CONCLUZII DUPĂ REVENIREA LUI MIRCEA DIACONU ÎN SIGHIȘOARA

   Problema recentei prăbușiri a zidului cetății medievale a suscitat atenția eurodeputatului independent Mircea Diaconu, în calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru Educație și Cultură din cadrul Parlamentului European. Luni, 26 februarie, acesta a fost prezent la Sighișoara, la o dezbatere publică la care au participat reprezentanți ai autorității locale, ai presei și ai societății civile. Subiectul dezbaterii l-a constituit urgentarea procedurilor pentru refacerea zidului cetății medievale, în contextul în care anul 2018 este Anul European al Patrimoniului Cultural. El n-a manifestat însă interes pentru publicul larg sau n-a fost bine promovat de Primărie, întrucât Sala Festivă a fost goală.

   Din capul locului menționez că eurodeputatul a mai fost prezent în orașul nostru, cu propuneri și oportunități pe care Primăria n-a reușit să le fructifice.

   Concluzia mea la cald, după discuții încheiate fără concluzii, este că reprezentanții autorității locale se poticnesc în scuze, incapabile să gestioneze o astfel de moștenire unică în lume, prin prisma lipsei banilor, a ideilor și a personalului calificat. În percepția puterii, care și-a asumat acest mandat de 4 ani cu bunele și cu relele moștenirii de partid, lucrurile sunt extrem de simple: vina pentru proasta gestionare a patrimoniului cultural imobil aparține altora, obligațiile autorităților locale aparțin de fapt autorităților centrale, iar conlucrarea cu opoziția locală este imposibilă.

   Aici am unele rezerve. Potrivit legii nr. 422/2001, privind protejarea monumentelor istorice, “paza, întreținerea, conservarea, consolidarea, restaurarea și punerea în valoare prin mijloace adecvate a monumentelor istorice revin proprietarilor”. Așadar, proprietarul de drept este municipiul Sighișoara. În plus, sunt cunoscute inițiativele opoziției în direcția conservării patrimoniului, adoptate cu majoritate de voturi: proiect pentru strămutarea și restaurarea monumentului Skariatin, proiect pentru restaurarea monumentului la Chip, proiect pentru alocarea a 2% din bugetul local anual pentru monumentele istorice de pe raza unității administrativ-teritoriale.

Putință da, voință ba

   Cu toate că acum există putință politică, cu un parlament și un guvern de aceeași coloratură, Primăria se agață cu disperare de un proiect incomplet, care ar putea să nu se concretizeze și care se referă doar la anumite porțiuni ale zidului de incintă, deși în conjunctura dată ar trebui să fie vorba de întreaga cetate sau chiar de întreg centrul istoric, ca parte a patrimoniului mondial UNESCO. 

   Precum dățile trecute, Mircea Diaconu a insistat pe colaborare și coeziune între toate părțile implicate, două constante ce trebuie să stea la baza oricărui proiect de finanțare: “Pe locul acela, care o fi el, au fost niște oameni, cu sute, cu o mie de ani în urmă, care au făcut niște lucruri, pentru că au fost mai deștepți sau mai talentați decât alții, și au rămas niște lucruri. Cui au rămas? Celor de acolo. Nu celor de la minister […] Așa e logica, administrarea, responsabilitatea și banii. Aici. […] Cumva poate trebuie să transformăm un accident nefericit de tipul ăsta într-un fel de trezire. Nu-i posibil să ai Sighișoara și să se întâmple lucruri de-astea. Am mai auzit și de termopane pe-aici […] Așa că slavă Domnului că aveți Sighișoara asta minunată așa cum e, și puțin zgâriată și pavată prost […] Aveți timp să începeți pași de dosar. Soluții sunt o mulțime. Noi, eu și echipa mea de la Bruxelles, o să vă stăm alături […] Eu am venit pur și simplu la o chemare a Primăriei și vreau să declar clar și limpede că sunt alături cu tot ce pot, dar fondurile europene sunt un mecanism în care nu poate interveni nimeni dintr-o parte. Când sunteți aproape gata cu chestiunea vă invit acolo și în fața dumneavoastră vor fi experții care vă vor răspunde la orice întrebare. Propun să încercați să faceți accesări directe și-atunci trebuie să mergeți pe pachete mai mari […] A privi orice sit în manieră integrată, calculele, studiile europene spun că un euro investit integrat aduce mai mult de 20 de euro profit. Deci este o bună afacere, pentru toată zona, pentru Sighișoara [...] Încercați să jucați tare. Gândiți un proiect pe termen lung și pe spațiu cât mai mare, regional chiar. Comportați-vă ca motorul întregii regiuni, zone. Sighișoara cred că-i șefa tuturor aici, în toată zona asta. Trebuie să fie centrul spiritual al zonei. Faceți chestiile astea, încercați finanțări directe și când vă faceți un pic temele mă anunțați din nou.

   Mesajul eurodeputatului îmi este foarte clar: Găsiți în mine un sprijin în relația cu Guvernul, Ministerul Culturii și Parlamentul European, dar responsabilitatea întocmirii proiectului de restaurare, conservare și finanțare vă aparține. Banii nu pică din ceruri, ci trebuie munciți.

Administrație cu pedigree 

   Din păcate, de 20 de ani, de când am fost incluși pe lista UNESCO, condiționați fiind de repararea zidului prăbușit la intrarea în cimitirul evanghelic, asistăm la un neîntrerupt joc de glezne, la hopșașauri mioritice, la povești cu proiecte depuse și respinse de opoziție, la zero finanțări europene atrase din proprie inițiativă, la depopularea cetății și transformarea ei în complex comercial, la încălcarea legislației specifice, la neaplicarea unui plan de management al sitului și a unor măsuri de prevenție, la tolerarea unor intervenții agresive și la lipsa unor obiective clare. Efectul? Vechiul pavaj a fost schimbat cu unul execrabil, la costuri suportate de comunitate, casele istorice au fost modernizate cu ferestre de tip termopan, fosta Sală “Ciprian Porumbescu” a fost îmbrăcată în plastic, în cadrul procesului de metamorfozare în centru național de informare și promovare turistică, clădiri din orașul de jos sunt lăsate fără utilitate, iar alte părți din zidul cetății sunt pe punctul de a se prăbuși și ele.

   M-aș fi așteptat ca la o dezbatere pe un subiect atât de sensibil, public sau în spatele ușilor închise, să participe miniștri, parlamentarii de Mureș, reprezentanți ai UNESCO, ai Ministerului Culturii, ai Institutului Național al Patrimoniului, ai asociațiilor și fundațiilor de profil. În schimb, ne-am obișnuit să ne întâlnim în cerc restrâns pentru a ne pune de acord că există grave probleme, a ne confirma unii altora că nu avem o direcție clară și a ne învârti în jurul cozii sub imperiul nostalgiilor și melancoliei.

   Greaua moștenire a fost preluată de același partid și de același aparat administrativ ineficient, însă reprezentanții săi locali nu vor să recunoască și să-și asume acest fapt, raportându-se la mandatul început în 2016, mandat din care cea mai mare parte continuă să fie în afara cadrului legal, ca urmare a demisiei oficiale a Primarului.

Ovidiu Mălăncrăvean, dezamăgit de Institutul Național al Patrimoniul 

   “Vă spun sincer, m-a înspăimântat vizita celor de la Institutul Patrimoniului în ziua căderii zidului. Mă așteptam la niște soluții, la niște sugestii din partea dânșilor. N-am primit nimic. Au constatat că ceea ce am făcut am făcut foarte bine și aici s-o terminat toată povestea. Și după aia mi-o venit în minte biserica de la Rotbav, care-i căzută de doi ani de zile și pentru care nimeni nu face nimic. Ăsta-i motivul pentru care am început și m-am adresat domnului eurodeputat”. Opinia sa vine în contextul în care Primăria repetă-ntruna că Institutul Național al Patrimoniului se va ocupa de documentațiile necesare reparării zidului prăbușit. La rândul său, Institutul Național al Patrimoniului declară că Primăria Sighișoara, în calitate de beneficiar al monumentului istoric, va elabora documentațiile pentru intervențiile de urgență în zonele susceptibile de degradare.

   Nici la Programul Național de Dezvoltare Locală, gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale, se pare că nu avem șanse. Grosul fondurilor guvernamentale a mers în alte localități, cum ar fi Oradea, care are un primar de altă orientare politică, pentru că, după spusele lui Ovidiu Mălăncrăvean, proiectele lor au fost mai bune. Deduc de-aici că noi nu suntem pregătiți, depunerea celor 5 dosare în cadrul PNDL fiind mai mult un exercițiu de imagine pentru putere sau o speranță deșartă.

    Și totuși, fondul problemei noastre rămâne unul și același. Accesările de fonduri europene în vremea penalului Dăneșan nu au fost posibile din pricina faptului că dreptul său de semnătură pe cererile de finanțare s-a pierdut odată cu condamnarea definitivă. Acum, cunoscută fiind situația juridică a succesorului său politic, este interesant de aflat ce instituție ne-ar acorda finanțare.

Tudor Groza