GHIDUL PROFESORULUI ASPIRANT

in

Tags 

Invatamant

   Acest material nu este un ghid despre ceea ce trebuie să faci pentru a deveni un profesor ci este un ghid despre ceea ce trebuie să înțelegi atunci când vrei să iei o astfel de decizie. Orice asemănare cu realitatea nu este întâmplătoare, iar personajul ai putea fi chiar tu.

   Suntem în Anul Domnului 2014. Meseria de profesor nu a ajuns încă la un nivel la care se poate bucura, pe bună dreptate, de simpatiile și respectul concetățenilor și, mai ales, al conducătorilor națiunii. În această a doua categorie intră miniștri, ministrese, secretari de stat și inspectori școlari care, după rânduiala mioritică, s-au pricopsit cu acele posturi bine remunerate ca o consecință a legăturilor directe sau indirecte cu partidele care guvernează țărișoara. Sistemul nostru de învățământ nu produce proști, așa cum se exprima președintele jucător, ci produce o masă amorfă de generații îndobitocite ce reprezintă masă de manevră pentru campaniile electorale. Dacă, în cel mai bun caz, nu te folosești de dreptul de vot este pentru că trudești la străini și nu prea ai timp să te interesezi de ce se întâmplă în jurul stânii din care ai plecat. Iar la străini ai ajuns pentru că societatea românească nu dă 2 lei pe tine și pe propășirea ta materială și spirituală. Dar tu ești împăciuitor, milostiv, iertător și bun la suflet, pentru că te lași condus de dictonul “Capul plecat sabia nu-l taie”. Ești atât de umil încât, pentru a nu fi deranjat în timpul comuniunii cu divinitatea pe care o invoci deseori, ca un bun creștin pupător de moaște, te transformi într-un lingușitor asupra căruia se deversează toate mizeriile pre și post electorale fără ca tu să conștientizezi.

   Într-un univers paralel s-ar putea să fii chiar convins că statul tău pune preț pe educație, cultură și sănătate, elemente de bază într-o societate normală. Dar statul tău este ocupat cu  colectarea voturilor, șmecheriile, combinațiile, nepotismul, șperțul și umilirea cetățenilor, fiind lipsit de dorința de a schimba sisteme intrate în putrefacție, cum este și sistemul de învățământ.

   De când ființez pe acest pământ am auzit spunându-se mereu că fiecare generație din ’90 încoace a fost de sacrificiu. Cam mulți sacrificați până azi pe altarul progresului și niciun rezultat! Pentru că nu există continuitate, coerență și perseverență, la fiecare 4 ani care trec degeaba, câte-un ministru sau câte-o ministreasă (sau chiar mai mulți succedați într-un singur cabinet) se trezește cu o epifanie matinală și, printre două scărpinături între mușchii fesieri, schimbă sistemul de învățământ. Ba dai examen între ciclul gimnazial și cel preuniversitar, ba nu dai examen. Ba dai ‘șpe examene la bacalaureat, la materii care nu te ajută în viață, ba îți salvezi media cu probele sportive. Ba dai examen între ciclul preuniversitar și cel universitar, ba ți se recunosc doar notele și media de la bacalaureat. Ba faci facultatea 4 ani, ba o faci 3 ani cu posibilitate de prelungire încă 2.

   De îndată ce treci peste pragurile astea psihologice și peste examenul maturității, în eventualitatea în care-i mai țin buzunarele pe ai tăi și nu ți s-au subțiat nervii capului, urmezi o facultate, poate un master și, în mod excepțional, chiar un doctorat. Bineînțeles că la vremea aia nu o să realizezi că nu-ți prea ajută în viață dar tu faci studiile la îndemnul părinților și al prietenilor tăi de cola, cafea și țigări care îți recomandă persuasiv să o faci pentru că, în opinia lor, în față ți se vor deschide nenumărate uși, ferestre, obloane, lucarne sau porți interstelare. Dacă se nimerește să trăiești într-un oraș mic, precum Sighișoara, condus de un nene corupt care ar fi trebuit, la momentul când tu citești ghidul ăsta, să fie la pușcărie, scăpând regulat săpunul la dușurile comune, e bai mare. În Sighișoara singura ușă care ți se deschide în față e cea către pribegie. Prin născare ești condamnat, după terminarea liceului, să-ți iei tălpășița și bocceluța cu puținele lucruri pe care le-ai primit în dar de la părinții grijulii. Așa ajungi în Cluj, Brașov, Târgu Mureș, Sibiu sau București, locuri de unde nu te mai întorci decât în vizite rare și scurte.

   În Japonia se consideră că fără dascăli nu pot exista împărați. În România nu avem împărați, decât arapi, așa că regula nu se aplică. Aici, dascălii sunt umiliți din ziua în care decid să intre în învățământ. Totul începe de la primul pas și-anume pregătirea dosarului de înscriere. Dacă ai mai fost în punctul ăsta, a doua oară îți va fi ușor, iar dacă nu ai mai fost, ar fi bine să știi ce te așteaptă. Îți trebuie copii simple sau chiar legalizate după diplomele de studii, certificatul de naștere și cartea de identitate. Costuri totale: câteva zeci de lei, doar și notarul tre’ să mănânce o pită. După aia mergi la medicul de familie să-ți elibereze o adeverință pe care, cu mâna lui stângace, trebuie să scrie lizibil și obligatoriu “Apt pentru a preda în învățământ”. Costuri: 10 lei. Urmează să completezi două fișe standard (una în care ți se cere musai inițiala tatălui) și o declarație pe proprie răspundere cum că “nu desfăşori activităţi incompatibile cu demnitatea funcţiei didactice şi nu ai fost îndepărtat din învăţământ pentru motive disciplinare sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală.”

   Al doilea pas este să te prezinți cu dosarul la o școală gimnazială din Târgu Mureș. De oriunde ai fi din județ socotelile se încheie la capitală așa că va trebui să-ți rupi din timpul prețios, în care s-ar putea să produci ceva bănet, trombonindu-ți șefii că ai o problemă personală de rezolvat, pentru a te prezenta, împreună cu alte câteva sute de aspiranți, într-o sală de sport duhnind a transpirație juvenilă. Aici te așteaptă o comisie irascibilă care-ți analizează dosarul. Atenție, este obligatoriu ca documentele să fie aranjate într-o anumită ordine iar formularele să fie bine completate, altfel va trebui să suporți suduiala și să-l recompletezi. Da, da, să-l recompletezi, pentru că membrii comisiei poartă în penar doar pixuri, nu și corectoare (pentru cazurile în care ai bifat prost vreo căsuță). După ce scapi de travaliul depunerii dosarului, te așezi la o altă coadă unde ți se eliberează un bon de ordine pentru următoarea experiență. De aici mai departe trebuie să urmărești pagina de Internet edums.ro unde găsești toate noutățile, la capitolul Mișcarea personalului didactic”. Știu, sună prețios. Profesorii nu sunt sedentari ci sunt nomazi. În funcție de noroc, pile, relații și cunoștințe ei pot preda la mai multe școli în același an școlar sau pot preda la una singură, vreme de mai mulți ani.

   Așadar, obligația ta este să urmărești pagina de Internet respectivă unde ești înștiinat când trebuie să faci al treilea pas, adică să te prezinți în fața unei alte comisii pentru confirmarea dosarului pe care l-ai predat cu câteva zile în urmă. Asta înseamnă o nouă zi pierdută la serviciu, noi tromboane la șefi, un nou drum la Târgu Mureș și o nouă coadă de aspiranți frustrați. Deși ți se spune să te prezinți la o oră fixă și faci eforturi disperate să ajungi, fiindcă ești punctual, rândul îți vine abia după vreo jumătate de oră și asta doar dacă ai noroc. În tot acest timp pierdut te uiți, ca boul la poarta nouă, la afișierul unde apar fel și fel de informații mai mult sau mai puțin relevante. După ce treci de o doamnă iritată ce-ți strigă numele în ușa larg deschisă intri într-o încăpere mică și obosită, abandonată în tehnicile de amenajare specifice perioadei interbelice. Aici, între munții de dosare și dozele de aer îmbâcsit, te așteaptă niște inspectori plantați după monitoare care-ți eliberează din computer un formular completat pe baza datelor înscrise în dosarul predat anterior. Ți se cere să-l analizezi cu atenție și să-l semnezi pe fiecare pagină.

   Al patrulea pas este să susții o oră de clasă în prezența unui profesor și a unui inspector care vine de la Târgu Mureș pe cheltuiala proprie, pentru că Inspectoratul Județean nu are bani de decontări. Trebuie să iei legătura cu fiecare în parte, să-ți pregătești tema și să hotărâți împreună ziua când te vor supune inspecției chinuitoare. Dacă primești nota minimă 8 poți trece la pasul cu numărul 5, adică un nou drum la Târgu Mureș, o nouă zi pierdută la serviciu, aceleași tromboane la șefi și alte cheltuieli pe combustibil, pentru că Inspectoratul te așteaptă să depui rezultatul inspecției la clasă.

   Acest pas precede etapa cea mai importantă, etapa cu numărul 6, ce reprezintă trecerea prin furcile caudine ale examenului la metodologie. Cum adică la metodologie? Vor să spună că în opinia ministerului nu contează pregătirea profesională? Ei bine, nu! Orice ai fi studiat anterior în acel moment nu prezintă importanță, deoarece ministerul îți cere să stăpânești “decât” metodele de predare. Și n-are importanță nici faptul că tu nu cunoști capitalele statelor lumii sau că habar n-ai că între subiect și predicat nu se pune virgulă, important este să cunoști metoda cubului! Un pont: urmărește pagina de Internet edums.ro pentru că pot interveni modificări de ultim moment care-ți tulbură apele, gen schimbarea orei, a clasei sau a școlii unde se ține examenul. Dacă nu ai Internet, ei bine, să fii sănătos! N-ai decât să intri-n horă cu lumea civilizată pentru că nu te înștiințează nimeni în legătură cu modificările survenite și s-ar putea să ratezi examenul.

   În atare condiții, după ce mai bine de o lună înveți metodele de predare, te prezinți din nou la Târgu Mureș pentru examen, unde intri-n sală ca un vițel ce urmează a fi sacrificat și te supui rigurozităților absurde privind conduita. Înaintea examenului istovitor, ce ține 4 ore, ești informat în mod agresiv că trebuie să-ți faci nevoile fizice altfel ți se va interzice vizita la baie pentru a-ți goli bășica udului sau pentru alte urgențe. Vorba aia, cât stai pe tron s-ar putea să arunci un ochi pe copiuțele îndesate-n chiloți.

   Dacă în urma verificării cunoștințelor în metodologie primești nota minimă 7, odiseea intrării în sistemul de învățământ s-a terminat. După atâtea drumuri la capitala de județ, bani cheltuiți, timp irosit și nervi întinși cu praștia, ești considerat apt pentru a le preda unor imberbi ce au tendința de a fenta actul de învățământ fiindcă sunt tot mai preocupați de activități extrașcolare. Pentru asta vei obține o remunerație nesatisfăcătoare și vei fi umilit la știrile de prime-time, de pe toate canalele TV comerciale, care insistă să demonstreze că, de fapt, profesorii sunt problema învățământului românesc, nu copiii spălați pe creier și, cu atât mai puțin, programa de învățământ, miniștrii, ministresele, secretarii de stat și inspectorii școlari numiți politic care cotizează la partidul de guvernământ pentru a perpetua vicios și involuntar un ansamblu defect și ineficient implementat într-un stat compromis educațional printr-o rată de analfabetism crescândă.

   Oare cum ar arăta un sistem în care fiecare școală are autonomie și angajează profesori pe criterii de competență și merite, cu scopul creșterii gradului de performanță a elevilor și a unității în general? Într-un asemenea sistem, dacă școlile ar fi competitive și consacrate, ar putea primi mai mulți bani de la buget funcție de nivelul la care se situează. S-ar putea da frâu liber emulației între unitățile școlare în vederea creșterii randamentului, am avea școli bune și școli mai puțin bune, profesori buni și profesori mai puțin buni, salarii mai mari și salarii mai mici și școli cu sisteme proprii de management.

   Nu e bine așa. Umilința și greutățile vieții trebuie să te însoțească la tot pasul, pentru a te căli în fața unei vieți tot mai plictisitoare și mai afundată în dispreț, în care non-valorile, loazele și mediocritatea sunt stăpânii absoluți. Ultima campanie de umilire a profesorilor aspiranți s-a desfășurat între lunile mai și iulie 2014, sub numele “Titularizare”.

Tudor Groza

Sursa foto: Internet