IMPORTANT PENTRU CHIRIAȘII ANL

in

Tags 

administratie

   Consilierii Uniunii Independente pentru Sighișoara au depus, în 15.04.2019, două proiecte de hotărâre ce au în vedere vânzarea locuințelor de tip ANL către chiriașii acestora, cerând, în același timp, ca proiectele să fie incluse pe ordinea de zi a următoarei ședințe de Consiliu Local (25.04.2019).

   Între 2002 și 2004, în Sighișoara s-au construit 204 locuințe de tip ANL, iar în anul 2018 au mai fost recepționate încă 100 de locuințe. Potrivit consilierului Iulian Sîrbu, Sighișoara este printre puținele orașe din România care nu au vândut către chiriași nicio locuință de acest tip.

   La baza vânzării locuinţelor pentru tineri destinate închirierii stă art. 10 alin. 1 din Legea nr. 152/1998. Astfel, vânzarea acestor locuinţe se realizează conform prevederilor unei legi speciale, parte a dreptului public, ce creează un temei specific, în baza căruia locuinţele pentru tineri se pot vinde, cu respectarea unor condiţii obligatorii, titularilor contractelor de închiriere, la solicitarea acestora, după expirarea a minimum un an de închiriere neîntrerupt.

   Locuinţele pentru tineri pot fi achiziționate prin achitarea de rate lunare către autorităţile publice locale, prin contractarea de credite ipotecare, prin Programul Prima Casă  sau cu achitarea integrală a preţului final din surse proprii (1.578 de lei / mp, stabilit de Guvern).

   Potrivit prevederilor legale aflate în vigoare, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a soluţiona cererile de cumpărare primite din partea beneficiarilor în termen de maximum 90 de zile de la data la care locuinţele îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a putea fi vândute.


Sursă foto: Facebook