IULIAN SÎRBU: „NE CONSIDERĂM ORAȘ TURISTIC, DAR PRIMIM TURIȘTII ÎN MIZERIE!”

   Am tot discutat și semnalat neregulile orașului nostru, însă, din păcate, acestea nu par a se rezolva ci, dimpotrivă, se înmulțesc. Toți știm că maternitatea stă să cadă, că noaptea orașul e aproape în beznă, mizeria este ca la ea acasă, accidentele nu contenesc să apară, iar tinerii pleacă din oraș. Însă, cum să-i determini să rămână când tu nici când ai locuințele ANL gata pregătite nu le repartizezi? Loc de muncă nu, condiții civilizate de trăit nu. Noi știm, dar oare cei „de sus”, cei care ar trebui să rezolve problemele, nu trăiesc alături de noi să vadă cum este orașul? Am întâlnit, totuși, câțiva consilieri locali, care știu situația reală a orașului și se luptă, atât cât pot, să aducă orașul pe un făgaș normal. Iulian Sîrbu, reprezentant UIPS, ne explică ce se mai discută la „masa deciziilor”, dar și câtă ignoranță și adesea rea voință putem întâlni acolo.

„Comunele din jur ne-au întrecut demult” 

Reporter: La ultimul nostru interviu ne luase iarna prin surprindere. Acum, în ce stare mai este Sighișoara, din punctul dumneavoastră de vedere?

Iulian Sîrbu: Între timp, fiecare anotimp a luat prin surprindere conducerea acestui oraș. Probabil au memorie scurtă sau speră că, de la un sezon la altul, sighișorenii uită și îi pot prosti din nou. Sighișoara astăzi este mai murdară și mai plină de praf decât în urmă cu zeci de ani. Ne considerăm oraș turistic, dar primim turiștii în mizerie și în întuneric noaptea. Lipsa de viziune și de implicare se vede cu ochiul liber. Acest oraș nu este condus, ci este lăsat de izbeliște, într-o continuă derivă și degradare. Ajungem să ne bucurăm că avem curent electric, magazine și televiziune prin cablu. Este foarte trist. Între timp, comunele din jur ne-au întrecut demult. Problema nu se mai pune când vom ajunge Sibiul, ci dacă vom mai putea întrece vreodată Daneșul.

Reporter: Într-adevăr, în 2017, în Sighișoara, iluminatul public începe să devină lux. Cum este posibil așa ceva?

Iulian Sîrbu: În bugetul local au fost cuprinși bani pentru iluminatul public. Însă, cu banii în mână nu sunt în stare să rezolve problema. Au fost cuprinși chiar și anul trecut și tot degeaba. Există zone unde iluminatul nu mai merge de mai bine de doi ani. Din păcate, în Sighișoara totul este posibil. Probabil nu a câștigat cine trebuia contractul și așa mai bine nu au mai făcut nimic.

„Aceste concesiuni mie mi se par o fugă de responsabilitate” 

Reporter: Tot în anul 2017 sunt străzi fără canalizare sau pline de gropi. Are cineva grija lor?

Iulian Sîrbu: Da, grija lor o duc locuitorii acelor zone și noi, consilierii Uniunii Independente pentru Sighișoara. În rest, doar în campaniile electorale se mimează îngrijorarea, de parcă nu tot ei au fost la conducere. Cum spuneam, în 2017 este de neconceput să nu ai apă, canalizare, asfalt, iluminat public, ce să mai vorbim de investitii majore? Poate nu ar strica să faceți o anchetă în privința furnizării de piatră și utilaje. O să vă îngroziți câți bani se „aruncă” pe piatră și utilaje, cumpărate și închiriate de Ecoserv Sig. În acest fel, veți înțelege de ce nu se asfaltează.

Reporter: Chiar dacă vara a trecut, am văzut că acum este adus în discuție ștrandul. Ce se dorește să se facă?

Iulian Sîrbu: Avem un ștrand care se află în patrimoniul orașului, dar care a fost lăsat în paragină. Din punctul nostru de vedere, Primăria trebuie și ar fi trebuit să îl repună în funcțiune. El nu trebuie concesionat, așa cum se dorește. Am avut o dată experiența aceasta și am văzut cum s-a sfârșit. Acest ștrand trebuie făcut pentru sighișoreni, la un preț accesibil. Cum în alte orașe se poate, trebuie și la noi. Aceste concesiuni mie mi se par o fugă de responsabilitate. Dacă sunt investitori dornici sunt bineveniți să facă câte ștranduri private vor și pot. Dar nu cred că trebuie să privatizăm chiar tot.

„Ce cred, că vor veni de la București să ne salveze?” 

Reporter: O problemă adevărată a acestui oraș o reprezintă situația ANL-urilor. Vedem cu toții că sunt construite, pregătite pentru a fi locuite, ce se mai așteaptă?

Iulian Sîrbu: Anul trecut, în toamnă, a fost votată lista cu cei care urmau să primească locuințe ANL, pe baza punctajului obținut. Nu am crezut că este posibil ca aceste locuințe să nu fie repartizate într-un an de zile. Am insistat de anul trecut să fie repartizate, până de Crăciun (2016), ceea ce nu s-a întâmplat. Domnul Mălăncrăvean le-a promis cetățenilor, în luna februarie, că până în 15 mai 2017 vor fi atribuite! Ulterior a revenit și a spus că până în septembrie 2017 problema este ca și rezolvată. Suntem pe finalul lunii septembrie și nimic. Un om valorează cât cuvântul lui! Am solicitat de acum 3 luni, în scris, întrunirea comisiei și soluționarea problemelor. Până astăzi, nu am primit niciun răspuns. Domnul Mălăncrăvean este președintele acestei comisii și are în atribuții și acest lucru. Să te pui președintele unei comisii doar să tragi frâna permanant este un lucru pe care nu îl pot înțelege. În noiembrie, blocurile noi ANL vor ieși din garanție, iar ele nici nu au fost date spre folosință. Centralele termice din apartamente au ieșit deja din garanție. În acest moment nu este soluționată nici măcar problema branșării la rețeaua de curent electric. Din păcate eu am doar un vot în acea comisie. Am rămas acolo pentru a mă asigura că cei care au primit repartiție vor primi cu siguranță acel apartament și nu vor rămâne doar cu adresa Primăriei, dar fără locuință.

 

Reporter: De asemenea, o întrebare veșnică este cea legată de maternitate și spital. Ce facem, așteptăm un dezastru pentru a remedia problema?

Iulian Sîrbu: Anul trecut, noi, consilierii UIPS, am inițiat un proiect de hotărâre care viza construcția unei maternități noi și implicit modernizarea Spitalului. Însă, consilierii USL (PSD + PNL) și UDMR au votat împotriva acestui proiect. Au promis că vor muta maternitatea în clădirea fostei Policlinici, au plătit și niște studii pentru acest caz. Studii care au și demonstrat că mutarea maternității în policlinica veche implică costuri mai mari decât o construcție nouă în curtea Spitalului. Au motivat că nu sunt lăsați de cei de la monumente, dar clădirea policlinicii este exact în zona protejată UNESCO și la baza cetății, adică zonă cu restricții în ceea ce privește modificarea acelei clădiri. Eu sunt convins că exact ca și în alte cazuri ei au plătit banii pe studii și proiecte megalomanice care vor zace încă o perioadă bună prin dulapurile Primăriei fără a fi puse în aplicare. Nenorociri s-au și întâmplat, din păcate. Nu se vrea! Degeaba ne tot acuză, aiurea, că noi votăm împotrivă. Realitatea este alta. Noi am fost mereu deschiși la discuții, ba chiar de două ori am întins o mână de ajutor, însă s-a dovedit că nu am avut cui. Degeaba așteaptă să ne facă alții treaba. Ce cred, că vor veni de la București să ne salveze? Ori ne apucăm singuri de treabă și ajungem undeva, ori, dacă nu, falimentul ne paște. Și atunci să-i văd!

„Semafoarele și sensurile giratorii încă nu s-au inventat” 

Reporter: Apropo de dezastre, prevăd unul atunci când intrarea în cartierul Bărăgan va fi închisă. În ședințele CL s-a vorbit concret pe această temă?

Iulian Sîrbu: S-a discutat, însă nu concret. Noi, consilierii UIPS, am cerut mai multe lămuriri. Ei au spus că vor să facă un pod peste Târnavă, care va rezolva problema. Ei propun un pod care să lege cartierul Bărăgan de cartierul Viilor. Însă, ieșirea acelui pod nu se face pe la fabrica de cărămidă, ci pe la Vila Franka, în apropiere de Podul de Fier. Dar, drum pe acolo nu există. Nimic nu se leagă. Noi vorbim de poduri ce se construiesc în zeci de ani și Bărăganul se închide într-un an de zile. Problema aceasta este veche, ei știau de ani de zile că CFR-ul se apucă de lucrare și se închide calea de acces. Primăria Sighișoara nu și-a făcut temele. Uitați, Daneșul! Ei și-au rezolvat problema și au pasaj suprateran auto peste calea ferată. Acolo se poate, la noi nu.

„Primăria și Consiliul local sunt două instituții diferite” 

Reporter: De centură bănuiesc că nu se pune problema, știți cumva ce este cu indicatoarele proaspăt puse pe trecerile de pietoni de pe E60?

Iulian Sîrbu: Acele indicatoare au fost puse de cei de la Ecoserv Sig SRL la îndemnul Primăriei. În loc să rezolve problemele, au creat altele noi. Despre acele insule de plastic nici nu mai vreau să pomenesc. Exact ca în Evul Mediu! Semafoarele și sensurile giratorii încă nu s-au inventat.

Reporter: Am dezbătut o parte din problemele Sighișoarei. Din postura de consilier local, din partea UIPS, cum le-ați putea remedia?

Iulian Sîrbu: Din păcate, consilierii locali nu au atribuții executive. Ridicăm probleme la fiecare ședință, solicităm informări, dar din păcate nu se ține cont de acestea. Primăria și Consiliul local sunt două instituții diferite. Ordinea de zi o întocmește, prin lege, Primarul. Este exact ca la cantină, intri în sala de Consiliu și dezbați ceea ce se află pe masă, respectiv ordinea de zi, sau refuzi. Am tras foarte multe semnale de alarmă, dar s-au obișnuit să ignore și să rămână în nepăsare.

„Scârba de politică nu rezolvă nimic”

Reporter: Să încheiem, totuși, într-o notă mai optimistă. Spuneți-mi despre proiectele pe care le-ați depus, de curând.

Iulian Sîrbu: Așa cum le-am promis sighișorenilor, noi ne-am pus pe treabă încă din prima lună de mandat. Unul dintre cele mai importante proiecte a fost cel legat de modernizarea spitalului și construirea unei maternități noi. Atât de necesare! Însă, așa cum vă spuneam, ceilalți „colegi” din Consiliu nu au fost de acord. Totuși, două proiecte au trecut de votul consilierilor, acum așteptăm să vedem cum sunt implementate. Este vorba de proiectul legat de construirea unui parc tematic pentru tineri și proiectul prin care se alocă 2 % din bugetul local anual pentru lucrări de restaurare și conservare a patrimoniului cultural – istoric. De asemenea, în luna august am redepus un proiect prin care dorim achiziționarea unui patinoar artificial. Nu degeaba se spune că vara îți faci sanie și iarna car. Dacă vrem să avem la iarnă patinoar, trebuie achiziționat din timp. Ceilalți consideră că mai bine se închiriază un patinoar, însă UIPS nu este de acord cu această idee. Ce e luat e bun luat, în maximum 3 ani investiția este amortizată, nu mai depinzi de nimeni și automat prețurilor vor fi mai mici, mai accesibile. Pe lângă aceste proiecte, am reluat vechile proiecte gândite pentru sighișoreni, dar abandonate de vechea legislatură. De curând, s-a implementat proiectul UIPS legat de amenajarea curții Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga” (Nr. 6), ce face parte dintr-un proiect mai amplu de amenajare a tuturor curților școlilor sighișorene. Mai multe informații puteți găsi pe pagina www.uips.ro sau pe www.iuliansirbu.ro. Tot aici aflați și cum puteți să vă alăturați nouă, celor din UIPS. Să știți că scârba de politică nu doar că nu rezolvă nimic, dar mai și accentuează problemele. Cu cât vom înțelege că civismul se poate exprima cel mai bine în politică, cu atât lucrurile se vor schimba într-o direcție bună și mai repede.

Otilia Mureșan