OMAGIU PRIN CUVÂNT LA ȘCOALA DIN DANEȘ

in

Tags 

danes

   Criticul literar Cornel Regman, personalitate marcantă a Cercului literar de la Sibiu, ar fi împlinit, pe 28 noiembrie, 97 de ani. Pentru că școala gimnazială din localitatea natală, de la a cărei construcție s-au împlinit în acest an 80 de ani, îi poartă numele, Daneșul a fost gazda unui eveniment cu o dublă semnificație.

   La căminul cultural din localitate, după ce s-a evocat viața și personalitatea marcantă a lui Cornel Regman, a avut loc un concurs de creație literară, deoarece s-a considerat că un artist al cuvântului nu poate fi omagiat în alt fel decât prin cuvânt. Cine ar fi putut fi mai buni cuvântători decât elevii din Daneș împreună cu ai lor colegi de la unele școli sighișorene? Astfel, pornind de la ideea că fiecare eveniment se poate transforma în prilej de creație literară, așadar în meșteșug al cuvântului, elevii au avut de scris o compunere în care să fie valorificată ideea enunțată de Regman. Copiii au primit cu entuziasm sarcina de a se lăsa purtați de inspirație, care de altfel nici nu trebuia căutată atât de departe. Au muncit, iar rezultatele au fost pe măsură.


   Juriul concursului, alcătuit din prof. Alina Cordoș, prof. Alina Nistor și dna. bibliotecar Ancuța Moldovan a acordat următoarele premii: Premiul I: Botea Denisa (clasa a VI-a, coord.prof. Mocan Claudia, Școala Gimnazială „Miron Neagu”), Premiul al II-lea: Neagu Daria (clasa a VII-a, coord. prof. Simina Bleahu, Liceul Teoretic „Joseph Haltrich”), Premiul al III-lea: Tutunea Larisa (Școala Gimnazială „Aurel Mosora”, coord. prof. Bianca Dăian) și trei mențiuni: Curcean Miruna, Moldovan Delia (clasa a V-a, Școala Gimnazială „Aurel Mosora”, coord. prof. Daniela Ciucan), Stupariu Patricia (clasa a VII-a, coord. prof. Simina Bleahu, Liceul Teoretic „Joseph Haltrich”).

   Din program nu au lipsit nici momentele artistice, dansul, cântecul și voia bună, iar pentru că ne aflăm în această perioadă din an, pe scena căminului au răsunat și colinde. Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în eveniment și felicităm copiii și pe dascălii lor, care și-au rupt din timpul prețios pentru a ne fi alături!

Prof. Alexandru Diac