ECOSERV A DEMOLAT PIAȚA DE LA STADION

in

   Într-un material publicat în luna iulie a anului 2014 se vorbea despre situația pieței agro-alimentare din cartierul Plopilor, declarată atunci de Executivul Primăriei Sighișoara și de conducerea Ecoserv drept neconformă și în afara cadrului legal, situație de care sunt direct răspunzători (detalii aici). În aceste condiții și având la bază lehamitea autorităților care n-au întreprins nimic pentru gestionarea problemei, locul a devenit insalubru, transformându-se treptat într-un refugiu pentru cerșetori și loc de depozitare a gunoaielor. Și totuși, puțini producători locali își desfăceau zilnic mărfurile în acest loc, indiferent de sezon, deservind astfel o zonă a orașului dens populată. Pentru că așa zișii edili nu au depus niciodată diligențele necesare intrării în legalitate a pieței, viceprimarul orașului Sighișoara, care menține interimatul până la organizarea alegerilor parțiale, a dispus demolarea ei. Măsura, heirupistă credem noi, a venit în urma sesizărilor făcute de către locuitorii din zonă, care s-au declarat nemulțumiți de situația în care se găsea această piață.

   Începând cu data de 27 ianuarie 2015 firma de casă a Primăriei – SC Ecoserv Sig SRL, care are în administrare și piețele agro-alimentare de pe teritoriul orașului, a demarat lucrările de dezafectare a pieței din cartierul Plopilor, fără a emite o înștiințare prealabilă și fără a oferi alternative locuitorilor și producătorilor. Între cele două tabere, cea care a susținut această măsură și cea care a criticat-o, se găsesc micii producători locali care sunt nevoiți să-și găsească alte locuri de desfacere a mărfurilor. Printre aceștia se numără și doamna Genica Hundorfean, președinta Asociației Crescătorilor de Taurine din Hetiur (detalii aici), a cărei afacere de familie am prezentat-o în campania inițiată de noi, "Produs în Sighișoara" (detalii aici). Mai jos puteți vedea un scurt interviu cu doamna Hundorfean, care se declară revoltată de măsura luată de autorități:


   În jurul campaniei noastre, care are ca scop conștientizarea nevoii de consum a produselor locale, promovarea producătorilor locali și întreținerea spiritului de solidaritate, s-au coagulat și câteva inițiative luate de către consilierii locali ai Uniunii Independente pentru Sighișoara, care, în sprijinul acestor producători locali, au demarat până în prezent două proiecte: unul pentru reabilitarea unui drum de acces către o fermă legumicolă din Hetiur (detalii aici), iar celălalt pentru reducerea taxelor în piețe pentru producătorii locali (detalii aici). Ambele proiecte au fost blocate în circuitul administrativ de către fostul primar Ioan Dorin Dăneșan și de către viceprimarul Dan Eugen Bândea care, se pare, sunt mai deschiși spre demolare decât spre identificarea unor soluții la problemele obștei.  

Redacția