CONDAMNAREA PRIMARULUI ADUCE PIERDERI ORAȘULUI

   Uniunea Europeană pune la dispoziție fonduri pentru a ajuta domeniile în care este nevoie de investiții. Sighișoara se află în această situație, însă primarul, principalul coordonator de proiecte, nu are voie să se atinga de acești bani, din cauza istoricului său juridic. Cât de mult pierde cetatea medievală din cauze pur birocratice?

   Un oraș mic, dar cu o deosebită importanță istorică, cum este Sighișoara, are nevoie de investiții și investitori pentru a se dezvolta. Pe lângă fabricile care au rezistat crizei, oferind în continuare locuri de muncă locuitorilor Sighișoarei, calea cea mai de folos ar fi accesarea fondurilor europene, bani care ar ajuta cetatea medievală să treacă testul timpului. De câțiva ani, însă, aceste fonduri nu au mai fost accesate, deși dl. Primar și reprezentanții Primăriei susțin că astfel de proiecte sunt în desfășurare.

   Dna. Alina Aldea, purtător de cuvânt al Primăriei Sighișoara a declarat: "Sunt anumite proiecte care se pretează pe fondurile europene; sunt alte proiecte care nu se pretează. Noi, în general, am aplicat și aplicăm pentru fondurile europene, atunci când sunt linii, bineînțeles, de finanțare deschise." Dânsa ne-a vorbit de-un proiect care este în derulare pentru aprobarea de finanțare din fondurile Norvegiene pentru renovarea sălii "Mihai Eminescu".

   Cu toate acestea, nimic nu s-a concretizat. Și dl. Primar Ioan Dorin Dăneșan susținea într-o emisiune televizată, printr-un apel telefonic în direct, că există astfel de proiecte pentru fondurile nerambursabile de la Uniunea Europeană și că acestea sunt cerute pentru azilul de bătrâni, pentru zidurile și turnurile cetății, asfaltări de străzi, canalizare, grădiniță și chiar pentru un parc tematic pentru copii.

   Pentru obținerea de fonduri europene este necesară îndeplinirea unor cerințe prezentate în Ghidul Solicitantului - Programul Operational Regional (Sursa aici). Dacă aceste exigențe nu sunt îndeplinite de către proiect sau solicitant, proiectul nu va fi eligibil pentru acordarea de fonduri. Din cele șase situații care duc la pierderea dreptului de-a primi aceste fonduri, două ne-au atras atenția:

- a suferit condamnări definitive din cauza unei conduite profesionale îndreptate împotriva legii, decizie formulată de o autoritate de judecată ce are forţă de res judicata (ex. împotriva căreia nu se poate face recurs);

- a fost subiectul unei judecăţi de tip res judicata pentru fraudă, corupţie, implicarea în organizaţii criminale sau în alte activităţi ilegale, în detrimentul intereselor financiare ale Comunităţii Europene.

   Potrivit legii, coordonatorul unui proiect propus de primăria unei localități este Primarul. Având în vedere istoricul juridic al dluiPrimar, este acesta eligibil pentru primirea de bani europeni? Mai ales că în data de 9 aprilie 2014, Curtea de Apel Târgu Mureș a respins "ca neîntemeiat apelul declarat de revizuentul Dăneșan Dorin Ioan". Decizia este definitivă. (Sursa aici)

   "Făcând o paralelă între acest ghid (mai sus amintit n.r.) și situația de condamnat a dlui Primar Dăneșan, observăm că acesta nu are cum, fiind coordonator de credite (...) să semneze niciun dosar" a declarat Claudiu Pop, investitor local.

   Probabil pe puțini îi interesează fondurile europene, poate și mai puțini știu cum se pot obține acestea, cert este că orașul nostru nu beneficiază de ele, deși nevoie ar avea și potențial la fel. Este o problemă când nu se face uz de ajutorul oferit de Uniunea Europeană, iar zidurile cetății de prăbușesc, sălile de spectacol stau să cadă pe tine, iar cunoscutele turnuri ale cetății medievale se sfărâmăîn fața ochilor noștri.

   Un alt aspect foarte important pe care îl menționăm este faptul că din 2007 până în prezent autoritățile locale nu au atras fonduri europene, dintr-un total de 20 de proiecte depuse unul singur fiind aprobat (Sursa aici). Este vorba de proiectul pentru amenajarea Sălii Sander în Centru de Informare Turistică, proiect pentru care Uniunea Europeană a alocat suma de 420.000 de euro. Suma este infimă dacă ar fi să o comparăm cu cele 150.000.000 de euro atrase de municipiul Alba Iulia în aceeași perioadă (Sursa aici). În concluzie, dacă în perioada 2007 – 2013 nu s-au accesat fonduri europene, în perioada 2014 – 2020, când este elaborat Proiectul Strategiei de Dezvoltare a Regiunii Centru, nu se vor mai accesa deloc, datorită faptului că primarul are cazier și nu îndeplinește condițiile mai sus amintite. 

 

Alexandra Măriucă

Sursă foto: Internet