PROPUNERE PENTRU SIGHIȘOARA: UN PARC TEMATIC !

   Variantele de petrecere a timpului liber, în Sighișoara, sunt cât de poate de reduse. În afară de baruri și terase, nu prea ai ce alege. Desigur, avem o cetate frumoasă, însă dacă mergi să te plimbi pe-ale ei străduțe mai tare te enervezi când observi cât de prost e organizată și îngrijită. Așadar, să ne mai mirăm că ne pleacă tinerii din oraș?

   În acest context, un parc în aer liber este o propunere cât se poate de necesară. Consilierii Uniunii Independente pentru Sighișoara au inițiat, printre altele, un astfel de proiect. Potrivit unui comunicat dat publicității pe pagina de Facebook a partidului local, ei doresc realizarea unui parc tematic pentru tineri, împărțit pe secțiuni. Exemple de astfel de spații vedem aproape în toate orașele din apropiere și nu numai.

   În data de 15 iunie a fost redepus proiectul din 2013 (detalii aici), inițiativa există, iar acum concretizarea acesteia stă în mâinile reprezentanților Primăriei Municipiului Sighișoara. În mod normal, dacă totul este în regulă, ar urma o dezbatere publică pe această temă, unde fiecare sighișorean ar avea dreptul să vină cu sugestii.

Sursă foto: Internet