FUNDAȚIA MIHAI EMINESCU TRUST A ORGANIZAT TABĂRA DE VARĂ ”MICUL ARHITECT”

   Între 26 și 30 August 2019, Fundația Mihai Eminescu Trust a organizat tabăra de vară cu tematică arhitecturală ”Micul arhitect”, la care au participat 25 de copii din satele Alma Vii (comuna Moșna, județul Sibiu), Archita (comuna Vânători, județul Mureș), Mălâncrav (comuna Laslea, județul Sibiu) și Viscri (comuna Bunești, județul Brașov).

   Tabăra din Mălâncrav face parte din proiectul cultural ”Micul architect – Program de educație non-formală în domeniul arhitecturii”, finanțat de Ordinul Arhitecților din România, ce urmărește protejarea și punerea în valoare, în mod sustenabil, a patrimoniului cultural local din mediul rural transilvănean, creșterea gradului de implicare în protejarea patrimoniului cultural local, precum și consolidarea simțului de apartenență și responsabilitate față de acesta.

   Cei mai activi 25 de copii participanți la cele 16 ateliere practice și creative organizate în satele implicate în proiect au fost selectați pentru a participa la această tabăra de vară, în care s-a pus accent pe transmiterea de informații despre arhitectura specifică satelor din care provin și pe inițierea de meșteșuguri tradiționale conexe, precum cărămidăria sau împletitul de nuiele.

   Pe parcursul a 5 zile, copiii au lucrat individual și împreună, încercând să descopere și să cerceteze patrimoniul cultural dintr-o perspectivă diferită, sub îndrumarea arh. Noémi Simó, membră a Ordinului Arhitecților din România. Folosind materiale reciclate, ei au realizat o machetă a satului lor ideal, cu case cu panouri solare, cu turbine eoliene și cu biserica fortificată în centrul atenției, pe care, la final, au prezentat-o invitaților sosiți special.

   În timpul taberei, copiii au participat și la ateliere practice de țesătorie și de gastronomie locală, la un atelier de altoit, la seri tematice și alte activități recreative menite să-i destindă (seară de film, seară de karaoke, foc de tabără, drumeții prin sat, jocuri și concursuri distractive).

   Proiectul cultural ”Micul arhitect” a creat și va consolida un nucleu de copii și tineri care, prin intermediul atelierelor și al taberei, vor fi sensibilizați cu privire la importanța protejării patrimoniului cultural și păstrării arhitecturii locale.

    El beneficiază de o finanțare nerambursabilă din partea Ordinului Arhitecților din România, de 59.374 de lei, și de o contribuție proprie a Fundației Mihai Eminescu Trust, de 9.665 de lei.