocupă prin voința comunității sunt veșnice.

Surse fotografii: Facebook și ziarul Zi de Zi

   Avem 9 candidaţi care aspiră la funcţia de primar al Sighişoarei, dintre care unul se distinge ca reprezentant al singurului partid profund local: Sîrbu Ioan Iulian (UIPS), Poşta Nicolae (PRU), Gavrilă Ionel (PNL), Mălâncrăvean Dumitru Ovidiu (PSD), Enescu Dan Constantin (ALDE), Toth Tivadar (UDMR), Radu Adrian Mihail (PMP), Mosora Alex Sebastian (UNPR) şi Marin Iosif (PND). Mai avem şi propunerile partidelor pentru Consiliul Local, printre care se numără personaje de notorietate care au cumulat mai multe mandate în forul deliberativ al oraşului fără a înregistra rezultate, personaje asupra cărora planează suspiciuni de corupţie sau de comportamente reprobabile, personaje care au probleme cu legea sau personaje care, pur şi simplu, tind să intre în administraţia publică locală fără a avea expertiza necesară.

   Pentru o eventuală reîmprospătare a memoriei dumneavoastră, singurul ziar local de opinie publică va prezenta, în mod inedit, dosarul de candidatură al fiecăruia, spre a vă putea familiariza cu faptele, cu eșecurile, dar, mai ales, cu oferta ce vi se propune în schimbul votului.

Tudor Groza