LOCUITORII STRĂZII AVRAM IANCU CER INTERVENȚIA IMEDIATĂ A PRIMĂRIEI

   Pentru că sesizările lor repetate nu au avut efect, locuitorii unei străzi s-au adresat într-un final Consiliului local, cerând intervenții imediate. În ședința ordinară din luna ianuarie ei au readus la cunoștința autorităților locale că strada Avram Iancu are un nivel de călcare ce ar trebui coborât cu 30-40 de cm, “deoarece când plouă torențial sau iarna când se depune un strat mai gros de gheață, apa rezultată intră în curțile locatarilor, afectând și versantul dinspre strada Consiliul Europei.

   Situația este rezultatul unor lucrări executate în trecut, la rețeaua de canalizare, apă menajeră și gaz, în urma cărora surplusul de pământ nu a fost îndepărtat. În 2016 autoritățile locale au înțeles să intervină, aruncând un strat de piatră măcinată care a ridicat și mai mult nivelul străzii, în condițiile în care, spun ei, “nu se află amenajată o rigolă de colectare a apei sau canalizare de apă pluvială.

   Sesizările au început în 2013, însă până acum locuitorii n-au găsit înțelegere. Primăria, în stilu-i caracteristic, a specificat “că se caută soluție și introducerea în programul de lucrări pentru anul 2014 al SC Ecoserv Sig SRL (societatea subordonată Consiliului local n.n.). Prin alte două răspunsuri, locuitorii străzii Avram Iancu au fost înștiințati că Primăria va “propune pentru bugetul pe anul 2016 alocarea fondurilor necesare proiectării și executării canalizării pluvialeși că “solicitarea va rămâne în atenție pentru găsirea unei soluții și identificarea surselor de finanțare.