MILIOANE DE LEI RISIPITE PE STUDII DE FEZABILITATE

   Sighișoara ultimilor 15 ani se confruntă cu o penurie de proiecte comunitare și nu pentru că n-ar exista oportunități de dezvoltare, ci pentru că autoritățile locale de până acum s-au dovedit a fi mai aproape de interesul politic sau de gașcă decât de interesul sighișorenilor. În lipsa unui consens și a unor viziuni clare, orașul a alunecat pe panta declinului, strâns în cingătoarea ineficienței, a amatorismului și a nepotismelor.

   După 26 de ani de la ruptura de comunism supranumita ”Perlă a Transilvaniei” pare să-și fi pierdut identitatea, ca urmare a unor politici publice inexistente și a unor acțiuni pur ariviste, venite din partea acelorași ”politicieni” selectați în repetate rânduri pentru a genera comunității plus valoare. În schimb, sighișorenii, deveniți complicii acestui regres, s-au ales cu amăgiri și cu promisiuni pe termen scurt neonorate. Proiectele de anvergură mult așteptate nu s-au materializat, astfel că și acum se discută de necesitatea existenței unui spital civilizat, a unui centru pentru seniori, a unei gări curate, a unei baze sportive funcționale, a unei șosele de centură sau a consolidării fortificației medievale.

   Nefiind vorba de proiecte utopice, acestea s-ar fi putut implementa în trei pași: voință, expertiză și surse de finanțare. Dar, pentru că nu s-a putut sau pentru că, pur și simplu, nu s-a vrut, singura modalitate de a mima inițiativa o constituie elaborarea studiilor de fezabilitate, plătite bineînțeles din bani publici. Unele au rămas la nivel de studii, ba chiar au fost comandate sau actualizate în repetate rânduri.

   Cum stă Sighișoara la acest capitol? Am cerut o listă cu toate studiile făcute între anii 2000 și 2015, însă în răspunsul primit de la Primăria Sighișoara numărătoarea începe selectiv, din anul 2005, semn că autoritățile locale nu doresc transparentizarea acestor cheltuieli. În 10 ani au fost comandate zeci de studii pentru modernizarea stației de epurare, reabilitarea sistemului de apă și canalizare, reabilitarea sistemului rutier, reabilitarea pieței agroalimentare, amenajarea mai multor cartiere, amenajarea centrului național de informare turistică, închiderea și ecologizarea depozitului de deșeuri industriale, modernizarea căminului de bătrâni (detalii aici) sau strămutarea monumentului Skariatin (detalii aici).

   În urma unei solicitări venite din partea consilierului Pop Claudiu (UIPS) în cadrul ședinței ordinare de Consiliu Local, Executivul a adus la cunoștință o altă listă cu studii de fezabilitate și proiecte tehnice comandate în perioada 2007-2015, care completează lista anterioară. Informațiile nu se găsesc însă și pe pagina de Internet a Primăriei, așa cum cere legea, dar am intrat în posesia unei copii pe care am analizat-o pentru a v-o prezenta.

   Aflăm astfel că între 2007 și 2015 au mai fost comandate studii de fezabilitate și proiecte tehnice pentru consolidarea unei porțiuni din zidul cetății medievale (cu proptele - foto profil), repararea unor încăperi ale Primăriei, închiderea depozitului de deșeuri industriale, lucrări de intervenții la clădirea în care funcționează centrul național de informare turistică (detalii aici), extinderea și modernizarea stației de epurare, reparații capitale la acoperișul sălii polivalente (detalii aici) și repararea acoperișului Primăriei.

   Alte 4 studii care nu apar pe liste au fost comandate pentru recondiționarea Sălii “Mihai Eminescu”, restaurarea liftului spitalului municipal, restaurarea a două platforme ridicătoare la secția de chirurgie a spitalului municipal și mutarea maternității în clădirea vechii policlinici (detalii aici). Informațiile, puse cap la cap, fără a avea caracter exhaustiv, totalizează 33 studii și proiecte tehnice, pentru care Primăria Sighișoara a cheltuit peste 3 milioane de lei, rezultând o medie de cel puțin 3 studii pe an.

Foto: clădirea fostei policlinici

   Interesant este că printre prestatori se numără Tiberiu Nits, fost arhitect-șef al orașului, cel care avea să semneze, în anul 2003, certificatul de deces al monumentului Skariatin. Firma acestuia, SC Nits SRL, a elaborat, pentru suma de 102.836,84 lei, 3 proiecte privind piața agroalimentară, reparațiile capitale la acoperișul sălii polivalente și reabilitarea acoperișului clădirii primăriei.

   Nici Ioan Velicu nu a stat departe de administrația publică locală după ce a demisionat din postul de arhitect-șef al orașului, în 16 iunie 2014. Proiectele sale privind restaurarea liftului spitalului municipal, restaurarea platformelor ridicătoare ale secției de chirurgie și mutarea maternității ne-au costat 267.320 lei, semn că activitatea în privat, prin intermediul firmei sale SC Velimar Arhitect SRL, îi priește.

Foto: curtea interioară a Sălii "Mihai Eminescu", după feșteala aplicată în iunie 2014

   Pe anul 2016 stăm foarte bine la capitolul studii. În proiecția de buget anual Primăria a alocat peste 1 milion de lei pentru alte câteva zeci de studii (noi sau actualizate), privind reabilitarea acoperișului Primăriei, consolidarea dealului cetății, reparații la zidul cetății, reparații la fațada Sălii Mihai Eminescu”, modernizarea căminului de bătrâni, lucrări la baza sportivă (detalii aici) sau restaurarea Turnului cu Ceas. La un simplu exercițiu de imaginație am putea sesiza lipsa logicii între aceste alocări bugetare și sursele de finanțare, care, practic, sunt inexistente.

Tudor Groza