FESTIVALUL INTERCULTURAL PROETNICA, EDIȚIA 2019

in

   Cetatea medievală a Sighișoarei va fi gazda celui mai mare festival intercultural din Europa. Între 21 și 25 August 2019, la cea de-a XVII-a ediție, Festivalul Intercultural Proetnica va aduna în același loc peste 50 de ansambluri ale minorităților naționale, ce vor susține momente de dans și muzică tradiționale.

   Evenimentul este organizat de Asociația Centrul Educațional Interetnic pentru Tineret (ibz) Sighișoara și Organizațiile Minorităților Naționale, în parteneriat cu Departamentul pentru Relații Interetnice, Consiliul Județean Mureș și Ministerul Culturii și Identității Naționale.

   Proiectul se bucură, totodată, de sprijinul Ambasadei Republicii Federale Germania în România, Ministerului pentru Știință, Cercetare și Cultură al Landului Brandenburg al Republicii Federale Germania, Municipiului Sighișoara, Uniunii Federale a Naționalităților Europene, Institutului pentru Relații Externe din Stuttgart, Asociației Divers și PEN România.

   În programul acestei ediții mai sunt cuprinse secțiuni precum Salonul literar (în care scriitori ai minorităților naționale sau scriitori care abordează tema minorităților naționale organizează dezbateri, lecturi, prezentări, expoziții și lansări de carte), Agora dialogului intercultural, teatru și expoziții de artă.

   Programul detaliat al festivalului poate fi consultat aici.