A DEMISIONAT, DAR (ȘI-)A REVENIT

   Cine a crezut că Sighișoara a scăpat de blesteme s-a înșelat amarnic. După câteva zile de rătăcire primarul demisionar Ovidiu Mălăncrăvean a revenit asupra deciziei unilaterale și ireversibile și nu mai dorește să plece din fruntea obștei sau din partidul care l-a născocit și de practicile căruia nu s-a dezis. În vâltoarea protestelor din ultimele zile n-a binevoit să le explice oficial sighișorenilor de ce a fugit cu lașitate pe culoarul eliberat de protestatarii revoltați de actele reprobabile ale guvernului, însă a făcut-o senin la revenire, invocând mesajele de încurajare primite (?).

   Nu se cunosc resorturile care l-au făcut să se sucească, însă putem specula că este vorba de aceiași factori de influență care l-au susținut în campania electorală din 2016. Totodată, putem spune cu certitudine că orașul nostru istoric continuă să facă istorie. La peste doi ani de la demiterea tardivă a fostului primar Ioan Dorin Dăneșan, condamnat definitiv la închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, a venit rândul altui edil să se iscălească în cartea ciudățeniilor din administrația publică. Niciuna din cele două situații n-a putut fi posibilă fără acordul prefectului județului Mureș, în calitatea sa de reprezentant al guvernului în teritoriu și de garant al respectării legislației. Atunci a fost vorba de Corneliu Grosu, acum este vorba de Lucian Goga (foto profil sursa Internet). Peste toate astea se așterne un record: cel mai scurt interimat (asigurat de un om dovedit necinstit – Toth Tivadar).

   În afara problemelor de moralitate, avem oare și o problemă de legalitate? Atât legea 393/2004, privind statutul aleșilor locali, cât și legea 215/2001, privind administrația publică locală, stipulează negru pe alb că mandatul unui primar “încetează de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului în cazul demisiei, caz în care “prefectul emite un ordin prin care constată încetarea mandatului primarului. Adică, înregistrarea demisiei primarului la registratura instituției are ca efect imediat luarea ei la cunoștință și depunerea de către prefect și guvern a diligențelor necesare organizării alegerilor anticipate.

Foto sursa Facebook: familia Popa și familia Mălăncrăvean

   Dar, nu contează că ne umplem de ridicol cu acest joc șovăielnic, specific unor fetițe cu fundițe, credule și fără de prihană, ci că statul român, modelat cu sârg de politicienii în costume de firmă deprinși cu atacurile la siguranța națională și la legislația penală, cu scopul slăbirii statului de drept, ne-a învățat să fentăm nu doar litera, ci și spiritul legii, iar dacă nu ne place, să ne obișnuim cu ideea că trebuie să ne resemnăm în fața destinului impus de ei. Ăsta e principalul motiv pentru care românii de bun simț au ieșit în stradă, cerând stoparea abuzurilor din administrație și continuarea luptei împotriva corupției generalizate din sistem. Dacă nu s-au înțeles principiile şi dezideratele lor, înseamnă că sistemul ne-a înfrânt.

   Falia creată între susținătorii și criticii lui Ovidiu Mălăncrăvean-Răzgândean este de-acum vizibilă din spațiu. După seriile de viol în grup din ultimii 16 ani, care ne-au făcut orașul suferind, cred că a sosit acel moment în care suntem obligați să ne întrebăm, rațional și cu maximă seriozitate, dacă ăsta e orașul pe care ni-l dorim cu adevărat, dacă acest edil mai are legitimitate, demnitate, credibilitate și autoritate morală sau dacă el ne mai poate reprezenta interesele.

Tudor Groza