PRINCIPALA CALE DE ACCES AUTO ÎN CARTIERUL TÂRNAVA II VA FI DESFIINȚATĂ

   Asta spune Primăria Sighișoara, într-o informare adresată Consiliului local, în ședința ordinară a lunii mai, ședință la care primarul demisionar a absentat: “Conform datelor transmise de CFR, intrarea principală în cartierul Târnava II din drumul național, va fi desființată. Singura trecere la nivel cu calea ferată menținută va fi cea de pe strada Stadionului. De asemenea va fi menținut pasajul pe sub calea ferată din cartierul Târnava.

   Iată că linia ferată de înaltă viteză aduce și alte probleme în afara celor prilejuite de construcția tunelului, iar soluțiile se lasă așteptate, în contextul în care orașul este administrat după ureche, de pe o zi pe alta, în lipsa unei strategii coerente privitoare la organizarea teritoriului.

   “Ar trebui venit în ședința următoare cu variante, cu sugestii, în caz că se întâmplă ce se întâmplă, ca să știm ce avem de făcut […] Se va închide intrarea în Bărăgan și va rămâne doar pasajul pietonal subteran și acea trecere la nivel cu calea ferată de la Kaufland, ceea ce va crea o mare problemă locuitorilor din cartierul Târnava II pentru că pe la Kaufland va fi îmbulzeală fantastică. La subteran știm cu toții că nu intră autospeciale, autoutilitare și așa mai departe. Avem fabrici în Bărăgan, locuri de muncă. De pompieri nu mai spun. Există vreo strategie pentru a preîntâmpina asta? Nu vreau să ajungem ca și cu celelalte. Luăm la cunoștință, trec anii și ne trezim cu ele că se întâmplă și după aceea ridicăm din umeri., a fost de părere consilierul Iulian Sîrbu (UIPS).

   “Aș întreba și eu ceva. Cum stăm cu faza de licitații? Dacă e vorba de panourile sonice care trebuie prevăzute, sunt licitațiile făcute sau nu sunt făcute?, a dorit să știe consilierul Ionel Gavrilă (PNL).

   “După câte știu eu, pentru tronsonul Brașov – Sighișoara este demarată procedura de achiziție. Referitor la accesul în cartierul Bărăgan, ați bugetat un pod peste Târnavă, care va ieși în cartierul Viilor. Acest proiect, acest SF, este un studiu de fezabilitate, din 2009, există. Îl reactualizăm. Vom demara săptămâna viitoare procedura., a răspuns Pavel-Puiu Radu, șeful Serviciului Tehnic Investiții – Urmărire Contracte, Monitorizare Servicii de Utilități Publice.

   Vă imaginați ce ar însemna pe Viilor, unde avem o singură bandă pe sens? În loc să simplificăm acum o luăm invers […] Să nu ne trezim că noi nu ne apucăm de pod, dar ne închid cei de la CFR accesul., a mai punctat consilierul Iulian Sîrbu (UIPS).

   “Aveți dreptate. O să facem un studiu de trafic. Vă reamintesc că pe tronsonul acesta, Brașov-Sighișoara, apare la un moment dat la Albești, că Albeștiul nu are acces, dar se va face pe un pod suprateran care face ocolirea orașului […] S-ar putea și ăla (proiectul privind centura, n.n.)”, odată și-odată să fie […] O să facem un studiu. O să discutăm. Va trebui mers și la București și discutat cu Ministerul Transporturilor., a precizat același Pavel Puiu Radu.

   “Îi bine venit odată și-odată, dar acea dată să nu fie după ce ne închide accesul.”, i-a atras atenția consilierul Iulian Sîrbu (UIPS).

   Înainte de a se face acest proiect, care lasă Bărăganul într-o poziție izolată, Primăria a fost consultată? Și-a dat avizul? Trebuia stabilit un alt traseu care să ocolească Bărăganul. Vă dați seama, trenurile de înaltă viteză trec prin mijlocul a două cartiere foarte mari, unde se joacă copii. Linia asta ferată va trebui protejată. Eu nu știu, e o chestiune care, pur și simplu, s-a făcut așa… Cum poate o linie de cale ferată să treacă prin mijlocul a două cartiere? Dacă și lucrările care vor continua din gară încolo vor dura tot așa cum durează la podul ăsta, atunci cred că niciunul dintre noi nu mai apucăm să trăim să vedem. Nu se poate așa ceva. Trebuia găsită o soluție care să ocolească Bărăganul […] N-avem niciun PUD, niciun PUZ, toate sunt neactualizate. Deci noi ne organizăm orașul după cum fac ăștia căile ferate și-așa mai departe, în loc să facă ei căile ferate după cum vrem noi în oraș., a fost de părere consilierul Ioan Ciotloș (UIPS).

   “În Germania, de exemplu, toate gările sunt în centrul orașului., a intervenit consilierul Adrian Grabcev (PSD).

    În concluzie, calea ferată de înaltă viteză va rupe orașul nou de cel vechi fără ca Primăria să fi identificat până acum variante de legare, reprezentanții săi dând, nevinovați, din umeri, în așteptarea intervenției Guvernului.

Sursa fotografii: instantstreetview.ro