PESTE 1000 DE LOCURI DE MUNCĂ DISPONIBILE LA TÂRGUL DE CARIERE MUREȘ

in

Tags 

economie

   Târgul de Cariere Mureș are loc în 2 aprilie, la Teatrul Național, între orele 11-18:00, în ambele zile. 30 de companii din domeniile Automotive, Producție Tehnică, Turism, IT sau Farmaceutic vor fi prezente la eveniment. Printre acestea se numără: Kastamonu, Hirschmann, CIE Matricon, Bosch Automotive, Jac Travel, EON, Kuka, Gedeon Richter, Azomureș, STA Travel, Eastmen, Amazon și Accenture. Angajatorii oferă peste 1000 de locuri de muncă.

   „Ne bucurăm să revenim la Târgu Mureș cu oferte de muncă variate, prezentate de cei mai activi angajatori de pe piață. La această ediție recrutează companii aflate în premieră la Târgu Mureș. Amazon oferă locuri de muncă din categoria remote. Încurajăm persoanele care vor să participe la eveniment să-și facă din timp CV-ul sau să și-l actualizeze pentru a eficientiza procesul de aplicare la job-uri.”, a declarat Alina Agafiței, PR Manager Târgul de Cariere.

   Recrutarea se face într-un mod inteligent, prin intermediul unei aplicației prezentate în parteneriat cu eJobs România. Cei interesați de participarea la eveniment sunt sfătuiți să-și instaleze aplicația eJobs pe telefonul mobil și să vină pregătiți cu CV-ul gata întocmit în aplicație. În doar câteva clipe, CV-ul lor este tipărit sub forma unui QR code, care ulterior va fi scanat de companiile prezente la Târgul de Cariere Mureș.

   La această ediție, organizatorii se așteaptă să participe peste 2000 de candidați, interesați de toate oportunitățile profesionale oferite în cadrul evenimentului.

   Mai multe detalii despre firmele participante și locurile de muncă disponibile găsiți pe www.targuldecariere.ro/mures.  

    Povestea Târgului de Cariere a început în anul 2006, în Cluj-Napoca, și s-a conturat odată cu trecerea timpului. În prezent, după un deceniu de evenimente, Târgul de Cariere a devenit cea mai răspândită platformă de recrutare și totodată, cea mai complexă. Târgul de Cariere transformă evenimentele într-o adevărată călătorie pentru candidați și pentru companiile participante, una care implică dezvoltarea personală, inițierea și dezvoltarea carierei. Prin evenimentele de recrutare organizate, platforma pune accent pe multitudinea de oportunități existente.