CONTROVERSE PE CENTRUL DE INFORMARE TURISTICĂ

in

Tags 

100% Local

   În ultimele luni orașul turistic de pe malurile Târnavei Mari a fost transformat în subiect național de presă și televiziune, nu pentru că ar fi un centru de excelență pe harta de profil a României sau pentru desfășurarea vreunui eveniment cultural cu ștaif, ci tocmai din pricina distrugerilor sistematice din zona protejată, unele din ele ireversibile. Chiar dacă mulți vedem abuzurile la tot pasul, ne-a fost teamă să vorbim de ele și să luăm atitudine fățișă, fiindcă edilii ne-au dresat să stăm cu botupe labe și să înghițim în sec a neputință. Bineînțeles că nu generalizez. Au fost și sunt câteva acțiuni individuale pornite din simț civic, fără de care simfonia critică ar fi incompletă. Probabil și idiosincrasia acestui popor încercat de soartă și excesiv de tolerant contribuie la anchilozarea opiniei publice. 

   Cu toate astea singura publicație locală care și-a permis să abordeze acest subiect sensibil este Independentul Sighișorean, care a început despicarea firului în patru, pentru a dovedi, într-un final, abuzul în formă continuată, complicitatea aleșilor și a autorităților precum și acțiunea concertată a acestora cu un scop bine definit: excluderea orașului nostru de pe lista protejată a patrimoniului universal. Demersul nu este nou, ci a fost confirmat de fostul primar Ioan Dorin Dăneșan, la preluarea primului său mandat, în anul 2000. În anumite medii acesta spunea că prezența noastră pe lista UNESCO nu face decât să ne încurce. Evident, nu ne încurca pe noi, cei mulți și proști, ci îi încurca pe băieții deștepți din spatele său, care n-aveau nevoie de reglementări speciale, ci de cale liberă spre dezmăț. Drept dovadă, doi dintre aceștia și-au primit bătăiță de la instanțele de judecată. Primul căzut - fostul consilier Adrian Popa (PSD) - a primit amendă penală de 7.000 de lei pentru lucrări ilegale la clădirile istorice în care funcționează pensiunea Vila Franka (detalii aici). Celălalt - veșnicul consilier Adrian Burlacu (PNL) și nașul de cununie al actualului viceprimar - a fost găsit în conflict de interese pentru activități comerciale pe timpul desfășurării festivalului medieval (organizat de Asociația Turistică Sighișoara, al cărei președinte a fost) (detalii aici). Și câte și mai câte așteaptă să fie date publicității...

   Boala distrugerilor s-a acutizat începând din anul 2008, astfel că s-au înmulțit schimbările de destinație ale caselor monument istoric și au crescut interesele mercantile ale unor consilieri locali direct interesați de căpătuială. Așa a fost schimbat pavajul cetății (care, nici măcar nu e de calitate, detalii aici), așa au apărut zeci de pensiuni și hoteluri mai mult sau mai puțin profitabile, artizanate de prost gust, culori intense ale fațadelor, geamuri și uși din termopan, mansarde și lucarne și tot așa a început exodul locuitorilor din cetate, care, exasperați de mizerie, gălăgie, bâlciuri și fanfaronade politico-administrative, și-au luat lumea-n cap, lăsând în urmă o cetate locuită ocazional de turiști. (mai multe detalii aici)

   Din punct de vedere urbanistic și arhitectural Sighișoara oricum a suferit destule modificări grosolane în ultimii 120 de ani, încât cele contemporane să mai conteze. Printre acestea se numără clădirea actualei Primării, parcul central, blocurile din piața Octavian Goga, clădirea CEC Bank. Astăzi, deși trăim alte vremuri și ne ghidăm după alte legi, sintagma “păstrarea autenticității” este goală de conținut. Pur și simplu orașul ăsta nu-și mai dorește să fie Perlă a Transilvaniei.

   Cetatea Medievală a fost făcută knock-out de același fost primar certat cu legea și de camarila sa, pe care i-am taxat de câte ori am avut ocazia. Tot ce am scris în ultimii doi ani, legat de debandada administrativă și de batjocorirea patrimoniului material, mi s-a confirmat la începutul acestui an. Ultima lor izbândă”, înainte ca Dăneșan să fie scos în șuturi din biroul unde s-a baricadat în urma condamnării, este chiar centrul de informare turistică, amenajat la baza Turnului cu Ceas. Calitatea materialelor folosite lasă de dorit, iar produsul final este un afront adus sitului UNESCO, pe care stilul meu conservator moderat le digeră greu.

   Oricâte critici am primit pentru că am criticat la rândul meu această lucrare ce nu-mi pare a se încadra în peisaj, mi-am continuat călătoria fantastică în tenebrele administrației locale, printre nemerniciile unor pretinși politicieni, plictiselile unor funcționari publici și abuzurile unor sinecuriști care s-au pus stăpâni pe bugetul local și pe funcțiile ocupate.

   După emisiunea “România, te iubesc”, difuzată de postul ProTV (detalii aici), vulcanul corupției locale a început să fumege, pregătindu-se de o erupție nemaiîntâlnită în istoria recentă a orașului. În iureșul online ce prevestește apocalipsa după Dăneșan am găsit un punct de vedere venit din partea unei persoane avizate – însuși arhitectul proiectului de transformare a Sălii Sander în centru de informare turistică. Este vorba de domnul Vladimir Obradovici, care a fost de acord să-i publicăm punctul de vedere, pentru o mai bună înțelegere a fenomenului.

  Povestea începe în 2011 când m-am angajat la un birou de proiectare, unul din acele câteva birouri pliate pe legislația în vigoare, singurele feluri de birouri ce realizează arhitectură publică în România. Arhitectura produsă acolo este bazată pe criterii ce garantează <înalta calitate a proiectării> și anume câștigarea proiectării prin licitații publice, bazate pe prețul minim și durata minimă de proiectare.

   Proaspăt intrat în acel nou mediu, m-am trezit că șeful și managerul firmei (ing. de rezistență) îmi atribuie un proiect recent câștigat la o licitație și anume un P.T. (proiect tehnic) bazat pe un D.A.L.I. (echivalentul studiului de fezabilitate pe clădiri existente) realizat anterior de către altă firmă de proiectare, pentru crearea unui "Centru Național de Informare Turistică la Sighișoara", într-o clădire istorică, localizată chiar sub Turnul cu Ceas.

   D.A.L.I.-ul pe baza căruia trebuia eu să realizez proiectul tehnic de arhitectură era întruchiparea "prețului și timpului minim de proiectare" având din punct de vedere arhitectural și constructiv mari deficiențe. În naivitatea mea am zis că acel loc minunat, monument UNESCO, și acea clădire merită mai mult efort.

   Clădirea de față (nu este monument) este de fapt o clădire care a crescut în timp, fiind vizibile diferite etape: Etapa 1 (început de sec. 19, clădirea cu gang), Etapa 2 (sfârșit de sec. 19 - sala "Musikverein" în stil neoclasic), Etapa 3 (început de sec. XX - extinderi ale sălii) și Etapa 4 (jumătatea sec XX - clădiri anexă). Din punctul meu de vedere principala problemă era legată de Etapele 2 și 3, anume faptul că acele corpuri de clădire în stil neoclasic aveau o șarpantă masivă la un unghi foarte mic, aproximativ 8-10 grade, fiind astfel acoperite cu tablă fălțuită, iar din părțile superioare ale cetății aceste acoperișuri erau foarte prezente și deranjante vizual. O acoperire forțată a acestora cu țiglă solzi, din punctul meu de vedere este nejustificată și hilară la acel unghi. Din nevoia ca acel centru cultural de informare turistică să poată acomoda evenimente în aer liber, a rezultat ideea de a transforma întregul acoperiș (etapele 2 și 3) într-o terasă circulabilă - un spațiu public.

   Povestea care a stat la baza întregului proiect, este relaţionarea vizuală a Centrului de Informare cu Turnul cu Ceas aflat chiar deasupra, monumentul fiind unul din elementele principale ale cetaţii, de unde începe itinerariul turistic în "Oraşul de Sus". Acestă relaționare vizuală (pe direcţie diagonală) s-a materializat prin cadrul celor două luminatoare centrale peste cele două săli multifuncționale, rotite spre Turnul cu Ceas. Tavanele respectiv terasele noi urma să se realizeze pe o structură din grinzi de lemn lamelar îndreptate pe direcţia Turnului cu Ceas, astfel încât din interiorul acelor două săli singura relaţie vizuală prin luminatoare ar fi trebuit să fie cu monumentul superior. De asemenea pardoseala interioară şi pardoseala de deck lemn a terasei superioare, trebuiau să respecte acea direcţie diagonală, care pe de-o parte marchează noua etapă a clădirii şi relaţionează vizual vizitatorul cu punctul de acces principal în cetate.

   Analizând etapele clădirii şi corpurile adăugate am ajuns la conluzia că Etapa 4, 1950-1960 - adăugiri de anexe, agresive vizual şi nelegate structural de celelalte etape ale clădirii se pot elimina. Discuţia a rămas pentru păstrarea sau nu a Etapei 3 (început de sec. XX) care, ca gest arhitectural, de asemenea, a fost agresivă asupra Etapei 2 (sf. sec. XIX), obturând o parte din faţadă şi din golurile clădirii neoclasice, printr-un corp destul de anost şi nelalocul său, cu o tratare a faţadelor asemeni clădirii anterioare (bosaje, goluri, etc.). În acelaşi timp prin tema de proiect s-a cerut transformarea Etapei 2 într-o sală multifuncţională care automat necesita spaţii de serviciu precum: foaier, grup sanitar, garderobă, centrală termică etc. Deci am decis păstrarea acestei etape, dar nu prin a copia arhitectura neoclasică a Etapei 2, ci ca un obiect neutru, simplu, contemporan, marcând o nouă etapă a clădirii, articulate de cea veche (este vorba de accesul care a stârnit disputa).

 

Fotografii sursa Vladimir Obradovici

   Spre marea mea surprindere noua soluţie propusă (evident realizată în mare parte în timpul meu liber) a convins iniţial pe şeful meu, apoi pe autoritățile primăriei de la Sighişoara şi ulterior Comisia de Monumente de la Bucureşti unde a trebuit susţinut proiectul, pentru schimbarea vechiului D.A.L.I.. Tot în naivitatea mea, am crezut că, realizând un proiect tehnic amplu şi un caiet de sarcini cât mai detaliat, pot asigura o execuţie conformă cu proiectul gândit de mine. Faza de licitaţie pentru câştigarea execuţiei lucrărilor în România se face tot după criteriile binecunoscute "timpul şi preţul minim". Astfel că prima firmă câştigătoare a intrat în faliment, iar tot şantierul s-a prelungit până nu demult. După un an de zile de experienţă (2012) eu am renunţat la lucrul în cadrul acelui birou de proiectare, oferindu-mi disponibilitatea atât fostului meu şef cât şi celor responsabili de proiect din Primăria Sighişoara, de a oferi asistenţă tehnică benevol pe întreaga durată a şantierului, cunoscând foarte bine riscul de a rezulta un eşec.

   Întâmplător, anul acesta am aflat că proiectul s-a finalizat. Pe mine, ca arhitect şi autor al proiectului, nu m-a contactat nimeni la nicio fază determinantă sau la recepţia finală a lucrărilor. Am fost la faţa locului să văd ce s-a construit şi am rămas profund şocat şi dezamăgit. Din punctul meu de vedere este o bătaie de joc, bani europeni irosiţi şi situl agresat vizual. Proiectul s-a modificat fără nicio dispoziţie semnată de mine (ex. corpul nou de acces respecta doar "în mare" proiectul, aparatul de acces dinspre gang - nu s-a realizat, finisajele interioarelor de asemenea nu respectă proiectul, s-a înălțat un zid istoric de incintă ca și cum așa era dintotdeauna etc.), s-au schimbat materialele prevăzute în proiect (ex. finisajele de faţadă, pardoselile de deck lemn a terasei superioare s-au montat din plastic, nerespectând stereotomia prevăzută în proiect, tâmplăriilor li s-au modificat culorile şi materialitatea, finisajele şi detaliile corpului de acces sunt cu totul altele ca-n proiect și de extrem de proastă calitate, cele două luminatoare arată ca şi acoperişurile unor chioşcuri de şaorma etc. etc. etc.). De asemenea absolut toate detaliile, care de fapt au rolul de a da unitate şi coerenţă obiectului de arhitectură, sunt improvizate grosolan, astfel încât aspectul întregii intervenţii este unul improvizat. Eu sunt dezamăgit şi îmi recunosc naivitatea când am luat decizia de a încerca o altfel de abordare a proiectului, neţinând cont de contextul românesc de-a rezolva lucrurile."

Fotografii sursa Vladimir Obradovici

   Se vede, așadar, că proiectul inițial este de o cu totul altă calitate. De ce procedurile și materialele au fost schimbate în mers, probabil doar fostul arhitect-șef, fostul viceprimar și fostul primar ar putea spune. Conform unor zvonuri desființarea Casei de Cultură a orașului este în strânsă legătură cu preluarea și transformarea Sălii Sander în centru de informare turistică, imobil unde deja funcționează o discotecă aflată în proprietatea consilierului local Adrian Burlacu, fost președinte al Asociației Turistice Sighișoara. Având în vedere că la noi cultura se dovedește, de cele mai multe ori, a fi neprofitabilă, scopul real al demersului rămâne deocamdată nedeslușit, dar cu loc de speculații.

   Conform altor zvonuri banii europeni alocați pentru lucrările de reabilitare a clădirii au fost gestionați eronat, dacă nu chiar abuziv, iar unele personaje din aparatul politico-administrativ sunt bănuite de malversațiuni. Voi reveni cu mai multe informații despre acest subiect atunci când le voi obține.

Tudor Groza