REȚEAUA LIDL VA AVEA MAGAZIN LA SIGHIȘOARA

in

Tags 

economie

   Despre intenția LIDL de a deschide un magazin în orașul nostru se știe de câțiva ani (detalii aici), însă demersul grupului german, în împrejurările nefavorabile în care continuarea expansiunii a fost înfrânată la Sighișoara de lipsa unui arhitect-șef, se va concretiza în perioada imediat următoare.

   Reprezentanții lanțului de magazine de tip discount ne-au confirmat începerea lucrărilor la noul magazin, însă nu au putut înainta un termen de finalizare: “Vă confirmăm că au fost făcute demersurile necesare începerii construcției primului magazin LIDL din Sighișoara. Construcția unui magazin este un proces complex ce depinde de o serie de factori impredictibili, printre care condițiile meteo, astfel că este prematur să discutăm despre data de finalizare a lucrării.”

   Ce se știe cu exactitate este că magazinul va avea o arhitectură diferită, care îl va încadra armonios în zona protejată a orașului vechi.

    Primul magazin LIDL a fost deschis în Ludwigshafen, în anul 1973. În anii ’90 LIDL a trecut granițele Germaniei, lanțul său de magazine fiind astăzi unul dintre cele mai mari din Europa. Potrivit datelor prelucrate de Ziarul Financiar, LIDL a intrat în România în anul 2011, prin preluarea rețelei de magazine Plus Discount. În prezent are peste 200 de magazine în toată țara și peste 4.200 de angajați, cifra de afaceri crescând la 5,57 miliarde de lei, iar profitul la 217,7 milioane de lei (în 2016).

Sursa foto: Internet