CONSILIERI LOCALI PREZENȚI LA SOZOPOL, ÎN BULGARIA

   În ultima ședință ordinară de Consiliu Local, desfășurată pe 29 mai 2014, consilierii locali au decis prin vot deplasarea a doi consilieri în localitatea Sozopol, din Bulgaria, pentru a reprezenta Sighișoara la Festivalul Internațional de Francofonie “Soleil”, aflat la a IV-a ediție. Cei doi consilieri care au efectuat deplasarea, în perioada 03-05 iunie, sunt Laurențiu Matei (PSD, foto stânga) și Iosif Marin (PPDD, foto dreapta). Invitația a venit din partea Alexandrinei Isaylova, directorul festivalului și a fost înaintată primarului Sighișoarei, Ioan Dorin Dăneșan, condamnat defintiv pentru fapte de corupție.

   Înfrățirea dintre Sighișoara și Sozopol presupune cooperarea în domeniile administrației, culturii, educației, urbanismului, economiei și mediului înconjurător. Mai multe informații despre această înfrățire puteți citi într-un articol publicat la vremea respectivă, printr-un click aici. Conform art. 44 din legea nr. 393/2004, privind statutul aleșilor locali, cei doi consilieri au obligația de a prezenta în următoarea ședință de Consiliu Local un raport privind deplasarea efectuată.

 Redacția

Sursa foto Sozopol: Internet