CĂRUȚA, SUVENIRURILE ȘI PILELE

in

Tags 

100% Local

   Începând din vara anului 2014, în imediata vecinătate a Turnului cu Ceas, a fost amplasată o căruță din lemn ce comercializează suveniruri și produse de artizanat. Primăria, prin compartimentul Urbanism, disciplină în construcții, patrimoniu UNESCO, a eliberat un aviz favorabil, cu condiția respectării unor cerințe: înlocuirea sau mascarea învelitorilor din plastic cu pânză, amplasament diferit în funcție de zilele săptămânii și poziționare care să nu încurce iluminatul arhitectural.

   În ianuarie 2017 proprietarul căruței din lemn a solicitat prelungirea acestei înțelegeri, însă, dat fiind că cerințele nu au fost respectate, răspunsul Primăriei a fost nefavorabil. Totodată i s-a adus la cunoștință că trebuie să elibereze cei 8 metri pătrați până la data de 10.03.2017.

   Potrivit juriștilor Primăriei închirierea terenurilor în vederea expunerii și comercializării se face prin licitație publică, în locurile stabilite de arhitectul-șef, iar contractele de închiriere a terenurilor se încheie de către Primar, cu respectarea regulamentului. Instituția a transmis Poliției Locale, în 03.03.2017, să efectueze verificări, însă căruța cu suveniruri este tot acolo.

   Proprietarul este noul chiriaș al fostului consilier local Adrian Burlacu, deținătorul clubului de la subsolul Sălii Sander. De curând, acesta și-a construit o terasă din lemn la intrarea în unitate, ignorând nemulțumirile vecinilor.

   De ce acest caz este tolerat fără ca vreun responsabil să dea socoteală, în timp ce alți producători, artizani sau comercianți se lovesc de birocrație și sunt plimbați prin birouri pe banii, timpul și nervii lor?