ODISEEA ÎNLOCUIRII LUI ȘUTEU OCTAVEAN, APROAPE DE FINAL

   Spuneam într-un articol mai vechi că alegerea lui Klaus Iohannis ca președinte al României aduce o schimbare de paradigmă. La debutul mandatului său acesta afirma că rezistența la schimbare înseamnă că ea se întâmplă. Simțeam nevoia unei astfel de schimbări căci toate partidele naționale sunt vinovate de haosul în care astăzi ne regăsim, iar majoritatea actorilor politici s-au erodat la putere încât sunt buni de aruncat la groapa de gunoi a istoriei. Partidele care s-au succedat la conducere au aplicat o singură politică de stat, cea a șpăgii. Șpaga a devenit sarea din bucatele aleșilor, soarele strălucitor de pe bolta cerească a parveniților, legea fundamentală a netrebnicilor și a sinecuriștilor care s-au agățat de funcții și cuvântul magic în orice relație contractuală ce implică bani publici. În țara Mioriței nimic nu funcționează fără acest combustibil prețios și ușor de găsit la tot pasul. Pentru politicieni însă el este inestimabil. Altfel nu se explică îndârjirea cu care rămân țepeni în fața criticilor și lipsa lor de demnitate atunci când li se solicită demisia pentru fapte penale dovedite sau în cercetare, pentru incompatibilități sau conflicte de interese și pentru condamnări la pușcărie cu suspendare.

   Am trăit pe pielea noastră asemenea experiență neplăcută, cu fostul primar Dăneșan Ioan Dorin, edil condamnat definitiv la 2 ani de închisoare cu suspendare ce a ținut cu dinții de fotoliu până în momentul demiterii sale de către prefectul județului Mureș. Scoaterea sa din sistem a fost urmată de problemele de integritate și de moralitate ale consilierilor Toth Tivadar (UDMR), Burlacu Adrian (PNL) și Șuteu Octavean (fost PP-DD, actual PSD). Sigur, în cazul primilor doi, până la deciziile întârziate ale instanțelor de judecată, unii, dar nu noi, ar putea invoca prezumția de nevinovăție. În cazul celui din urmă însă lucrurile sunt cât se poate de clare.

Faza excluderii din partid

   Pe 31.03.2014 conducerea PP-DD a decis să-l sancționeze pe Șuteu Octavean cu excluderea din partid, acuzându-l că a încălcat dispozițiile statutare: nu s-a implicat în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2012, nu s-a implicat în activitatea curentă a organizației locale, nu a respectat deciziile organelor de conducere ale partidului și a prejudiciat imaginea și interesele PP-DD prin comportamentul său față de colegi și față de conducerea județeană a partidului.

   În înștiințarea trimisă fostului primar Dăneșan Ioan Dorin, conducerea PP-DD atrăgea atenția “că orice proiect de hotărâre care va fi votat de domnul Șuteu Octavean, începând cu data primirii adresei, va fi considerat nul și va fi atacat în instanță și la instituția Prefectului pentru a fi anulat.

Greu de ucis, prima parte

   Conform art. 9 din legea 393/2004, privind statutul aleșilor locali, calitatea de consilier local încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în cazul pierderii drepturilor electorale, iar încetarea de drept a mandatului de consilier se constată de către Consiliul Local, prin hotărâre, la propunerea primarului.

   Supărat pe decizia partidului, Șuteu a contestat în instanță excluderea sa, pe data de 21.05.2014.

   În ședința de Consiliu Local din 29.05.2014 a fost introdus pe ordinea de zi un proiect de hotărâre privind vacantarea funcției ocupate de Șuteu, doar că unii consilieri au considerat că trebuie să se abțină de la procedură în loc să ia act de situație. Aceștia sunt: Bândea Dan Eugen (PNL), Fintoc Marieta (pe atunci în PNL), Burlacu Adrian (PNL), Ghercă Adrian (PNL), Ciucan Cristian (PSD), Perţe Dan (PSD), Matei Ovidiu (PSD), Bontea Adrian (PSD), Gavrilă Ionel (pe atunci în PDL), Enescu Dan (UNPR), Oprean Petru (pe atunci în PDL), Gál Ernő (UDMR), Toth Tivadar (UDMR) şi Iosif Marin (pe atunci în PP-DD).

   Singurii care au luat act au fost consilierii Uniunii Independente pentru Sighișoara, Sîrbu Iulian, Pop Claudiu și Hajdu Cristian Sebastian.

   În consecință, pe 30.07.2014, fostul prefect al județului Mureș, Oprea Vasile Liviu, a emis o adresă către Consiliul Local prin care solicita efectuarea demersurilor legale în vederea intrării în legalitate, cu precizarea că actul de contestare a hotărârii partidului nu suspendă procedura de înlocuire a sa din Consiliu.

Greu de ucis, a doua parte

   Consiliul Local nu s-a conformat, ci a funcționat după propriile legi, astfel că, pe 03.11.2014, adică la scurt timp după ce l-a demis pe Dăneșan Ioan Dorin, fostul prefect Oprea a atacat Consiliul Local Sighișoara în contencios administrativ, cerând respectarea legii 393/2004. Din acest moment, conform art. 3 din legea 554/2004 actualizată, Șuteu Octavean trebuia suspendat până la o decizie finală a instanței, indiferent cine este supleantul de pe lista electorală a PP-DD.

   Pe baza infamei Ordonanțe de Urgență nr. 55/2014, privind migrația politică (intrată în vigoare pe 02.09.2014), Șuteu Octavean s-a înscris în PSD, iar pe 07.11.2014 a renunțat la procesul intentat PP-DD.

   Fiindcă a respectat legea, demițându-l pe primarul condamnat și acționând Consiliul Local în judecată, o lună mai târziu prefectul Oprea a fost mătrășit de Guvernul Ponta și înlocuit ulterior cu Lucian Goga, venit din zona UNPR.

   Pe 03.03.2015 instanța de judecată i-a dat câștig de cauză lui Oprea, dând următorul verdict: “Obligă pârâtul să ia act de încetarea calităţii de consilier local al domnului Şuteu Octavean şi să valideze ca şi consilier local pe supleantul de pe lista partidului căruia acesta aparţinea. Respinge cererea de intervenţie formulată de intervenientul Şuteu Octavean ca neîntemeiată”.

   În ședința de Consiliu Local din 25.06.2015 a fost reintrodus pe ordinea de zi proiectul de hotărâre privind vacantarea funcției ocupate de Șuteu. Și de această dată consilierii s-au abținut de la procedura de înlocuire, în loc să ia act de situația creată. Aceștia sunt: Bândea Dan Eugen (PNL), Fintoc Marieta (PSD), Burlacu Adrian (PNL), Bontea Adrian (PSD), Gavrilă Ionel (PNL), Enescu Dan (UNPR), Oprean Petru (PNL), Biro Ildiko Erzsebet (UDMR, înlocuitoarea lui Gál Ernő), Toth Tivadar (UDMR) şi Iosif Marin (pe atunci în PP-DD, acum independent).

   Singurii care au luat act au fost aceiași consilieri ai Uniunii Independente pentru Sighișoara, Sîrbu Iulian, Pop Claudiu și Hajdu Cristian Sebastian.

   La această ședință au absentat Ghercă Adrian (PNL), Ciucan Cristian (PSD), Perțe Dan (PSD) și Matei Ovidiu (PSD).

Unde legea e dreaptă, dreptatea e strâmbă

   Deși termenele de judecată în contencios administrativ sunt scurte, iată că, în cazul acesta, situația a fost lungită inexplicabil, pregătind terenul fertil pentru un șir întreg de alte abuzuri. Având sprijinul celor implicați, folosindu-se de sfaturile unor cunoscători și mizând pe un sistem de justiție lent Șuteu Octavean n-a fost suspendat, conform art. 3 din legea 554/2004, ci a rămas la masa decizională, influențând decisiv unele Hotărâri de Consiliu Local și încasând indemnizații lunare ce cumulează zeci de mii de lei.

   Cazul acestuia a fost adus la cunoștința mai multor instituții de control, dar toate demersurile au murit la Prefectura Mureș, care deja a fost bombardată cu solicitări de intervenție și de identificare a hotărârilor ce trebuie anulate.

   În teorie legea 340/2004, privind prefectul și instituția prefectului, spune că prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local și garantul respectării legii și a ordinii publice la nivel local. Sigur, sună bine dacă am vorbi de statul de drept, de independența justiției și de egalitatea în fața legii, numai că în practică lucrurile stau pe dos. Numit politic de guvern, pe linie de partid, Lucian Goga insistă că și-a făcut datoria. Eu, unul, nu cunosc să fi identificat și anulat vreo hotărâre adoptată cu votul decisiv al lui Șuteu Octavean, așa cum a fost cazul proiectului de hotărâre privind organizarea ediției de anul acesta a Festivalului Medieval. Rezultatul a fost explicat de noi aici și aici. Festivalul s-a organizat și a ieșit extrem de prost, lucru care-mi trezește anumite suspiciuni privind persoana ștearsă a acestuia.

   Un alt subiect pe care tot noi l-am abordat este modalitatea de finanțare a echipei de fotbal amator “Arena Juvenilă” pe care același Șuteu Octavean o antrenează (detalii aici) pe stadionul controversat (detalii aici).

   Simțindu-se vexat pentru că numele său apare în mod repetat în singurul ziar local de opinie publică Șuteu m-a amenințat cu moartea, chestiune ce nu m-a lăsat indiferent. Pe 17.04.2015 și pe 02.07.2015 am depus pe numele acestuia două plângeri penale pentru amenințare și pentru uzurpare de calități oficiale. Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighișoara a deschis un dosar penal, fiind începută urmărirea penală “in rem”.

Greu de ucis, a treia parte  

   În ședința de Consiliu Local din 24.09.2015 a fost reintrodus pe ordinea de zi același proiect de hotărâre privind vacantarea funcției ocupate de Șuteu. A fost a treia încercare de respectare a legii, după ce procedurile legale au fost sabotate de două ori într-un an de zile. De această dată consilierii au recurs la o altă șmecherie, respingând ordinea de zi a ședinței. În consecință ședința nu s-a mai ținut, ea fiind reprogramată pentru 29.09.2015, ca ședință extraordinară și fără acest proiect litigios.

   Cu alte cuvinte consilierii locali au blocat orașul fiindcă nu dau o ceapă degerată pe interesele sighișorenilor, în slujba cărora se află și pentru care trebuie să conceapă proiecte, ci s-au constituit într-un grup infracțional organizat ce-și protejează membrii și propriile interese. 

Foto: fostul consilier Șuteu Octavean

Trocuri politice versus administrație coerentă

   Dacă vă mai întrebați de ce nu se face nimic în Sighișoara, aici aveți răspunsul. Un om politic responsabil, cu demnitate și respect pentru oameni, s-ar fi retras urgent în zona de avarie a politicii, în așteptarea deciziei finale a instanței de judecată și și-ar fi rezolvat problemele în plan personal. Spălarea bulendrelor în public demonstrează însă că avem de-a face cu un troc politic abject, cu un caz de reciprocitate politică trivială, în care niște decidenți vremelnici se folosesc de votul unui impostor pentru a-și vota privilegii și proiecte cu dedicație. În schimbul acestei susțineri impostorul s-a ales cu sponsorizarea de la bugetul local a echipei de fotbal amator pe care o antrenează în numele orașului, cu administrarea dictatorială a stadionului municipal ruinat de incompetența unor plăvani intrați în politică doar pentru a parveni și cu indemnizațiile lunare încasate abuziv.

   După cazurile Dăneșan Ioan Dorin (demis de prefect), Burlacu Adrian (perdant în primă instanță în procesul cu ANI, care l-a declarat în conflict de interese administrativ) și Toth Tivadar (în judecată cu aceeași ANI, care l-a declarat incompatibil și în conflict de interese), cazul Șuteu Octavean aruncă o pată neagră pe cartea de vizită a orașului.

   De ce atâta încrâncenare? Care este de fapt miza? Chiar merită Șuteu Octavean susținerea majorității? El nu este un politician abil, ci unul de conjunctură. Nu este nici un personaj ilustru sau un laureat al vreunui premiu, ci un fost fotbalist obscur. Nu este nici un intelectual rasat sau un strateg indispensabil, ci o plevușcă pierdută în balta politicii locale. Ce merite să fi având încât să se facă front comun împotriva înlocuirii sale? De ce s-ar juca unii consilieri de-a semizeii, pe cheltuiala și pe nervii noștri?

   Un răspuns plauzibil ar fi următorul. În cei 3 ani de Consiliu Local Șuteu Octavean a participat la unele înțelegeri și este un bun cunoscător al dedesubturilor politicii locale. O pierdere a susținerii din partea majorității ar însemna ruperea cercului vicios al fărădelegilor și descătușarea unor energii. Dacă va fi scăpat din mână acesta ar urma să dea din casă informații compromițătoare despre cei cu care a parafat trocul politic. Mult de așteptat nu mai e, căci recursul în cazul procesului intentat Consiliului Local, cu Șuteu Octavean intervenient, a fost stabilit pe 17.11.2015. Mai devreme sau mai târziu carierea sa politică se va dovedi a fi fost veștejită prematur.

Precedent la înlocuirea unui consilier local 

   Nu este prima dată când un consilier local din cadrul Consiliului Local a trebuit să fie înlocuit. În aceeași ședință din 29.05.2014 a fost înlocuit consilierul Seracu Ieronim (fost PDL), care a demisionat. În cazul său n-au existat abțineri, iar procedura s-a desfășurat normal, locul său fiind preluat de Balaș Ionela (fost PDL, actual PNL).

   În ședința extraordinară din 16.06.2015 a fost înlocuit consilierul Gál Ernő (UDMR), care a demisionat pentru a se transfera la Consiliul Județean Mureș. Nici în cazul acestuia n-au existat abțineri, iar înlocuirea s-a cu Biro Ildiko Erzsebet (UDMR) s-a făcut conform legii.

   În ședința din 25.07.2013 consilierul Ferenț Tiberiu (UIPS) a demisionat. Majoritatea nu s-a împotrivit la vacantarea funcției, dar s-a opus la numirea supleantului, în persoana lui Hajdu Cristian Sebastian. Vreme de câteva luni de zile, cât au sabotat această procedură de înlocuire, Consiliul Local a funcționat în 18 consilieri. Drept urmare Hajdu Cristian Sebastian a formulat plângere penală împotriva consilierilor care s-au abținut: Bândea Dan Eugen, Fintoc Marieta, Burlacu Adrian, Ghercă Adrian, Perţe Dan, Matei Ovidiu, Bontea Adrian, Enescu Dan, Gál Ernő, Toth Tivadar, Iosif Marin şi Şuteu Octavean. Atunci Judecătoria Sighișoara a respins “ca nefondată plângerea petentului Hajdu Cristian Sebastian.

Final previzibil 

   Situația în care ne aflăm acum este rezultatul unui șir neîntrerupt de acte administrative ticăloase săvârșite cu bună știință de aleșii pe care noi i-am selectat politic pentru a ne oferi o mai bună calitate a vieții. În schimbul votului am primit doar promisiuni, aroganță, cinism și batjocură.

   Ce ne rămâne de făcut și cum ne-am putem apăra împotriva unor astfel de derbedei politici, a unui sistem inechitabil și a unei administrații defectuose? Doar luând atitudine, dând dovadă de spirit civic, amendând derapajele și sancționând neregulile.

   În urma unei lungi și inutile corespondențe cu Primăria Sighișoara, pe care am somat-o să respecte legea, cu Prefectura Mureș și cu alte instituții ale statului, pe data de 26.09.2015 am depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighișoara o plângere penală pe numele tuturor celor implicați în acest caz, solicitând începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, refuzul de a pune în aplicare o hotărâre judecătorească și constituire de grup infracțional organizat, toate faptele fiind pedepsite de Codul Penal. Lista rușinii este completată de Anca Bizo, secretara anchetată de DNA în dosarul tergiversării demiterii lui Ioan Dorin Dăneșan.

   Dacă într-adevăr statul de drept ar funcționa echitabil, dacă independența justiției nu ar fi ocazionată de interese politice și dacă egalitatea în fața legii nu ar fi întâmplătoare, numiții ar trebui să dea socoteală. Consider că o conducere administrativă certată cu legile patriei, având o conduită discutabilă și neputându-și proba integritatea, moralitatea și empatia nu poate fi eficientă în slujba comunității, ci doar alungă oportunitățile de progres ale acestui oraș mult prea încercat de soartă. În plus, aceeași conducere s-a transformat în vectorul de imagine pentru criza morală fără precedent cunoscut în care ne-am afundat.

Tudor Groza