ECOUL FESTIVALULUI MEDIEVAL

in

Tags 

administratie

   În sfârșit a trecut și festivalul, a trecut și hărmălaia și aglomerația mulțimii de curioși și ”gură cască" (la ce?). Au plecat lăsând în urmă gustul searbăd al chiciului și mirosurile înțepătoare ale micilor și ale gunoaielor neridicate. N-am înțeles până la urmă de ce municipalitatea a persistat în a le încasa bani și sighișorenilor curioși să se vadă între ei la spectacolele jalnice și de acum penibile ale ”cavalerilor și domnițelor”. „Dracula Vodă” se plimba printre copii, învelit de aburii căldurii toride de vară, lăsându-se tras de pulpanele hlamidei și repezindu-se din când în când la câte un țânc care urla îngrozit în brațele mamei. Penibil, ab­solut jalnic. Straiele Măriei sale atârnau soioase pe umerii scofălciți ai ”voievodului” pierdut prin mulțime și nebăgat în seamă. Fumurile grătarelor și mirosurile colacilor se amestecau cu rumoarea și muzica lălăita a unor instrumente bizare.

   Scârbit, dezamăgit și obosit am venit spre casă cu regretul unei zile pierdute pentru care mai și plătisem, îngroșînd astfel buzunarele isteților organizatori. Sărmane ziduri, biată istorie, cum puteți fi tăvălite în mizeria ignoranței, a falsului, a minciunii și a prostului gust? Bunicule, dar tu nu-ți iubesti orașul? Pentru o clipă am rămas blocat uitându-mă la copila de lângă mine. Adierea după-amiezii îi mângâia șuvițele de păr castaniu, muzica se auzea din ce în ce mai îndepărtat împlentindu-se cu dangătele șăgalnice ale clopotelor. Întrebarea nepoatei plutea în liniștea îndepărtată a înserării. Din fericire hărmălaia din oraș se îndepărta iar oțetarii din grădină își împleteau tremurul cu liniștea și pacea înserării. Știam acum ce îi voi răspunde nepoatei. „Îmi iubesc orașul de asta mă doare să văd ce au facut acești oameni din el.”

 

  În speranța că îmi veți publica acest material,

cu stimă Vasile Popa, pensionar