ORAȘUL VECHI, PRINS ÎN CAPCANA TIMPULUI

in

Tags 

administratie

Impotența politică la întrecere cu viziunile progresiste

    Istoria orașului nostru este una complexă, cei 900 de ani de existență pe un teritoriu aflat la intersecția culturii latine cu cea bizantină, fiind rezultatul unui concurs de împrejurări mai mult sau mai puțin favorabile care au afectat evoluția sa în timp. Acest concurs de împrejurări a dus la închegarea unui centru cosmopolit în care au conviețuit români, unguri, sași, țigani și evrei. Orașul Vechi, care este compus din Cetate și Orașul de Jos, este sau ar trebui să fie vârful de lance al autorităților în lupta pentru promovarea turistică a Sighișoarei. Mai ales că, începând cu anul 1999, Centrul Istoric face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Consiliul acestui organism internațional, întrunit la Rabat, în Maroc, și-a motivat decizia prin faptul că Sighișoara este deținătoarea singurei Cetăți Medievale din Europa Răsăriteană încă locuită. Asta în vremuri în care tradiționalul a devenit desuet iar noile tendințe arhitecturale nu sunt bine definite.

   Urmarea firească și de bun-simț a factorilor enumerați mai sus este protejarea și conservarea patrimoniului cultural-istoric, în contextul susținerii unui turism durabil și de calitate. Pe aceste teme am avut ocazia să-l ascult, cu interes maxim, pe domnul Augustin Ioan, profesor universitar în cadrul Departamentului de Istoria și Teoria Arhitecturii și Conservarea Patrimoniului al Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” din București. Domnia sa este doctor în arhitectură și filosofie, licențiat Honoris Causa în teologie la “Center for Traditionalist Orthodox Studies, Etna, CA” şi bursier “Fulbright” în 1993-1994, 2004 şi 2012. Aria sa de activitate, cercetare și interes cuprinde arhitectura bisericească în contemporaneitate. Este și autorul a numeroase cărți de specialitate și proiectant al Catedralei Patriarhale din București. Prelegerea a avut loc la Sighișoara, pe data de 01.11.2012, în prezența câtorva oficialități locale.     

     În căutarea unor soluții la problemele de organizare a spațiului arhitectural și a infrastructurii turistice locale, s-au dezbătut mai multe chestiuni, printre care cea a clădirii neterminate a CEC Bank, a terenului nefolosit dintre aceasta și Hotel Cavaler, a centurii ocolitoare și a accesului auto în Cetatea Medievală. La toate problemele expuse soluția distinsului profesor e foarte simplă: după 22 de ani de euforie capitalistă e timpul să avem inițiative proprii fără a mai aștepta inițiativele înalților demnitari care compun aparatul guvernamental.

    Pentru o mai bună înțelegere a situației o să abordez fiecare subiect în parte, deși sensibilitatea ei implică analize detaliate. Clădirea CEC Bank este o lucrare arhitecturală ce se înscrie în curentul istoricist (un curent care îmbină diverse stiluri vechi la dimensiuni pompoase). Ea a fost ridicată după planurile arhitectei Anca Petrescu, în anul 1994, pe terenul municipalității, având ca destinație sediul băncii mai sus amintite. Pentru cine nu știe, Anca Petrescu s-a născut la Sighișoara, pe 20 martie 1949, într-o familie respectată, tatăl său fiind medic. Tot Anca Petrescu a lucrat ca arhitect-șef la construcția Casei Poporului (Clădirea Parlamentului) din București. Deși se încadrează greoi în arhitectura Centrului Istoric, clădirea a rămas orfană încă din fașă după ambii părinți, Cec Bank și Primăria Sighișoara. Chiar și după 18 ani petrecuți în singurătate, tăcere, liniște și neprihănire, frumoasa adormită, aflată la vârsta majoratului, poartă aceleași straie, fiind copleșită de frământările și suferințele politico-administrative la care a fost supusă. Luptele obișnuite desfășurate odată la 4 ani, între diverse tabare locale, au scos la iveală câțiva viteji ce s-au lăudat că o să-i dea un acoperiș deasupra capului, hrană caldă și straie noi. La pace, însă, s-au dat bătuți. Astfel că, până în prezent, nu i s-a găsit o utilitate.

    Terenul aflat între această clădire și Hotelul Cavaler este proprietate privată. Chiar dacă neutilizarea lui, ca teren de interes public, implică frânarea progresului unui oraș turistic și, implicit, a organizării infrastructurii. Și chiar dacă există legi ale domeniului public ce ar putea debloca problema, noi așteptăm în continuare ca proprietarul/proprietarii să aibă o epifanie matinală și să-l doneze comunității pentru a i se găsi și lui o utilitate.

     Despre centura ocolitoare se vorbește de mulți ani. Este un proiect existent, aprobat și urmând a fi dat în execuție. Probabil în câțiva ani (lumină).     

    Lipsa soluțiilor și a viziunilor duc însă la căderea în abisul penibilului. Avem un oraș frumos, cu un complex arhitectural unic, o reminiscență medievală moștenită de la sași și aflată în grija comunității din care noi facem parte, fie suntem români, unguri, sași sau țigani. Este inadmisibil ca, într-o societate cu pretenții europene, într-un teritoriu istoric cu vestigii arheologice aflate la tot pasul, să tratăm cu indiferență bunurile comunitare așteptând rezolvarea problemelor la nivel înalt. În această poziție tâmpă vom asista la pierderea identității, a tradițiilor, a valorilor, a respectului față de înaintașii noștri și față de sine.

 

Tudor Groza, 01 noiembrie 2012