ECOSERV A ÎNCHIS PIAȚA DE LA STADION

   În perioada în care am scris articolul despre rezultatele negative ale SC Ecoserv Sig SRL, înregistrate pe anul 2013 (Sursa aici), la nivelul conducerii sale au apărut primele fricțiuni care ar putea fi un semnal clar că această societate imorală a devenit un vas urmărit de pericolul naufragiului. Mirosind probabil primejdia Gheorghe Maior, directorul general, împreună cu soția sa, au sărit peste babord și au demisionat. El se află la cea de-a doua demisie, după ce, dacă vă mai amintiți, a demisionat din postura de administrator al societății. După numirea unui Consiliu de Administrație compus din 5 membri Gheorghe Maior a revenit asupra deciziei, pe sistemul “Adio, dar rămân cu tine”, fiind numit director general. La scurt timp de la a doua demisie locul său a fost luat de Radu Moldovan, membru în Consiliul de Administrație și fost viceprimar pentru o scurtă perioadă de timp.

   Organizarea și funcționarea Ecoserv sunt asumate de consilierii PSD, PNL, UNPR, UDMR și PPDD, cărora li se adaugă tripleta Ciucan Cristian (PSD), Fintoc Marieta (PNL) și Gal Erno (UDMR), ce formează comisia de analiză, ajustare sau modificare a prețurilor și tarifelor aferente serviciilor publice.

   De ce am ținut să amintesc toate aceste lucruri? Pentru că sighișorenii trebuie să cunoască intențiile Ecoserv, o societate care, până astăzi, a dovedit că rostul său este de a sifona fără milă banii publici și de a fi un refugiu pentru cei care ies din sistemul administrativ păstorit de primarul condamnat definitiv și acoliții săi.

Administrarea piețelor, defectuoasă? 

   Anul trecut Ecoserv a câștigat din administrarea piețelor infima sumă de 203.699 lei (sumă provenită în principal din taxele mari). În urmă cu puțin timp conducerea Ecoserv a decis că piața agro-alimentară din cartierul Plopilor, cea pe care o știm neschimbată de 25 de ani, nu mai corespunde standardelor. Primăria n-a mișcat un deget în toți acești ani iar acum Ecoserv, fostul serviciu public de gospodărie, dat peste cap și transformat în zmeu, a închis-o. Chiar dacă puținii comercianți și producători locali care-și descarcă marfa aici nu au beneficiat până acum de cele mai elementare condiții - apă curentă și toaletă - ei au primit acordul scris al Primăriei pentru a-și desfășura activitatea. Partea interesantă este că de la începutul anului și până astăzi nimeni nu a venit să colecteze taxele provenite din închirierea meselor ceea ce înseamnă că piața a funcționat într-o zonă gri. Întrebat de către comercianți și producători de ce nu li se încasează taxa, Gheorghe Maior, fostul administrator și director general, a dat din umeri și a spus sec: “Păi eu ce să fac dacă ăstora de la Ecoserv nu le trebuie bani?. Am încercat să cerem punctele de vedere ale celor implicați dar, din partea Primăriei și din partea Ecoserv, nimeni nu vrea să discute cu noi. Ce se va întâmpla cu piața nimeni nu știe. Până atunci locuitorii din zonă, în mare parte pensionari ce nu se pot deplasa în piața mare, rămân să culeagă poamele stricate ale unui sistem administrativ ineficient și păgubos.

Foto: acordul scris primit de unul dintre comercianți

Conform Dicționarului Explicativ al Limbii Române cuvântul “locație” se referă la “chirie”, nicidecum la “loc”, așa cum apare afișat pe panou. Cuvântul a intrat în limba română contemporană prin derivare din englezescul “location”.

Foto: Piața a supraviețuit într-un mediu insalubru

   Votanților cu memorie scurtă le amintesc că modernizarea piețelor a fost, în ultimul sfert de veac, una dintre principalele teme de campanie electorală. Exact în aceleași piețe pretinșii gospodari și politicieni locali se îmbulzeau să salute cu grimase contrafăcute și să împartă precupeților și mușteriilor găleți, pixuri, umbrele și promisiuni amăgitoare. Și iată, suntem în anul 2014, an în care activitatea în piețe este prizoniera unui sistem vicios în care se întâlnesc amical șperțul, interesul de partid, nepotismul, favoritismul, parandărătul și nemernicia. Aceste inconveniente atârnă ca o piatră de moară în judecarea calității profesionale și a moralității celor implicați în desfășurarea actului administrativ-public.

Ce face Ecoserv în tot acest timp?

   Ei bine, ca și cum nu sunt destule probleme de rezolvat în acest oraș, Ecoserv schimbă grilajele de pe marginea șoselei E60 cu altele care nu se încadrează deloc în peisaj, asta după ce, în primăvară, vechile grilaje au fost revopsite tot pe banii noștri. Este chiar de notorietate exprimarea halucinantă a viceprimarului Dan Eugen Bândea (PNL) scăpată într-o ședință de Consiliu Local în care se purtau discuții pe seama Ecoserv: “Ce să facem cu ei? Tre’ să le dăm de lucru. Într-adevăr, e musai să le dăm de lucru, mai ales că aceste lucrări de “gospodărire” se fac pe cheltuiala noastră.

   Ecoserv a mai majorat tarifele la stația de sortare (Sursa aici) și percepe taxe foarte mari comercianților și producătorilor din piața agro-alimentară (Sursa aici). Pe perioada verii comercianții și producătorii de pepeni sunt suprataxați de către Ecoserv cu frumoasa sumă de 1700 de lei / lunar / stand + 50 de lei zilnic. Toate aceste măsuri de suprataxare își găsesc logica în acoperirea unor minusuri provenite din alte activități și din administrarea discreționară a bugetului iar măgăreața pică tot pe cetățeanul simplu care nu înțelege de ce prețurile cresc mereu iar rezultatele pozitive întârzie să apară.

   Să nu vă imaginați că acțiunile se desfășoară după logica eficienței economice sau a creșterii nivelului de atractivitate a orașului. Nu, ele se fac aleatoriu, în funcție de gradul de interes financiar al celor abonați la sacul fără fund numit Ecoserv. Dacă nu sunt bani pentru reamenajarea și modernizarea piețelor agro-alimentare iată un motiv greu de digerat chiar și de către nostalgicii irecuperabili care au impresia că această societate a fost creată cu scopul bunei gospodăriri a orașului și că primarul corupt este totuși un om bun dar înconjurat de oameni răi.  

Dosar de competența procurorilor DNA?

   Ar putea intra această acțiune de schimbare a grilajelor în vizorul DNA? Din punctul meu de vedere da, ar putea intra, fiindcă toți cei care inițiază, promovează și întrețin aceste acte nesăbuite (consilieri locali, membri ai Consiliului de Administrație, primar, viceprimar, rude și afini) contrare intereselor publice, se fac vinovați de corupție și subminarea economiei locale, meritând să fie pedepsiți exemplar. Dacă domniile lor se simt agasate de realitățile pe care noi le percepem ca atare, nu le tolerăm și le amendăm în consecință, să ne demonstreze contrariul. Până astăzi niciunul din cei vizați nu a cerut drept la replică. Dimpotrivă, toți au fugit de noi ca necuratul de tămâie, ceea ce denotă că adevărul și critica le tulbură confortul. Dacă nu ar fi acest disconfort ar declara public că nu există contracte cu firme abonate, că nu există interese de partid, personale sau familiale, că nu există comisioane și mită la cel mai înalt nivel și că Ecoserv este cu totul altceva decât o sursă de căpușare a bugetului local, buget format din taxele mele, ale dumneavoastră și ale tătăișei Floare care, la cei 80 de ani ai săi, își vinde pătrunjelul în piață.

Tudor Groza