CIOTLOȘ IOAN, NUMIT POST-MORTEM CETĂȚEAN DE ONOARE AL SIGHIȘOAREI

in

Tags 

100% Local

   La inițiativa Uniunii Independente pentru Sighișoara, Consiliul local a aprobat conferirea titlului de Cetățean de onoare al Municipiului domnului inginer Ciotloș Ioan, care s-a stins din viață în 21 martie 2020.

   Născut în Țigmandru, în 18 septembrie 1948, el se identifică ușor cu istoria Vaselor Emailate, emblematica întreprindere sighișoreană, la înființarea căreia a participat ca diriginte de șantier și pe care a condus-o între 1990 și 2010, an în care s-a pensionat.

   Din 2016 a fost consilier local al Municipiului Sighișoara, fiind ales pe lista partidului Uniunea Independentă pentru Sighișoara, care consideră că acordarea acestui titlu post-mortem reprezintă un semn de apreciere pentru întreaga sa activitate, care aduce cinste Municipiului și comunității locale.

   ”Sighișoara își onorează valorile. Domnul Ciotloș a fost una dintre figurile marcante ale Sighișoarei atât înainte, cât și după Revoluție. Nu s-a implicat doar în viața economică, ci și politică a Sighișoarei, fiind consilier local în mandatul 2000-2004 și 2016-2020, unde s-a remarcat prin grija și aplecarea asupra problemelor economice ale orașului, mai ales a celor privitoare la bugetul local. În 21 martie 2020 ne-a părăsit, lăsând un mare gol în inimile noastre, ale tuturor”, a precizat consilierul local Burghelea Bogdan (U.I.p.S.), pe pagina sa de socializare.