PARTENERIATUL PRIVIND SOARTA CÂINILOR COMUNITARI, ÎN IMPAS

   După cum știți deja, printr-o hotărâre a Consiliului local din 2012, Primăria Sighișoara a încheiat un parteneriat privind gestionarea problemei câinilor fără stăpân de pe raza municipiului. În baza Ordonanței de Urgență nr. 155/2001 sarcina i-a revenit Asociației pentru Drepturile Animalelor Sighișoara (ADA), singura din zonă specializată în acest domeniu.

   Primăria s-a angajat să pună la dispoziție adăpostul public (care nu corespunde normelor în vigoare) și să asigure lunar suma de 5.000 de lei pentru anumite cheltuieli. Fiindcă parteneriatul a ajuns la termen, președinta ADA Sighișoara, Monica Fernengel, a solicitat prelungirea lui, dar Primăria i-a comunicat dezacordul, act ce pare a nu avea însă temei legal, deoarece decizia este apanajul consilierilor locali.

   De ce a trecut Mălăncrăvean peste acest aspect, greu de spus. Să nu fi înțeles până acum că între Primărie și Consiliul local nu există relații de subordonare, prima instituție fiind organul executiv, iar a doua instituție fiind organul legislativ? E posibil, la fel de bine cum n-a înțeles nici că renunțarea sa la mandatul de Primar, în 3 februarie 2017, a generat nu doar probleme de moralitate și demnitate, cât mai ales probleme de legitimitate. Până când judecătorii vor tranșa cazul său, vom putea spune că avem de-a face cu un abuz de putere în condițiile în care acesta uzurpă de calități oficiale. 

   Documentul emis de Primărie este semnat și de Radu Pavel Puiu, șef Serviciu Tehnic Investiții Urmărire Contracte, Monitorizare Servicii de Utilități Publice, cel care a explicat că plățile de la bugetul local au fost efectuate sporadic, ba chiar sistate, pe motiv că asociația nu și-a îndeplinit întru totul sarcinile. Culmea e că, potrivit fișei postului și potrivit declarațiilor Monicăi Fernengel, funcționarul public nu a vizitat niciodată adăpostul privat al asociației (amenajat și întreținut voluntar, la standarde europene, din donațiile iubitorilor de animale), desi fișa postului îl obligă.  


   Cum se explică asta și cine ține morțiș ca parteneriatul să fie scos la licitație, în ciuda faptului că legea spune că nu e o măsură obligatorie, ci opțională? Aceeași Ordonanță de Urgență, modificată și completată prin Legea nr. 258/2013, stipulează că Serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân pot fi concesionate numai către persoane juridice, asociații sau fundații care desfășoară activități în domeniul protecției animalelor.

Discuții în Consiliul local 

   Readus în atenția consilierilor locali, în ședința ordinară a lunii septembrie, subiectul a pornit alte discuții.

   “Pe ordinea de zi am primit această notificare. Am primit prin email răspunsul pe care l-a primit asociația ADA în urma acestei notificări. Răspunsul pe ordinea de zi nu există. L-am primit eu personal și pot să vă spun cu sinceritate că mă dezamăgește […] Semnat Ovidiu Dumitru Mălăncrăvean și Radu Puiu Pavel. Adică Consiliul local. Adresa era către Consiliul local. Consiliul local i-a răspuns. Să se menționeze în procesul verbal. Consiliul local nu i-a răspuns acestei asociații, în caz că se mai trezește cineva să ne mai dea în judecată, să se judece cu Consiliul local Ovidiu Dumitru Mălăncrăvean și Radu Puiu Pavel., a declarat consilierul local Iulian Sîrbu (UIPS).

   Înțeleg să se dorește concesionarea serviciului de ecarisaj. Dacă tot există ADA, de ce să-l mai concesionăm? Asta-i o întrebare. Și-a doua întrebare: Înțeleg că nu se mai dorește prelungirea acestui acord, dar până în prezent nu s-au respectat prevederile lui, în sensul că ADA nu a mai primit banii câțiva ani de zile. Ok. Până la încheierea unui contract de concesiune pentru servicii de ecarisaj, acordul respectiv funcționează sau nu? Li se dau bani sau nu? Cine a hotărât și de câți ani nu se mai dau bani?, a întrebat consilierul Constantin Șefănescu Jr. (PNL).

   “Conform legii și conform acestui acord de parteneriat, această asociație trebuia să prezinte un raport de activitate pentru cei 3.000 de lei. Cealaltă activitate, referitor la utilități – curent, apă – am plătit în fiecare lună. Deci eu am semnat ca bun de plată. Dar pentru activitatea de 3.000 de lei am trimis facturile înapoi pentru că nu au raport de activitate conform acestui contract de parteneriat. Așa scrie aici. În spate este și o anexă, unde în anexă trebuiau trecute toate aceste activități de…cum sunt ele arătate de lege. Doamna, am discutat cu dânsa…și-acuma mi se pare și o chestie așa…să venim acuma, să facem un tămbălău când eu am discutat cu doamna și prin acest parteneriat, prin această concesiune…ăăă….vor fi mai bine făcute plățile și mult mai bine ne vom înțelege.”, a declarat Radu Pavel Puiu, șef Serviciu Tehnic Investiții Urmărire Contracte, Monitorizare Servicii de Utilități Publice.

   “Domnule Pavel, o întrebare tehnică. Vreodată i-ați notificat că nu-și respectă contractul? Dacă i-ați notificat, ați făcut pasul următor, demersurile în vederea rezilierii contractului?”, a dorit să știe consilierul Bogdan Burghelea (UIPS).

   “Din respect n-am făcut această…, a răspuns același Radu Pavel Puiu.

   “Atunci, din respect, să fiți bun de plată!, a adăugat consilierul Burghelea.

   Interesantă este totuși abținerea de la comentarii sau opinii a consilierului Adrian Grabcev (PSD), cunoscut ca iubitor de animale și ca membru al asociației ADA Sighișoara. Potrivit Monicăi Fernengel, în ciuda apartenenței sale mai degrabă pasive, acesta nu a vizitat niciodată adăpostul privat din Albești.

Plăți nu, dar pretenții da

   În lumina ședinței de Consiliu local din luna septembrie, am contactat-o pe președinta asociației, pentru a-i cere mai multe informații, iar domnia sa ne-a declarat următoarele: ”Parteneriatul nu este recunoscut de către Primărie atunci când trebuie plătit. În rest, când se fac reclamații, suntem chemați să le rezolvăm. Va trebui să intervenim în instanță, să rezolvăm această problemă. Cu părere de rău, dar văd că altfel nu se poate și așteptăm să licităm pentru un nou contract pentru că, după cum vedeți, noi suntem pregătiți, adăpostul este conform cerințelor europene. Nu-mi fac probleme din acest punct de vedere. Știu că nu există pe o rază destul de mare un adăpost dotat ca al nostru […] Suntem pregătiți, suntem corecți din punctul acesta de vedere.

   Noi considerăm că ne-am făcut datoria așa cum trebuie. Îmi pare rău că nu se recunoaște acest lucru […] Contractul a fost pe 5 ani. În primul an am primit bani, după aceea pe anul 2 și 3 numai parțial și anul 4 și 5 absolut niciun leu. Nu știu zău ce asociație ar fi continuat să adune câinii în continuare și să-i dea în adopție și să aducă doctori care să facă sterilizări la câinii din oraș, la câinii cu stăpân, să rezolve problemele orașului dacă nu erau plătiți. Deci eu consider că am făcut mult mai mult decât trebuia să facem și în continuare eu fac acest lucru nu pentru Primărie, fac pentru orașul Sighișoara, pentru populația din oraș, pentru oamenii care iubesc animalele. Oamenii care vor să se implice, să ne ajute și să facă voluntariat chiar îi rog, pentru că nu ne permitem să plătim. Avem nevoie de cel puțin 5,6 oameni aici, spațiul este foarte mare și este nevoie de oameni, de forță de muncă.

Tudor Groza