ROMÂNIA ÎNCEPUTULUI DE SECOL 21

in

Tags 

administratie

   Am trecut cu toții în noul secol cu gândul că România se va maturiza, prin implicarea tuturor, atât a oamenilor de rând cât și a politicienilor care ne conduc. Din păcate, așa cum o arată realitatea, țara noastră se încăpățânează să se lase reformată iar populația a intrat într-o stare prelungită de letargie. Evenimentele petrecute în ultima perioadă mă fac să cred că avem de străbătut un drum anevoios spre civilizare. Totuși, singurul lucru care-mi dă optimism îl constituie manifestările din toată țara, semn că noile generații încep să conteze.

   Recent întors din concediu pornesc fluxul de știri pentru a mă pune la curent cu ceea ce se mai întâmplă în țărișoară. Am butonat toate canalelele televizorului și am citit o parte din presa online ca să realizez, într-un final, că nu s-a schimbat nimic. Avem parte de aceleași subiecte: exploatarea cu cianuri de la Roșia Montană, cazul copilului ucis de câinii maidanezi care pare a fi un act de intoxicare grosolană și manipulare a populației, mafia lemnului care bărbierește fără rețineri munții patriei, instituții ale statului nefuncționale, corupție generalizată, cetățeni apatici și blazați, primari certați cu legile statului și condamnați la temniță. Colac peste pupăză văd înregistrarea canalului Realitatea TV la groapa de gunoi a Sighișoarei și rămân perplex. Primarul a comis-o din nou. Orașul ăsta e al nimănui.

   Câțiva ortaci se blochează în mină protestând că ei vor să muncească. La fel și cei aproape 750.000 de șomeri înregistrați la finalul lunii august vor să muncească (http://www.incont.ro/joburi-romania/numarul-somerilor-din-romania-a-crescut-cu-5-000-in-august-fata-de-iulie-si-cu-51-000-fata-de-august-2012.html). Pentru ei de ce nu se fac legi speciale? Comunitățile din jur cum se descurcă și voi nu puteți? Oricum toate discuțiile despre exploatare, cu sau fără cianuri, exclud un adevăr, prin omisiune voită sau nu: aurul aparține poporului român (chiar dacă a fost exploatat peste două mii de ani de daci, romani, sași, habsburgi), politicienii români vor să-l vândă de parcă ar fi al lor și nimeni nu are tăria să spună că ei ar trebui judecați și supuși oprobiului public pentru subminarea economiei naționale. Vă invit să urmăriți un filmuleț care a devenit viral pe Internet: http://www.youtube.com/watch?v=QfCNZIe3fYM

   Susținătorii proiectului cu cianuri de la Roșia Montană au rămas fără soluții și nu știu cum să ne mai trombonească. În acest timp acțiunile societății canadiene, Gabriel Resources, sunt în picaj la bursa din Canada. Investitorii din spatele societății au început să-și piardă rabdarea.

   Parcul din fața Clădirii Parlamentului a fost ocupat de oameni care au cerut eutanasierea câinilor comunitari. Autoritățile sunt depășite pentru că lui nea Caisă de pe strada Cutare i-a fătat cățeaua și el a aruncat puii în stradă în loc să caute spijin la asociațiile abilitate. Nea Caisă, degeaba te inflamezi și arăți cu degetul. Te anunț că din cauza unora ca matale avem câini comunitari.

   În munții Apuseni moții s-au răsculat împotriva mafiei lemnului și a protecției asigurate de poliția circulației. Fenomenul e general însă moții dovedesc încă o dată că sunt mai cu moț și iau atitudine. Un material despre acest subiect aici: http://www.cotidianul.ro/motii-s-au-rasculat-impotriva-mafiei-lemnului-si-a-protectiei-asigurate-de-politia-circulatie-212146/

   Stația de sortare a gunoiului din Sighișoara nu funcționează. Groapa e din ce în ce mai plină. Primarul condamnat nu se dă plecat dând dovadă de lipsă de demnitate. Avem parte de un alt exemplu de subminare a economiei, de data asta locală, motiv pentru care sper ca paginile cărții de istorie a orașului să nu-l consemneze deloc sau să-l consemneze ca fiind unul dintre cei mai proști primari contemporani.

   Deja e întuneric. Mă simt obosit. Opresc fluxul de știri. Îmi este tot mai silă. Vreau să dorm și nu pot. Noapte bună Sighișoara, noapte bună România.

 

Tudor Groza