IOAN DORIN DĂNEȘAN, TRIMIS ÎN JUDECATĂ PENTRU TENTATIVĂ DE FALS ȘI UZ DE FALS

in

Tags 

politica

   Fostul primar al Sighișoarei, Ioan Dorin Dăneșan, condamnat definitiv la 2 ani de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție, în 07.03.2013, a fost trimis în judecată pentru fals și uz de fals.

   Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Mureș, în 21.11.2018, parte vătămată fiind Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru.

   Soluția instanței este: ”În temeiul art. 346 alin. 2 Cod procedură penală respinge cererile invocate de inculpatul D.I.D. şi constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 130/P/BIS/2014 din data de 20.11.2018, emis de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Mureş, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D.I.D., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii privind pe inculpatul D.I.D., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de <folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei>, în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. şi ped. de art. 32 alin. 1 C.p. raportat la art. 181 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.p. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu, astăzi, 06.02.2019.”

   Ioan Dorin Dăneșan a fost trimis în judecată de DNA Mureș în 08.12.2017 (detalii aici), însă rechizitoriul a fost reîntors la procurori, în 23.05.2018, pe motiv că probele ar fi fost obținute nelegal (detalii aici).

   Primul termen a fost fixat pentru 27.05.2019 (detalii aici).