MĂDĂLINA FLOREA, LOCUL I LA SEMIMARATONUL "AROBS"

in

Tags 

sport

   Pe 19 aprilie 2015 a avut loc, la Cluj Napoca, Maratonul Internaţional “Arobs”, cu probe de maraton, semimaraton, ştafetă, cros şase kilometri şi cros pentru copii doi kilometri. Competiția, aflată la a 5-a ediție, a adunat peste 3.500 de atleți din țară și de peste hotare care au alergat pentru o cauză nobilă.

   Traseul celor 5 probe a fost organizat pe mai multe străzi centrale din Cluj Napoca și a măsurat 10,55 km, până în incinta stadionului. Membrii ștafetei au trebuit să-l parcurgă o singură dată, pe când semimaratoniștii de două ori și maratoniștii de patru ori.

   La proba de semimaraton pe vârste, la categoria feminin anii 1981-1997, sighișoreanca Mădălina Florea (stânga) a ocupat primul loc, cu timpul de 1:16:13. Următoarele două clasate au fost Agnes Chebet (dreapta), cu timpul de 1:17:21 și Adela Paulina Bălțoi (centru), cu timpul de 1:19:32.

   Mădălina Florea se pregătește acum pentru proba de 10.000 m a Cupei Europei la atletism, competiție care se va organiza pe 6 iunie în Chia, Italia.

Redacția