PROPUNERE PENTRU FESTIVALUL MEDIEVAL, EDIȚIA A XXIV-A

in

   După o pauză de un an, evenimentul va fi reluat în 28-30 iulie, ediția de anul acesta având tema ”Taina curierului secret”. Primăria Sighișoara pune la bătaie 450.000 de lei, sumă ce va fi cheltuită pentru achiziționarea serviciului de organizare de festival.

   Pe parcursul celor 3 zile vor fi organizate activități precum meșteșugărit (olărit, fierărit, linogravură, dulgherit, manufacturizare de bijuterii), ateliere de dans medieval, teatru de păpuși, teatru de umbre, teatru itinerant, tras cu arcul, mânuire de arme specific epocii, recitare de poezie medievală, expoziție de artefacte, conferințe, concerte/ spectacole, animație stradală, foc de artificii și mapping pe clădiri.

   Proiectul va fi supus dezbaterii în ședința ordinară a Consiliului local din 27 aprilie.

   Toate bune și frumoase, dar pe noi ne frământă câteva aspecte ce țin de transparența decizională. De ce tocmai 450.000 de lei (100.000 de euro) și de unde vor fi luați acești bani, în condițiile în care pentru toate evenimentele anului în curs consilierii locali au aprobat în bugetul local 660.000 de lei (din care 187.000 de lei au fost aprobați deja pentru Zilele Sighișoarei)? Cine a stabilit tema festivalului și activitățile din program, dacă evenimentul va fi organizat prin sistemul electronic de achiziţii publice? Se cunoaște deja câștigătorul și ni se vând cumva gogoși?

   Vom trăi și vom vedea. Vorba aia, s-o fi schimbat mecanicul trenului, dar condițiile din vagoane sunt la fel de mizere.

Sursa foto: Internet