NAȘUL ȘI CU FINUL, ÎN EXCURSIE PE BANI PUBLICI

   În perioada 13-15 septembrie 2013 o delegație din partea orașului Sighișoara a fost prezentă la festivalul “Tabor Meetings”, din orașul Tabor (Cehia). Prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 138/29 august 2013 s-a aprobat deplasarea consilierului local Adrian Burlacu pentru a reprezenta orașul la acest eveniment. Conform hotărârii, care avea la bază un proiect completat direct cu numele consilierului, a fost aprobată și decontarea din bugetul local, a cheltuielilor de deplasare şi diurnă cuvenite, pe baza documentelor justificative [...] prezentate la întoarcerea din deplasare.

   În urma unui răspuns primit din partea Primăriei Sighișoara, având nr. de înregistrare 28056/08.01.2014, aflăm că din delegație a făcut parte și viceprimarul Dan Eugen Bândea, fin de cununie al consilierului Adrian Burlacu, ambii membri PNL. În perioada 13-15 septembrie 2013 o delegație din partea Municipiului Sighișoara, compusă din domnul consilier Adrian Burlacu și domnul viceprimar Dan Eugen Bândea, a efectuat o deplasare în orașul Tabor/Cehia, ca urmare a invitației adresată Municipiului Sighișoara de către primarul orașului Tabor, domnul Jiri Fiser. Diurna stabilită a fost de 35 de euro/zi/persoană, cheltuielile cu cazarea și masa au fost suportate de către organizatori, iar deplasarea s-a efectuat cu autoturismul proprietate personală a viceprimarului.

   Menționăm că în baza legii privind liberul acces la informațiile de interes public (Legea nr. 544/2001) solicitarea înaintată de noi pe acest subiect a fost mult mai amplă, fiind cerute de la Primărie toate documentele justificative și raportul deplasării pe care consilierul Burlacu trebuia să-l prezinte în fața Consiliului Local. Dar, așa cum am fost obișnuiți, Executivul a încălcat din nou această lege, punându-ne la dispoziție, un răspuns tardiv și evaziv. Și totuși, în ciuda hotărârii ca delegația să fie formată doar din consilierul Burlacu, s-a revelat că deplasarea a fost efectuată și de către viceprimarul Bândea. Potrivit ultimului raport al Curții de Conturi, adus la cunoștința Consiliului Local în ședința ordinară a lunii ianuarie, s-a descoperit o sumă de 782 de lei decontată nejustificat. În consecință, Curtea a decis recuperarea ei de la cei în cauză (648 de lei fiind plăți nejustificate, iar 134 de lei penalități).

   În concluzie, Municipiul Sighișoara a fost reprezentat la acest eveniment de consilierul Adrian Burlacu și, în mod nejustificat, de finul acestuia, viceprimarul Dan Eugen Bândea, cărora li s-au decontat abuziv anumite cheltuieli făcute în timpul șederii de tip excursie pe banii sighișorenilor. Este vorba de cheltuieli legate de masă și transport. Conform Hotărârii de Guvern nr. 518/1995 (privind unele drepturi și obligații ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar) personalul trimis în străinătate beneficiază de 50% din diurnă, în cazul în care cheltuielile pentru masă se suportă de partenerii externi. De asemenea, au fost decontate cheltuieli de transport care au depășit cuantumul prevăzut în aceeași Hotărâre de Guvern, pentru deplasarea personalului cu mijloace auto proprietate personală.

   Indiferent care ar fi fost suma și pe ce s-ar fi cheltuit, în cazul de față este vorba de principii, comportamente și moralitate în raport cu contribuabilii. Acestea par a fi absente ori din naștere ori pentru că nu au fost dobândite în timp. Avem motive să credem că neregula constatată nu este singulară, precedentul fiind creat demult. Totuși, dacă s-ar face un control amănunțit, ar fi interesant de știut care au fost sumele cheltuite până acum pe deplasări și cine au fost beneficiarii. Asemenea devieri comportamentale demonstrează lipsă totală de respect la adresa sighișorenilor și trebuie amendate.

   În ședința de Consiliu Local în care s-a luat hotărârea deplasării în Tabor consilierul Pop Claudiu, din partea Uniunii Independente pentru Sighișoara, a întrebat: “De ce s-a încălcat regula­mentul Consiliului Local, făcându-se proiectul direct pe numele lui, în loc ca delegatul să fie desemnat de membrii Consiliului?”. Răspunsul consilierului Adrian Burlacu, așa cum apare consemnat în procesul verbal al ședinței a fost: “Domnul consilier Adrian Burlacu arată că invitaţiile se fac în numele domnului primar. Cei de la Tabor au fost invitaţi în fiecare an la Festivalul medieval, au avut contacte cu ei, le-au plătit din banii proprii cazarea şi masa, iar ei în fiecare an le răspund astfel. Merge el anul acesta, deoarece de 12 ani încoace nu a putut merge, întrucât nu a avut timp, nu merge pe bani publici, ca să fie bine înţeles.” (noi știam de-atunci ce se va întâmpla, detalii aici).

   Ce a vrut să spună oare Adrian Burlacu, care, de 12 ani, nu are timp să reprezinte comunitatea locală în raport cu Primăria Sighișoara, atunci când a spus că le-au plătit cehilor din banii proprii cazarea și masa, iar el nu a mers acolo pe bani publici? Să fie vorba de acei bani încasați abuziv de pe urma Festivalului Medieval organizat de Asociația Turistică Sighișoara, al cărei membru este? Recent ni s-a confirmat că evenimentul e doar o afacere de gașcă, Agenția Națională de Integritate găsindu-l pe consilier în conflict de interese. (detalii aici)

    Consilierul Adrian Burlacu a mai fost prezent în Tabor și în perioada 12-14 septembrie 2014, în urma unei Hotărâri de Consiliu în care, de data aceasta, a fost propus alături de consilierul Cristian Ciucan (PSD).

Redacția