COVILTIRUL, TRANSPARENŢA ŞI TITICARUL

in

Tags 

administratie

   În cadrul unei  şedinţe anterioare  a  Consiliului Local Sighişoara, s-au iscat discuţii aprinse pe seama căruţei coviltite aşezată taman pe o aripă de-a stânga Turnului cu Ceas din Cetatea Sighişoarei, amplasarea ei, împietând măreţia monumentului „de grad zero”, obturând calea de trecere şi, nu în ultimul rând, iscând frustrări comercianţilor care au contracte de închiriere în urma licitaţiilor organizate de Primărie, pe baza lotizării făcute conform regulamentului Cetăţii, dezbătut şi aprobat prin hotărâri de consiliu anterioare. De fapt, unii dintre aceşti comercianţi ce-şi duc veacul de mai bine de 15 ani, pe străduţa ce urcă spre cetate, şi-au arătat indignarea cu privire la montarea acelei hardughii, în care, pe lângă unele produse de artizanat, se vând o droaie de chinezării care nu au nimic de-a face cu autenticul, d-apoi cu medievalul sau arta. Locul, în care s-a amplasat „cu şlepul” acel „loitrar” denumit astfel şugubăţ de comercianţii revoltaţi de nedreptatea semnalată consilierilor, ar fi fost ocupat ilegal – stăpânii căruţei, nefiind autorizaţi de către Primăria Municipală să-şi desfăşoare activitatea pe acel amplasament. Fapt confirmat prin adresa nr. 12846/XI/”/01.07.2014, emisă de Primăria Municipiului Sighişoara, prin care proprietarul coviltirului – departe de a fi un simplu artist sau meşteşugar, ci prosper om de afaceri cu o maşină bengoasă la scară, care mai are încă cel puţin trei puncte de desfacere în cetate - i se aducea la cunoştinţă că, nu se poate da curs solicitării sale pentru ”închiriere teren în Cetatea Medievală Sighişoara în vederea amplasării unui chioşc ambulant (căruţă) în scopul desfăşurării comerţului artizanal, până la finalizarea inventarierii terenurilor, respectiv până la finalizarea aplicării legilor proprietăţii”. Acest răspuns semnat de directorul executiv Maşca Petru şi de primarul pe atunci în funcţie Ioan Dorin Dăneşan, nu lăsa loc de interpretare, a fost prezentat consilierilor la şedinţa cu pricina, luându-se decizia intrării în legalitate: retragerea căruţei de pe domeniul public în lipsa îndeplinirii procedurilor legale: regulament, licitaţie etc. Drept pentru care a urmat o perioadă de amnezie, în care căruţa a fost închisă, timp de aproximativ două săptămâni părând a fi un obiect inutil uitat de cineva lângă Turnul cu Ceas. Pe perioada Târgului Meşteşugarilor înterprinzătorul nostru „a căzut  la pace” cu organizatorii târgului, devenind brusc „calfă de meşteşuguri în ale comerţului”, iar căruţa cu kitschurile sale a fost pusă din nou la dispoziţia turiştilor, victime sigure ale produselor de pseudo artizanat, adică chinezării vândute taman la intrarea în Turnul cu Ceas, un vad bine studiat şi bine ţintit, luându-le astfel faţa meşteşugarilor sau artiştilor care încercau cu greu, din cauza acestei concurenţe inegale, să îşi vândă produsele făcute cu mâinile bătătorite de muncă şi sudoare a frunţii.

   „Omul cu teleaga” e perseverent, nu pierde nădejdea şi aleargă în toate părţile şi pe la toate uşile şi are noroc să nu piardă timpul de-an sulea, şi iată în ordinea cronologică a demersurilor, lucrurile par a fi radical schimbate, iar opinia consilierilor este cu totul alta de parcă s-ar juca alba neagra în şedinţele de Consiliu Local. Acel răspuns primit de întreprinzător a fost adus în derizoriu, omul nostru fiind susţinut cu fervoare de consilierul Adrian Burlacu - cel care, făcând apologia cheltuielilor, spune că omul „tre” să-şi scoată cheltuielile. Dacă omul a pus caii înaintea căruţei, şi-a adus căruţa cu şlepul priponind-o în locul „punct ochit” ca având cel mai bun vad, în perioada de vârf a afluenţei turistice, şi abia apoi a catadiscit să ceară aprobarea, trecând cu bună ştiinţă peste etapele legale ale unui asemenea demers, în timp ce fraierii parcurg etapele legale cu anii şi plătesc chirie pe întreg anul, înseamnă că şi-a asumat riscul de a îşi duce la capăt planul bine ticluit. Comercianţii din Cetate au putut vedea cu ochii lor cum căruţoiu a fost pus întâi pe spaţiul verde de lângă biserica evanghelică şi apoi, la recomandarea lui Pascu Ioan Fedor – entitatea din zona responsabilităţii UNESCO din primărie, a mutat-o, cârnind obezile făcăturii mai spre Turn, să fie mai vizibilă. Această grijă a fost manifestată în văzul lumii, în ciuda adresei despre care vorbim şi despre care edilii din primărie aveau cunoştinţă. Cert este că acea adresă prin care primăria îi comunica petentului că nu îndeplineşte condiţiile pentru obţinerea autorizaţiei de funcţionare, solicitând ca în cel mai scurt timp omul cu faetonul să-şi retragă artizanala construcţie de pe domeniul public devine, printr-o magistrală întoarcere de situaţie, „praf aruncat în ochii fraierilor” întrucât nimeni nu a mai ţinut cont de ea, iar căruţa „paranghilită” şi înferecată cu lacăte, în ciuda celorlalţi comercianţi cu impozitele şi cu chiria în avans dat, a primit undă verde, reluându-şi „în forţă” activitatea, râzând în faţa fraierilor, incluzându-i pe cei care au făcut sesizarea şi care, deşi au urmat calea legală, spre deosebire de norocosul şi isteţul căruţaş, sunt nevoiţi să vândă în locuri indicate de regulament, cu vaduri mult mai proaste.

   La întrebarea adresată executivului primăriei: „după ce criterii unii au loc să vândă şi să-şi expună marfa cum vor, iar alţii sunt ţinuţi la porţile cetăţii pe chirii deloc neglijabile?” „Sf” Petru Maşca – Director executiv la Direcţia Administrarea Patrimoniului, a oferit un răspuns care nu avea legătură cu întrebarea ci, mai degrabă cu al unui prognozat de el viitor regulament care va prespune în opinia sa, o nouă lotizare, o nouă amplasare a suprafeţei. Interesant mod de a privi lucrurile, care, chipurile, va elimina orice eventuală suspiciune ce ar putea afecta imaginea executivului. Asta în condiţiile în care regulamentul actual a fost dezbătut şi paradezbătut până s-a ajuns la această formă acceptată şi compatibilă cu statutul de monument UNESCO al Cetăţii. Acel regulament prevedea foarte clar ca piaţa din faţa Turnului sa fie o zonă în care expun prin vânzare pe simeze artişti şi meşteri populari autentici. Iar acum, în virtutea unei strategii bine ticluite prin care legislativul este pus în faţa unui fapt împlinit, vechiul regulament este aruncat la coşul de gunoi pentru a-şi face loc cu coatele un întreprinzător care nu e nici artist, nici meşteşugar, și care vine cu cogeamite teleagă şi se proţăpeşte cu de la sine putere lângă Turnul cu Ceas. Culmea este că unii chiar ajung să îl căineze pentru investiţia făcută apriori, pentru a folosi ca argument „făcătura”. Completându-l pe vajnicul apărător al imaginii funcţionărimii, „în acest fel dăm dovadă de transparenţă în administraţia publică locală aflată la îndemâna oricărui locuitor din oraş”, ca şi cum nu ar fi fost atâtea alte dovezi de a da dovadă de transparenţă, dacă e să ne gândim doar la bugetul municipiului sau la planurile urbanistice aprobate nu o dată doar după placul învestitorilor aleşi pe sprânceană fără a lua în calcul interesele locuitorilor.

   O altă întrebare rostită în speranţa unui răspuns transparent a fost readucerea în discuţie a criteriilor după care se apreciază a fi obiecte de artizanat veritabil şi nu chinezării dintre cele expuse spre vânzare a diverşilor comercianţi: aceeaşi marfă poate fi vândută de unii fără restricţii, iar altora le sunt interzise. Suntem şi noi curioşi să aflăm când se va trece la aplicarea acelui regulament care va stârni roiuri de alte întrebări şi nemulţumiri, la care nu va răspunde nimeni. Ne întrebăm şi noi, ca şi ei, pe bună dreptate: „de ce se practică astfel de metode discriminatorii când în cetate miile de turişti hălăduie fie vară, fie iarnă, măsurând cu pasul fiecare gang, fiecare străduţă în căutare de inedit?”

   Ca o concluzie, putem aprecia că, înainte de acea şedinţă extraordinară, în discuțiile purtate de consilieri asupra sesizării comercianţilor discriminaţi, se punea problema impunerii cu precădere a unui cod comercial unitar. La şedinţa următoare, adică la nici două săptămâni distanţă, situaţia s-a răsucit sau, mai bine zis, a fost răsucită la 180 grade, întreprinzătorului cu teleaga la vedere, dândui-se câştig de cu toată ilegalitatea evidentă şi nemulţumirea comercianţilor nedreptăţiţi. „Covilitirul” a primit undă verde, urmând probabil să i se elibereze şi autorizaţie de funcţionare, adică se va legaliza ilegalitatea. Orice comentariu este de prisos. Domnul respectiv a mai câştigat o luptă în acest război despre care aflăm că se numeşte „administraţie transparentă” aşa cum face de ani de zile cu magazinul de pseudoartizanat cu deschidere spre Piaţa Cetăţii, unde, de peste cinci ani, i se eliberează autorizaţie de funcţionare de la primărie în ciuda ignorării condiţiei puse şi acceptate prin angajament de a repara faţada clădirii căreia i s-a permis să o modifice prin deschiderea unei uşi, iar pentru a-i ascunde hidoşenia faţadei, ca perdaf s-a înălţat o pseudo-schelă învălurită de o perdea, chipurile că s-ar afla într-o reparaţie nedeterminată. Iar pentru reciprocitate şi ca să simtă acel domn pe pielea lui ce a făcut, dar şi cei care au permis acea ilegalitate, ce bine ar fi ca toţi ceilalţi comercianţi autorizaţi să îşi planteze căruţe chiar în Piaţa Cetăţii în faţa „celei mai urâte clădiri din Cetate” tolerate şi acoperită ca gunoiul sub preş de o schelă devenită suport de chinezării?

   Dacă tot s-a tranşat transparent şi democratic problema neautorizatei „căruţe mobile” s-a pus pe tapet o mai veche problemă, cuprinsă şi ea în vechiul şi actualul regulament pe lângă invadarea cetăţii de cerşetori, al măririi numărului de maşini şi a traficului în Cetate, ca alternativă a accesului auto, interzis cvasicomplet. Dacă tot nu se respectă restricţionarea circulaţiei auto şi nici semnele de circulaţie din Cetate, ce-ar fi ca printre maşini să avem şi titicare, ceea ce se şi doreşte. Ar fi probabil un circ complet, cum este pe litoralul românesc, doar că acolo orizontul mării este de necuprins. Se pare că, după atâţia ani de la intrarea în vigoare a acestui regulament, „se lucrează la întocmirea caietului de sarcini care va completa condiţiile de licitaţie şi licenţiere pentru această îndeletnicire, de-a plimbatul turiştilor prin Cetate cu trenuleţul titicar tras de un tractoraş agricol, totodată trebuind stabilită durata contractului, traseele de circulaţie, pentru a evita ambuteiajul pe drumul naţional”. În cadrul extraordinarei şedinţe de Consiliu local, au urmat apoi discuţii tehnice de detaliu, preocuparea evidentă a majorității domnilor consilieri pentru prosperitatea acelei societăţi comerciale care va face investiţia în titicare putând duce cu gândul că poate cineva se gândeşte la preluarea acestei activităţi. De ce nu Ecoservul, săracu', că tot îşi raportează ciclic falimentul şi i se plânge de milă.

   Cum se face întotdeauna la români, când se vrea îngroparea unei probleme, s-a pus de o nouă comisie, denumită Comisia de circulaţie, alcătuită din nouă membri, din care doi sunt consilieri municipali. A doua zi puzderia de maşini din toată cetatea a fost filmată şi avertizată de doi poliţişti, semn că acea comisie a început „în trombă” să activeze. Şi cum la noi, orice minune ţine trei zile, om trăi şi om vedea ce-o mai fi şi în 2015.

Vasile Luca

P.S. Deşi s-a cerut o informare mai amplă, nu s-a mai amintit niciun cuvânt la şedinţele următoare a Consiliului local despre tragicul accident din vară de la intersecţia nemarcată şi nesemnalizată de la Sigma în care şi-a pierdut viaţa un copilaş nevinovat. Nicio urmă de responsabilitate, niciun regret, niciun angajament de a face ceva pentru a preveni astfel de drame. „Pe şest” s-au spoit câteva treceri de pietoni, s-au mai plantat câteva zeci de metri de „strungi” oieşti pe o margine şi alta a şoselei ce se vrea un fel de centură a oraşului şi cam atât până acum. Doamne fereşte de un alt accident, care ar fi o altă poveste în care se practică ascunderea gunoiului sub preş, reluându-se precum la ruleta rusească o tristă poveste de viaţă şi de moarte în care victimă poate să cadă oricine.